PNL şi PDL anunţă că vor avea un candidat unic la preşedinţia României. O nouă rundă de negocieri despre viitorul dreptei a avut loc astăzi.
„Jumătatea lui iulie – 1 august ne va găsi cu un singur candidat desemnat. Eu aş spera că din partea unui singur partid. Dacă nu se poate fuziunea, atunci din partea celor două partide. Partidul Naţional Liberal trebuie să îşi anunţe cel cu care va intra în această competiţie şi după aceea va urma un sondaj”, a declarat Vasile Blaga.
„Am reconfirmat că dorim o fuziune a partidelor noastre, o fuziune între PNL şi PDL”, a adăugat Klaus Iohannis.
„Două partide care nu pot renunţa la identitatea lor nu pot fuziona. Aseară am auzit-o pe Macovei că dânşii nu renunţă, iar noi am trecut în statut că nu putem renunţa la nume, identitate, putem să ne alăturăm într-o alianţă care poate să ţină măcar până la alegerile prezidenţiale şi apoi ne vom vedea fiecare rostul”, a spus Mircea Ionescu Quintus.