Patronii afacerilor din cladiri cu risc seismic I si II din centrul Bacaului, obligati sa-si opreasca activitatea. Ce spune primarul Viziteu

0

Patronii de localuri precum restaurante, baruri, cafenele, cluburi și magazine au fost instiintati ca începând cu data de 1 august 2023, a intrat în vigoare o lege care interzice desfășurarea activităților comerciale în clădirile cu risc seismic de tip I și II, cu accent deosebit asupra parterului, în întreaga țară.

Legea în discuție, cunoscută sub denumirea de Legea 243/2023, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 20 iulie. Aceasta stipulează, de asemenea, interzicerea amplasării reclamelor pe clădirile respective, clasificate ca având risc seismic I și II, care au fost supuse expertizei după anul 2008. În cazul nerespectării acestei reglementări, cei în cauză se expun la sancțiuni sub forma aplicării de amenzi.

Multe spatii comerciale din centrul Bacaului – care functioneaza in cladiri cu risc seismic I si II – ar urma sa fie inchise. Primaria nu mai poate prelungi autoritatiile

Consolidarea blocurilor din centrul Bacaului a fost promisa de multi primari, insa nu s-a realizat niciodata. Primarul Viziteu de vina pe birocratie. El spune ca a discutat cu parlamentari din partidul din care face parte si doreste sa modifice aceasta lege:

O decizie luată la nivel național care riscă să transforme în zone abandonate chiar centrele orașelor, locurile unde încă sunt clădiri vechi, neconsolidate. În timp ce cred că activitățile publice și economice trebuie să se desfășoare în condiții de siguranță pentru beneficiari, înțeleg că firmele au nevoie de o perioadă decentă de timp pentru a intra în legalitate.

De cele mai multe ori, vina pentru faptul că nu au făcut încă acest lucru nu le aparține. Spațiile comerciale afectate de această lege se află la parterul blocurilor din centrul orașului și, pentru renovare, era necesar acordul tuturor proprietarilor locuințelor din aceste blocuri. Deși au fost mai multe încercări în direcția obținerii acestui acord, doar pentru un singur bloc s-a reușit. Legea s-a schimbat acum și doar jumătate plus unu dintre locatari trebuie să își exprime acordul pentru lucrări. Însă, tot aceeași lege care ușurează situația face viața antreprenorilor mai complicată. Din păcate, legislația nu stabilește niște termene realiste pentru corectarea situației. Am apelat la ajutorul colegilor mei parlamentari pentru a le cere sprijinul pentru modificarea legii.

Voi propune parlamentarilor două modificări la legea 243/2023. Prima modificare ar fi acordarea unui termen de 2 ani pentru intrarea în legalitate, timp în care ei vor trebui să afișeze la intrare un anunț prin care să informeze clienții despre faptul că funcționează într-o clădire cu risc seismic ridicat. Pe modelul acesta funcționează în prezent unele firme în spații neautorizate ISU.” a precizat primarul Viziteu

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.