Peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susține Evaluarea Națională, în perioada 19 iunie – 4 iulie. Prima probă, va avea loc luni, la Limba și literatura română, iar miercuri cea la matematică.
Primele rezultate vor fi afişate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00.
Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), informează Ministerul Educaţiei.
Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.
Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru, mai indică sursa citată.
Probele încep la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta, conform procedurilor.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care a fost aprobată această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor procedurilor specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2023.