Peste 30.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi lucrători de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă – vor acţiona zilnic, în perioada 1-6 mai, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, informează MAI.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, miercuri, că forţele de asigurare a ordinii publice vor sancţiona cu fermitate orice încălcare a legii, prioritare fiind siguranţa rutieră şi prevenirea faptelor penale cu violenţă. Potrivit MAI, în noaptea de Înviere şi în zilele de Paşti, poliţiştii şi jandarmii vor asigura măsuri specifice de patrulare şi intervenţie pe raza localităţilor şi în zona lăcaşurilor de cult în care sunt organizate slujbe religioase cu număr mare de participanţi. În Capitală, măsurile de ordine publică vor fi asigurate, zilnic, de 1.500 poliţişti şi 400 de jandarmi.
Pentru prevenirea incendiilor sau stingerea acestora, în special la lăcaşurile de cult şi la locurile în care va fi sărbătorită Învierea Domnului, dar şi pentru acordarea primului ajutor medical calificat, va acţiona un număr suplimentar de lucrători pentru situaţii de urgenţă, aproximativ 7.000 de ofiţeri şi subofiţeri la nivel naţional, precizează MAI.
De asemenea, pe principalele artere rutiere din oraşe, dar şi pe cele spre zonele turistice cele mai căutate (Valea Prahovei, Valea Oltului, nordul Moldovei, Litoral), vor fi instituite măsuri speciale, acordându-se o atenţie sporită prevenirii ambuteiajelor şi accidentelor rutiere. Zilnic, echipajele de poliţie rutieră vor acţiona cu circa 300 aparate radar, dispuse pe drumurile naţionale şi europene.
MAI mai precizează că, tot pentru această perioadă de vacanţă, nouă elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie, dintre care cinci de tip SMURD, sunt pregătite pentru misiunile de supraveghere a traficului rutier, intervenţie în caz de urgenţe medicale şi supraveghere a zonelor unde se desfăşoară manifestări sau ceremonii religioase. O primă misiune a avut loc miercuri dimineaţă, când un elicopter al MAI a survolat autostrada A2, pe care s-au înregistrat valori de trafic foarte mari – 6.000 de autoturisme au tranzitat autostrada A2 până la ora 11.00 a zilei. De asemenea, pentru intervenţia de urgenţă pe această autostrada Bucureşti-Constanţa, sunt pregătite cinci ambulanţe SMURD, aflate pe diferite tronsoane a drumului.
Pentru măsurile de siguranţă pe litoral sunt în misiune 500 de poliţişti şi 300 de jandarmi pe fiecare schimb, zilnic. În paralel, rămân în dispozitiv, până la finalul perioadei de vacanţă, forţele de jandarmerie şi poliţie (aproximativ 300 de jandarmi şi 100 de poliţişti.) care desfăşoară misiuni de prevenire a furturilor de componente de cale ferată pe ruta Bucureşti-Constanţa, mai precizează MAI.
Sursa: Mediafax