UPDATE 2 : (Comunicat DGA ) Ieri, 22 octombrie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus reţinerea numitei M.E. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 alin 1 C.P, complicitate la luare de mită prev şi ped. de art. 254 alin 1 C.P
În fapt, la data de 11.07.2012, a fost înregistrat dosarul penal nr 1514/2012 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de către numita M. E. care în mod repetat a condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani sau alte foloase. Sumele erau pretinse atât pentru cazurile de dizabilităţi reale a celor ce necesitau revizuiri anuale, în vederea menţinerii gradului de handicap cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie.
Astfel, în data de 18.10.2012, învinuita M E. a primit suma de 1.000 de lei cu titlu de mită ca primă tranşă de la B.C. pentru ca, în schimb, să-i fie eliberat un certificat medical pentru fiica sa minoră, pe baza căruia ulterior să-şi exercite influenţa la membrii Comisiei pentru Protecţia Copilului în vederea încadrării acesteia într-un anumit grad de handicap.
Totodată, la data de 22.10.2012, lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie sub directa coordonare a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul tehnic al S.R.I.– Direcţia Judeţeană de Informaţii Bacău şi cu participarea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi a B.C.C.O.A. Bacău, au organizat şi prins în flagrant pe numita M. E. – medic specialist în neurologie şi psihiatrie pediatrică, şef al Laboratorului Sănătate Mintală Infantilă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi membru al Serviciului de evaluare Complexă al Copilului cu Dizabilităţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului care pretindea şi primea sume de bani de la părinţii sau aparţinătorilor minorilor afirmând că în schimbul acestor foloase poate influenţa membrii comisiei în vederea acordării unor certificate pentru încadrarea acestora într-un anumit grad de handicap.
Tot ieri s-au efectuat un număr de 9 percheziţii la diverse imobile ocazie cu care s-au ridicat importante sume de bani şi bunuri.
În cauză, s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru numita M.E., urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, pentru medicul S.C. s-a dispus măsura de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.
La acţiune au participat lucrători ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) din 8 judeţe, respectiv Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Vaslui, Suceava, Botoşani şi Iaşi.
UPDATE 1 : Din primele informatii se pare ca este vorba de doi medici care ar fi perceput anumite sume de bani sau produse pentru eliberarea unor certificate de handicap. Este vorba despre medicul de neurochirurgie infantilă Elena Munteanu şi medicul de medicină de urgenţă Constantin Sălbaticu, cei doi fiind şefii comisiilor de stabilire a gradului de handicap pentru copii şi adulţi, în judeţul Bacău.
„Cercetările în acest caz sunt în desfăşurare. Până acum, s-au făcut nouă percheziţii imobiliare, de unde au fost ridicate documente şi sume importante de bani, peste 100.000 de lei”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.
Luni, 22 octombrie, au avut loc mai multe perchezitii la Spitalul de Pediatrie din Bacau. Cel putin doi medici sunt suspectati ca incadrau in grade de handicap persoane perfect sanatoase.
„Am efectuat nouă percheziții la mai multe locații din Bacău. Oricum, cei doi medici condiționau obținerea gradului de handicap de anumite sume de bani. Ancheta este încă în desfășurare și nu pot oferi mai multe amănunte”,. a declarat Felix Bănilă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău