Parteneriat intre ZIDART si Colegiul de Arta. Timp de 4 zile, elevii vor transforma intr-o galerie de arta o zona din jurul Muzeului din Cancicov

0

În perioada 6-10 iunie, în parcul Cancicov, 29 de elevi ai Colegiului Național de Artă “George Apostu” își vor susține atestatele de artă monumentală și pictură, implementând o serie de picturi murale dedicate întregii comunități.

În misiunea de a aduce arta mai aproape de oameni, ZIDART creează alături de Colegiul Național de Artă “George Apostu” un context inedit de întâlnire între noile generații de artiști băcăuani și publicul local. Pe parcursul a 4 zile, gardul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii “Ion Borcea” va fi transformat într-o galerie de artă în aer liber, valorizând talentul și iscusința tinerilor și oferindu-le locuitorilor orașului posibilitatea de a-i vedea pe aceștia în acțiune.

Pentru un artist la început de drum, vizibilitatea și susținerea din partea comunității sunt elemente cheie care dau sens și încredere în parcursul profesional. Este datoria noastră să cultivăm tinerele talente, arta și cultura, așa că vă invităm să le oferim viitorilor absolvenți atenția, aprecierea și încurajările noastre și să ne bucurăm împreună de artă înconjurați de natură și de voie bună.” au transmis reprezentantii ZIDART

Profesori coordonatori:
Secțiile Arta monumentala – Profesor coordonator Katy Andries
Secția de pictură – Profesor coordonator Adriana Busuioc

Locatie: Gardul Complexului Muzeal De Ştiinţe Ale Naturii Ion Borcea (Parcul Cancicov)

Organizatori:
ZIDART & Colegiul Național de Artă „George Apostu”

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.