Peste 620.000 de țigări, 300.000 de lei, aproape 5.000 de euro și peste 2.800 de litri alcool au fost ridicați, până în prezent, în urma perchezițiilor efectuate, marți dimineață, de polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate. La percheziţiile care vizează destructurarea mai multor grupări infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile au participat aproape 1.000 de polițiști cu 800 de autospeciale, potrivit unui comunicat al IGPR.
Până în prezent, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Bacău au ridicat de la imobilele percheziționate circa 600.000 de țigarete fără documente legale de proveniență. De asemenea, au fost ridicați peste 300.000 de lei, precum și aproape 5.000 de euro.
Totodată, în urma activităților desfășurate de polițiști, pe raza județului Buzău au fost depistate două fabrici ilegale de producere a țigaretelor a căror producție a fost sistată. Polițiștii BCCO Brașov au ridicat aproape 22.000 de țigarete, precum și peste 2.800 de litri de alcool, bunuri care erau deținute fără respectarea prevederilor legale.
La activitățile coordonate de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române participă aproape 1.000 de polițiști cu 800 de autospeciale de poliție. Marți dimineaţă a fost declanșată o amplă acțiune pentru destructurarea mai multor grupări infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile (țigări).
Au fost efectuate peste 260 de percheziţii, în judeţele Braşov, Maramureş, Iaşi, Neamţ, Suceava, Buzău, Bacău, Galați, Brăila, Suceava, Vaslui și Neamț. 110 persoane au fost conduse la audieri. Activitățile s-au desfășurat sub supravegherea mai multor unități teritoriale ale DIICOT, precizează IGPR.
*Sursă foto: Arhivă