Accidentele rutiere sunt, deseori, cauzate de necunoașterea regulilor de siguranță în traficul rutier. În majoritatea cazurilor, accidentele rutiere pot fi prevenite prin simple măsuri de siguranță, vigilență sporită și respect reciproc al tuturor participanților la trafic.
„Marti, 10 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Siguranță Școlară au fost prezenți pe DN2 – E85, pe ruta Bacău – Adjud, unde au stat de vorbă cu conducătorii auto aflați în tranzit, care au oprit pentru o pauză de cafea sau apă la unitățile de alimentație publică de pe marginea drumului.
Pentru că prevenirea accidentelor de circulație și protejarea integrității corporale și a vieții participanților la trafic este unul din obiectivele principale ale poliției, discuțiile purtate au vizat principalele cauze generatoare de accidente de circulație, zonele cu risc ridicat de accidente și măsurile de siguranță pe care ar trebui să le respecte fiecare om care își iubește viața.
De asemenea, polițiștii au împărțit materiale informative, inclusiv administratorilor de societăți comerciale amplasate la marginea drumului, cu rugămintea de a le distribui participanților la traficul rutier care opresc pentru o pauză, alături de cafeaua pe care o comandă.” au transmis politistii