Patru persoane ranite in urma unui grav accident in Cleja. Soferul era baut

0

La data de 16 martie a.c., în jurul orei 03.00, poliţiştii de la Biroul Rutier Bacău au cercetat un accident rutier produs pe DJ 119 din comuna Cleja, în urma căruia patru persoane au fost rănite.

Din cercetarea efectuată la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 26 de ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Cleja, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, conducătorul auto şi trei pasageri au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.