Parlamentarii si-au taiat pensiile speciale. Sumele uriase pe care le incasau

0

Parlamentarii și-au taiat pensiile speciale. Prin decizia plenului comun, cu 382 de voturi „pentru” și 3 abțineri, aleșii vor primi doar sumele pe care le-au contribuit în perioada în care au ocupat funcțiile legislative.

Această măsură a fost adoptată de demnitari pentru a demonstra disponibilitatea lor de a reforma sistemul de pensii, un aspect intens cerut de Bruxelles și un factor crucial pentru accesul României la fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. În cadrul ședinței comune, liderii deputaților și senatorilor din coaliția de guvernare au explicat că eliminarea pensiilor speciale este absolut necesară. Aceasta nu doar pentru a obține fondurile alocate prin PNRR, ci și pentru a asigura un sistem de pensii sustenabil, bazat pe contribuții și fără discriminare.

Cu toate acestea, fostii parlamentari au anuntat ca vor ataca legea la CCR. In final, judecatorii sunt cei care vor decide daca se va aplica sau nu legea.

INDEMNIZAȚIA PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ:

841 DE FOȘTI PARLAMENTARI
259 SENATORI
582 DEPUTAȚI

După un mandat, atunci când un parlamentar îndeplinește vârsta de pensionare și nu este ales din nou, primește o pensie specială de peste 4.500 de lei net lunar. Dacă are două mandate încheiate, atunci suma aproape se dublează, iar după trei sau mai multe mandate ia aproape 11.000 de lei lunar. În total, statul plătește pe lună 1 milion de euro pentru cei peste 800 de foști parlamentari.

INDEMNIZAȚIA PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ

UN MANDAT – 4.563 LEI
DOUĂ MANDATE – 8.566 LEI
TREI SAU MAI MULTE MANDATE – 10.951 LEI

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.