Un cercetător american a descoperit întâmplător o bază de date uriaşă ce conţinea nume de utlizatori şi parole de pe diferite site-uri, furate şi postate pe Internet pentru amuzamentul hackerilor, scrie Business Insider. Baza de date postată ilegal pe Internet şi descoperită de Daniel Checkik, de la compania de protecţie a datelor pe internet Trustwave SpiderLabs, conţinea parolele a 2 milioane de utilizatori de Facebook, Google, Yahoo, Twitter sau LinkedIn.
Informația a venit la scurt timp după un incident similar, în care 38 de milioane de conturi de Adobe au fost sparte de hackeri, iar parolele au fost postate pe Internet, la începutul lunii octombrie. Cercetătorii spun că vina aparţine parţial utilizatorilor, care folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe, sau chiar pentru toate conturile pe care le deţin. BBC News a alcătuit o listă cu cele mai populare 25 de parole, pe care hackerii le descoperă cu uşurinţă.