Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNAIR) a primit două propuneri pentru realizarea proiectelor preliminare ale pasajelor pietonale subterane de pe Drumul Național 2 (DN 2), cunoscut și ca E 85, care se vor construi în județele Buzău și Vrancea.
Contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru cele șapte pasaje situate în localitățile Limpezis, Costești, Mărăcineni, Poșta Câlnău, Golești, Garoafa și Mărășești au fost scoase la licitație în luna august, iar la termenul limită pentru depunerea ofertelor au participat două firme, respectiv Like Consulting și TQM Management, conform informațiilor obținute de la SEAP, așa cum au fost publicate de Economedia.
CNAIR solicită lifturi pentru persoane cu dizabilități, scări fixe și rulante, supraveghere video și posibilitatea alimentării cu energie din panouri solare.:
„Obiectivul general al contractelor este Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect pentru Autorizarea Lucrarilor de Construire pentru realizarea obiectivelor de investitii: Lot 1: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in zona km 84+120, localitatea Limpezis, jud. Buzau; Lot 2: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in zona km 95+470, localitatea Costesti, jud. Buzau; Lot 3: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in zona km 115+300, localitatea Maracineni, jud. Buzau; Lot 4: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in zona km 122+700, localitatea Posta Calnau, jud. Buzau; Lot 5: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in zona km 179+025, localitatea Golesti, jud. Vrancea; Lot 6: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 in zona km 192+948, localitatea Garoafa, jud. Vrancea; Lot 7: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 km 203+630, in zona Mausoleului Eroilor de la Marasesti, jud. Vrancea”, arată caietul de sarcini.
Sursa: economedia.ro