Persoanele peste 65 de ani pot iesi din casa doar in intervalul 11:00 – 13:00 sau daca merg la serviciu/activitati agricole

0

In ordonanta militara numarul 3, a aparut articolul 2 care interzice circulatia persoanelor peste 65 de ani in afara intervalului 11:00 – 13:00. Astfel, pensionarii sau persoanele in varsta pot iesi din casa in acest interval orar pentru cumparaturi sau urgente.

Redam integral articolul din ordonanta :

Art. 2.  Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;

d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:

a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;

b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

(5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.