În cursul acestei zile, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați să intervină în municipiul Bacău, în zona barajului Bistrița, pentru salvarea unei persoane care se afla în pericol de înec.
La locul intervenției, s-a deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și barca.
Persoana, care se afla la o distanță de aproximativ 3 m de malul canalului colector al râului Bistrița, a fost salvată de unul dintre colegii noștri, care s-a aruncat în apă, în timp ce restul echipajului l-a asigurat cu echipamentul din dotare.
Pe această cale, reamintim cetățenilor că tragediile la scăldat se produc, de cele mai multe ori, fie din cauza faptului că unele persoane nu știu să înoate foarte bine, fie pentru că intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață.
Pentru siguranța dumneavoastră și a familiei, respectați recomandările noastre:
-Frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
-Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
-Evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
-Supravegheați în permanență copiii, în special când se află în apă sau în apropierea acesteia, inclusiv în piscinele achiziționate pentru cei mici;
-Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.