Peste 8000 de misiuni specifice desfășurate de jandarmii băcăuani în anul 2022

1

Joi, 2 februarie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău s-a desfășurat ,,Evaluarea activității și a rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău în anul 2022″. Activitatea, organizată în sistem videoconferință, a fost prezidată de domnul colonel Brâncoveanu Marian, adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, materialul de bilanț fiind prezentat de domnul colonel Bârnat Eusebiu, desemnat inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

În anul 2022, jandarmii băcăuani au desfășurat peste 6300 de misiuni pe linia menținerii ordinii publice. Manifestările din spațiul public au generat creșterea numărului de misiuni pentru protecția participanților, astfel că în perioada de referință am organizat și desfășurat 426 de misiuni de asigurare a ordinii publice. Performanța executării misiunilor de asigurare a ordinii publice s-a reflectat prin faptul că la nivelul zonei de competență nu au fost executate intervenții în forță pentru restabilirea ordinii publice. Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, am participat  cu patrule de jandarmi și patrule mixte în cooperare cu I.P.J. Bacău, la peste 740 de misiuni de menținerea ordinii publice pe raza județului, în stațiunile montane Slănic Moldova și Târgu-Ocna, pe traseele montane și în zonele de agrement.

În baza planurilor de cooperare și a protocoalelor de colaborare, jandarmii băcăuani au executat peste 760 de misiuni în cooperare cu alte instituții. Rezultatele multitudinii de misiuni pot fi prezentate sintetic prin constatarea a 269 de infracțiuni atât de către patrulele de jandarmi, cât și de către patrulele mixte, în cooperare cu polițiști.

În același interval de referință, jandarmii au aplicat peste 3200 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 743.700 de lei, iar peste 1800 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare au fost executate în mod corespunzător. La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii băcăuani au intervenit în mai mult de 1000 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfăşurate peste 90 de activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării jocurilor şi competiţiilor sportive.

În anul 2022, efective ale inspectoratului au asigurat paza la 29 obiective de pe raza județului, au executat peste 370 misiuni de pază a transporturilor de valori, bunuri, produse cu caracter special și corespondență clasificată și au menținut ordinea interioară pe timpul desfășurării ședințelor la 20 săli de judecată.” au transmis jandarmii bacauani

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 COMENTARIU

  1. Din păcate, în istoria colectivă, ceea ce rămâne este episodul 10 August. Veți fi mult timp de acum încolo niște bătăuși care gazează civili, la dispoziția hoților trecători de la guvernare…

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.