Pârtia de schi de la Slănic Moldova, luată cu asalt de băcăuani. Deschiderea oficială, în acest week-end

0

Week-end-ul prelungit cu prilejul Zilei Naționale, dar și masivele căderi de zăpadă i-au determinat pe băcăuani să „încerce” pârtia de schi de la Slănic Moldova. Aceasta va fi deschisă, oficial, la sfârșitul săptămânii. Tarifele pentru utilizarea telescaunului au fost aprobate de Consiliul Județean (CJ) Bacău la ultima ședință. Pârtia va fi administrată de Serviciul salvamont organizat în subordinea CJ. 

partie ski slanicZeci de băcăuani au luat cu asalt duminică pârtia de la Slănic Moldova, profitând de căderile de zăpadă din ultimele zile, precum și de week-end-ul prelungit prilejuit de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Așa cum reiese din mai multe fotografii postate în rețeaua de socializare Facebook, băcăuanii au „încercat” pârtia prin metode care de care mai „neortodoxe”: cu mic, cu mare, aceștia s-au dat cu sania, nylon-ul sau schiurile.

Pârtia va fi oficial deschisă abia la sfârșitul acestei săptămâni, după ce la ultima ședință a CJ Bacău, de acum o săptămână, consilierii județeni au aprobat tarifele de folosire a instalației telescaun.

Tarifele au fost gândite pe urcări, dar și în regim de abonament pe o zi sau două. Pentru o urcare cu telescaunul, de exemplu, un adult va achita suma de 5 lei, în timp ce pentru cealaltă categorie prețul este de 3 lei. Pentru 6 urcări adulții vor suporta 25 de lei, în timp ce pentru 12 urcări suma crește la 50 de lei. Regimul de abonamente pare mai convenabil, în condițiile în care schiorii vor dispune de un număr nelimitat de urcări. Pentru un abonament de o zi, un adult va scoate din buzunar 60 de lei, în timp ce abonamentul de 2 zile a fost prețuit la 100 lei. În cazul elevilor și studenților, abonamentul de o zi are un cost de 40 lei, iar cel de 2 zile 60 de lei.partie schi slanic Moldova

Cu ocazia aprobării regimului de tarifare, consilierii județeni au stabilit și programul de funcționare a telescaunului. Astfel,
acesta va funcționa de luni până duminică între 9.00-13.00 și 14.00-18.00 (14.00-20.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă, duminică). Intervalul orar 13.00 – 14.00 va fi folosit la refacerea stratului de zăpadă de pe pârtia de schi. În fiecare marți dimineață, conform programului ce va fi aprobat, va avea loc revizia telescaunului.

Valoarea totală a proiectului de construire a pârtiei de schi s-a ridicat la 5,7 milioane euro. Pârtia a fost construită de ACOMIN SA, contractul fiind atribuit de CJ în prima parte a lui 2013. Pârtia de schi va fi administrată de CJ Bacău prin intermediul Serviciului Salvamont, înființat în 2013, și condus de Romil Botezatu.

*Sursă foto: Crama Domnească Slănic Moldova

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.