Peste 300 de polițiști acționează în județul Bacău de Bobotează și Sfântul Ioan

0

În perioada Bobotezei și a Sfântului Ioan (6-7 ianuarie), peste 300 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, dar și din cadrul altor structuri acționează în județ pentru ca sărbătorile să se desfășoare în siguranță.

Polițiștii acționează cu precădere în zona lăcaşurilor de cult pentru a preîntâmpina orice eveniment negativ.

Măsurile dispuse în această perioadă au în vedere şi fluidizarea traficului rutier. Astfel, poliţiştii sunt prezenţi în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, pe căile de acces ce converg spre staţiunile turistice, pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc crescut de producere a accidentelor şi la orele cu trafic intens, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie şi a blocajelor rutiere.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură și să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor și obiectelor personale.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulație și indicaţiile polițiștilor, să parcheze autoturismele doar în locurile de parcare special amenajate.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.