Fara indoiala o capacitate intelectuala si, pana la un punct, politica, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare in de-acum celebrul „dosar Zambaccian”, dupa aproape un deceniu de lupte judiciare. Sentinta Curtii Supreme, inatacabila, il surprinde pe fostul premier pregatit de un sejur, se pare nu foarte lung, la Penitenciarul Rahova. E putin probabil ca Nastase sa execute toti cei 4 ani din pedeapsa pronuntata de Inalta Curte: anumite „facilitati” oferite de procedurile penale inculpatilor de peste 60 de ani ii permit lui Nastase si avocatilor lui sa faca socoteli ceva mai exacte. In cele din urma, sustin televiziunile de stiri, fostul premier va scapa cu 8 luni (maxim un an) de pedeapsa executata „in concreto”. Chiar si asa, aceasta a doua intemnitare a lui Nastase ramane un „Eveniment” in viata sistemului judiciar autohton si in asa-zisa lupta impotriva coruptiei.
Condamnarea lui Nastase e, pentru suficient de multi, o bucurie minora cu implicatii aparent majore. Poporul vede taurul ingenuncheat si se consoleaza cu ideea ca uciderea sa (politica) reprezinta un argument suficient pentru o viata mai buna. Gloata se alimenteaza din raul abatut asupra fostului mare sef de trib. Din pacate, cu o floare nu se face primavara: incarcerarea fostului premier nu va conduce la ameliorarea conditiilor de trai ale nimanui. Pentru altii, metafora „trofeului Nastase” – in fond o ironie a sortii in ceea ce-l priveste pe fostul intai vanator al tarii – este argumentul (suficient) ca justitia functioneaza, in sfarsit, si in acest colt periferic al Europei.
Odata cu disparitia politica a lui Adrian Nastase, moare prototipul politicianului pe care picaturile de ploaie nu l-au atins niciodata si care, cu mana unor interpusi loiali si zelosi, a faptuit o suma de infractiuni pe care luni seara Curtea Suprema a decis sa le ia in considerare ca atare. Moare, odata cu incatusarea lui Nastase, prototipul politicianului din Primaverii care, multumita pilelor si relatiilor, precum si a unui regim de mana forte, a subordonat diverse institutii ale statului, dar cu precadere cele menite a infaptui dreptatea sociala: institutiile justitiei, in ansamblu. Nimic nu e mai injust si mai frustrant decat ca dreptatea sa fie impartita, Nastase stie cum, din birourile si salile de sedinta ale „partidului stat”.
Pentru ca PSD ramane un partid in care functia il face pe om, numerosi membri s-au pomenit invocand nedreptatea care i se face lui Nastase, om politic care – din functia de premier – a adus si produs nebanuite binefaceri Romaniei. Incadrarea penala, aceasta este in cele din urma logica statului de drept, nu tine cont de statutul social, functii (sunt oricum vremelnice) sau conturi bancare. La fel si aplicarea legii. Dupa ani de zile de opozitie, PSD se arata dispus sa ramana tributar acelorasi tipare care, in 2004, l-au trimis in Opozitie: aceasta pare sa fie una din marile lectii politice ale condamnarii definitive a lui Adrian Nastase, fostul lider maximo al partidului.
Intemnitarea lui Nastase arunca o umbra si asupra prezentului PSD, partidul fiind astazi condus de „mostenitorul” politic al fostului premier. Intr-o iesire consemnata la pranzul zilei de luni, premierul Victor Ponta a deplans statutul de cvasi-detinut politic al lui Nastase, apreciind drept o „mare nedreptate” haituirea la care este supus Adrian Nastase de „sistemul lui Basescu” (vezi AICI).
„Ma rog la Dumnezeu sa-i fie bine”, a declarat Liviu Dragnea, numarul 2 in partid; „Sa-l ajute Dumnezeu”, a afirmat si fostul lider al PSD Bacau, Viorel Hrebenciuc. Desi pare ciudat, a existat o perioada in istoria contemporana a Romaniei cand doar Dumnezeu se putea pretinde egalul lui Adrian Nastase: guvernarea 2000-2004. Dumnezeu l-a abandonat luni seara, pe fostul premier, judecatii lumesti, una care – multumita unanimitatii completului de 5 de la Inalta Curte – a tinut seama de pacatele comise de acesta in timpul mandatului de prim-ministru. Unele care, in lumina sentintei Curtii Supreme, se infatiseaza drept infractiuni in toata regula.
