Acasă Blog Pagina 580

Zboruri de instrucție pe cerul Bacaului. Antrenamentele au loc pe timp de noapte

0

La Baza 95 Aeriană, săptămâna viitoare, în nopțile de marți spre miercuri și miercuri spre joi, vor avea loc zboruri de instrucție în conformitate cu cerințele specifice de instruire.

Aceste zboruri se vor executa cu respectarea reglementărilor aeronautice în vigoare și vor fi luate toate măsurile de siguranță necesare, astfel încât impactul asupra comunității locale să fie minim.” au transmis reprezentantii Bazei 95 Aeriana

Inca un incendiu in judetul Bacau. ISUJ : Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a altor materiale combustibile este interzisă

0

Salvatorii băcăuani au intervenit în cursul serii trecute, 21 iulie a.c., în localitatea Târgu Ocna, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată.
La fața locului, au intervenit de urgență cinci pompieri militari.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cioate și doborâturi, în focare izolate, pe o suprafață de aproximativ 5000 mp.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, echipajele de salvatori au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității și Ocolul Silvic.

După o intervenție ce a durat aproximativ trei ore din momentul anunțării, în jurul orei 23:00, forțele și mijloacele s-au întors la bază. Zona a rămas sub supravegherea unui reprezentant al Ocolului Silvic, intervenția fiind reluată în această dimineață, când s-a făcut schimbul efectivelor.

În acest moment, acțiunea de stingere este în dinamică.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău trage din nou un semnal de alarmă cu privire la utilizarea focului deschis în spații deschise.

„Nu uitați! Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a altor materiale combustibile este interzisă!” a transmis ISUJ Bacau

Top 25 cele mai ridicate temperaturi din Romania. Bacaul se afla pe lista

0

Conform ANM, exista o lista cu cele mai mari temperaturi masurate in Romania, in decursul anilor. Bacaul se afla pe aceasta lista, cu o temperatura de 42,5 grade Celsius.

Mai jos puteți vedea o listă cu 25 dintre cele mai ridicate temperaturi măsurate la noi de stațiile ANM

Când și unde au fost peste 44 de grade

+44,5 C la Ion Sion (jud Brăila) pe 10 august 1951

+44,3 C pe 24 iulie 2007 la Calafat

44,2 C pe 24 iulie 2007 la Băilești

+44 C pe 24 iulie 2007 la Moldova Nouă

+44 C pe 10 august 1951 la Amara și la I C Frimu (în prezent Valea Argovei)

Când și unde au fost între 43 și 44 de grade

+43,5 C pe 8 septembrie 1946 la Strehaia

+43,5 C pe 20 august 1946 la Strehaia

+43,5 C pe 5 iulie 2000 la Giurgiu

+43,5 C pe 7 august 2012 la Giurgiu

+43,5 C pe 24 iulie 2007 la Băile Herculane

+43,4 C pe 24 iulie 2007 la Turnu Măgurele

+43,2 C pe 25 iulie 1987 la Turnu Măgurele

Când și unde au fost între 42 și 43 de grade

+42,9 C pe 5 iulie 1916 la Alexandria

+42,8 pe 7 august 1896 la Giurgiu

+42,7 C pe 5 iulie 2000 la Turnu Măgurele

+42,7 C pe 20 august 1945 la Alexandria

+42,6 C pe 4 iulie 2000 la Drobeta Turnu Severin

+42,6 pe 24 iulie 2007 la Craiova

+42,5 pe 7 august 2012 la Bacău

+42,4 C pe 5 iulie 2000 la București Filaret

+42,4 C pe 18 august 1952 la Alexandria

+42,3 C pe 5 iulie 2000 la Călărași

+42,2 C pe 6 august 2017 la Calafat

+42 C pe 29 iunie 1938 la Oravița

+ 42 C pe 1 iulie 2017 la Zimnicea

Sursa: hotnews.ro

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a verificat investitiile din Dofteana: „Meritul este al echipei administrative care a dovedit de-a lungul timpului că știe să inițieze, să gestioneze și să finalizeze proiecte importante”

0

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, impreuna cu prefectul Lucian Bogdanel si consilierul judetean Vasile Budaca s-au deplasat pe teren, in comuna Dofteana, pentru a analiza stadiul investitiilor din zona. In comuna exista patru investitii importante: reabilitare scoala, modernizare drum comunal, constructie centru cultural si reabilitare drumuri afectate de calamitati:

Dofteana, una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Trotușului, poate concura cu orice localitate la nivel național în ceea ce privește investițiile, precum şi modul de valorificare a potențialului oferit de poziția geografică. În 2019, Dofteana a fost desemnată la nivel național ca fiind una dintre cele mai frumoase comune din România. Meritul este al echipei administrative, dar nu în ultimul rând, al primarului Ioan Bujor, edil harnic, gospodar și dedicat cetățenilor locului care a dovedit de-a lungul timpului că știe să inițieze, să gestioneze și să finalizeze proiecte importante atât la nivel local, cât și județean.” a precizat Valentin Ivancea

Valentin Ivancea a prezentat pe scurt investitiile din comuna :

„Cu finanțare de aproximativ 5,3 milioane lei prin POR și cofinanțare de la bugetul local, se fac lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și dotare la școala Dofteana. Stadiul de realizare este de 90%, procent care confirmă că, în toamnă, elevii vor începe cursurile într-o unitate de învățământ dotată și modernă;

Modernizarea drumului comunal care face legătura între DN 12A și cantonul silvic Larga este finalizată în proporție de 85%. Valoarea investiției, asigurată prin PNDL, este de 6,3 milioane lei, la care se adaugă și cofinanțarea de la bugetul local;

4 milioane lei este valoarea asigurată de CNI pentru construirea și dotarea unui centru cultural în localitatea Larga, proiect ajuns la un stadiu de implementare de 40%;

Tot prin CNI s-au obținut fonduri pentru reabilitarea drumurilor afectate în urma calamităților naturale din zonă. Deși este încă în stadiu incipient- 10% procent de realizare- acest proiect în valoare de aprox. 5 milioane lei este de importanță majoră pentru siguranța locuitorilor.” a precizat Ivancea

Grav accident in Podu Turcului. Trei persoane au fost grav ranite

0

În urmă cu puțin timp, pompierii băcăuani au intervenit în localitatea Podu Turcului, în urma unui apel care anunța producerea unui accident rutier.

De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, descarcerarea și un echipaj SMURD, aparținând ISUJ Bacău, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanța SMURD EPA de la Detașamentul de Pompieri Bârlad.

În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, una dintre ele fiind descarcerată de pompierii militari.

Acestea au fost transportate la CPU Bârlad de către două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD Bârlad.

Jandarmii, politistii si pompierii, la datorie de „Young Island Festival”. Obiectivele vor fi combaterea drogurilor si siguranta cetatenilor

0

În acest weekend, peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Bacau vor fi in strada, pe toată perioada festivalului de muzică de pe Insula de Agrement din Municipiul Bacău.

Polițiștii băcăuani, împreună cu partenerii instituționali acționează pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.Polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale sunt în stradă pentru siguranţa cetăţenilor. Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic patrule de siguranţă publică, atât pedestre, cât și auto. Efectivele din teren acționează pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimentul artistic, dar și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier.

Sunt utilizate aparatele drugtest și etilotest, dar și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, pe drumurile publice din județ. Totodată, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru combaterea traficului și consumului de droguri.” a transmis IPJ Bacau

Vom constitui echipe mobile de intervenție, 24 de ore din 24, pregătite să intervină în situația producerii unor evenimente. Pentru preîntâmpinarea aglomerărilor și săvârșirii faptelor antisociale, vom acorda o atenție deosebită căilor de acces în festival. Recomandăm tuturor celor care vor participa la festival să evite implicarea în activități sau acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase și să respecte, în orice situație, recomandările forțelor de ordine și ale organizatorilor. Este important să menționăm că vom acționa pentru prevenirea oricăror abateri de la normele legale, iar orice derapaj constatat va fi sancționat conform legii.” au transmis jandarmii bacauani

În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în misiunile pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență.

De asemnea, inspectorii de prevenire au desfășurat în această perioadă verificări pe linia apărării împotriva incendiilor la operatorii economici aflați în zona de desfășurare a evenimentului. Aceste acțiuni au rolul de a identifica eventualele nereguli și de a oferi posibilitatea agenților economici să le remedieze, astfel încât participanții să fie în siguranță. Menționăm că  aceste activități vor continua pe toată durata festivalului.” au transmis salvatorii de la ISUJ Bacau

Consiliul Concurentei a dat unda verde. „Fratii Dedeman” cumpara 30% din Farmacia TEI

0

Tranzactia fratilor Paval a fost aprobata de Consiliul Concurentei, astfel ca Paval Holding va achizitiona 30% din Farmacia Tei. Consiliul Concurenţei anunțat miercuri într-un comunicat că a autorizat tranzacţia prin care Pavăl Holding intră în acționariatul companiilor Farmacia Tei și Bebetei Investments Group.

Pavăl Holding S.R.L. a achiziționat 30% din capitalul social al companiilor Farmacia Tei S.R.L. şi Bebetei Investments Group S.R.L. și va controla firmele, împreună cu Roxana Maftei.

Conform Consiliului Concurentei, „această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”.


Înfiinţată în anul 1992, Farmacia Tei este specializată în vânzarea cu amănuntul a produselor farmaceutice. Magazinul Bebe Tei a luat naştere în 2011 şi operează ca entitate separată din anul 2014. Farmacia Tei comercializează cu amănuntul produse farmaceutice și parafarmaceutice, prin intermediul a 6 farmacii fizice (5 în București și una în Constanța), precum și online. Bebetei Investments Group comercializează cu amănuntul produse de îngrijire personală și produse destinate copiilor, prin intermediul a 5 magazine fizice (4 în București și unul în Constanța), precum și a unui magazin online. În plus, Bebetei deține în București și o drogherie.

Pavăl Holding este vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, cel mai mare grup antreprenorial local, care deţine Dedeman şi multiple alte investiţii de mare profil în România.

Benzina a scazut sub 8 lei. In Bacau, cea mai ieftina este 7.87 lei/litru

0

Pretul petrolului a scazut miercuri, dupa ce datele guvernamentale americane au aratat o cerere mai mica de benzina in plin sezon de vacanta. De asemenea, cresterea ratelor la banca si teama de o recesiune a scazut consumul si cererea de energie.

Joi, 21 iulie, in Municipiul Bacau cea mai ieftina benzina standard se vinde la Petrom – 7.87 lei, iar cea mai scumpa la Socar – 8.09 lei.

Motorina standard este cea mai ieftina la Petrom – 8.54 lei, iar la Rompetrol ajunge si la 8.75 lei.

Restricții de circulație cu ocazia evenimentului Young Island Festival 

0

În vederea desfășurării în bune condiții a circulației pe drumurile publice, în zona Insulei de Agrement Bacău, cu ocazia evenimentului Young Island Festival Bacău – Evolution, începând de vineri 22.07.2022 – orele 16.00, până luni, 25.07.2022 – orele 06.00 va fi închisă circulația rutieră pe strada Milcov, tronsonul cuprins între str. Stadionului până la intersecția cu str. Alexandru cel Bun, prin amplasarea mijloacelor de semnalizare rutieră.

Comunicat Politia Locala Bacau

Noi propuneri aprobate in Comisia de circulatie: limitatoare de viteza, refugii pietonale si oglinzi in unele intersectii

0

In ultima sedinta a Comisiei de circulatie au fost aprobate mai multe propuneri venite de la bacauani. Anuntul a fost facut de viceprimarul Miroseanu :

„În ultima ședință am avizat favorabil următoarele propuneri:

– Montarea de limitatoare de viteză pe strada Lucrețiu Pătrășcanu;

– Amenajarea mai multor refugii pietonale;

– Montarea de limitatoare de viteza pe strada Aviatori, paralel cu blocul 35, în zona parcului de joacă;

– Montarea de oglinzi la intersecțiile: strada Nordului cu strada Depoului, strada Frasinului cu strada Carpați, strada Viorelelor cu strada Carpați;

– Montare de stâlpi care să facă imposibilă parcarea autototurismelor pe trotuar, în fața Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, str.Constantin Mușat nr.4.” a precizat Liviu Miroseanu – viceprimar al Mun. Bacau

Toate propunerile și sesizările pot fi transmise la numerele de telefon: 0234.581.849 și 0234.208.900 sau pe adresa de email comisiadecirculatie@primariabacau.ro.

In ultimele doua luni au fost 40 de incidente vizand prezenta ursilor in judetul Bacau. Prefectul Bogdanel a explicat cand si cum pot interveni primarii

0

Prefectul Bogdanel a condus, miercuri, sedinta de diseminare a noilor prevederi legale privitoare la prevenirea şi combaterea atacurilor de urs brun în județul Bacău. In judet exista tot mai multe incidente care semnalizeaza prezenta ursilor in comunitati. Astfel de cazuri se pot transforma foarte usor in tragedii daca nu exista un plan bine pus la punct.

La sedinta de la Prefectura au participat şefii instituțiilor cu atribuții în domeniu şi reprezentanții legali ai celor 20 de UAT-uri în care incidența cazurilor este cea mai ridicată.

„Reglementările au fost consacrate de Legea 197/2022, prin care s-au introdus mai multe modificări şi clarificări la OUG 81/2021, menite a eficientiza intervențiile pe teren şi, totodată, a delimita & partaja atribuțiile, competențele şi responsabilitățile ce revin instituțiilor şi autorităților participante. Noul text nu mai distinge între intervenția în intravilanul UAT-urilor şi extravilan, definind „intervenția imediată”, precum şi „durata maximă a intervenției”, fixată la 24 de ore.

ANEXA NR. 2 la legea sus-menționată stabileşte, fără echivoc, #PROCEDURA privind modul de acțiune a instituțiilor responsabile în cazul incidentelor în care sunt implicați urşi. Procedura are în vedere, între altele, evaluarea comportamentului animalului sălbatic, a nivelului de risc, precum şi a modului de soluționare a situației create (alungare, tranchilizare/eutanasiere, extragere prin împuşcare).

  • Astfel, ECHIPA DE #INTERVENȚIE este condusă de primar/viceprimar UAT, care este obligat să se deplaseze la fața locului şi să conducă din teren operațiunile echipei. Din echipă mai fac parte personalul structurilor de jandarmi, personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului care a încheiat contract de prestări servicii de permanență/intervenție imediată, respectiv medicul veterinar.
  • #PRESTATORUL face analiza gradului de risc, împreună cu ceilalți membri ai echipei de intervenție, şi stabileşte natura intervenției. De asemenea, PRESTATORUL „extrage prin împuşcare exemplarul de urs, potrivit deciziei conducătorului echipei de intervenție”.

După finalizarea intervenției, se completează „raportul de eveniment”, în care se vor detalia modul de intervenție şi rezultatele obținute. În termen de 24 de ore de la întocmire, raportul este transmis, de conducătorul echipei de intervenție, către APM şi CJSU. Legea dispune, de asemenea, şi contravenții pentru nerespectarea măsurilor exemplificate mai sus, valoarea contravenției fiind stabilită între 7000 şi 10.000 lei. Din raportările Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a reieşit că în ultimele aprox. 2 luni au fost notificate 40 de incidente vizând prezența exemplarelor de urs în diferite comunități, dar doar un singur raport de eveniment redactat de către echipa de intervenție!” a precizat prefectul Lucian Bogdanel

Halda de fosfogips a fost preluata de Ministerul Mediului si urmeaza sa fie ecologizata

0

Guvernul a aprobat, miercuri, HG prin care Ministerul Mediului a preluat halda de fosfogips de la Primaria Bacau, in vederea ecologizarii. Muntele de deseuri a fost subiectul campaniilor electorale insa nici pana in momentul de astazi nu a fost ecologizata. Teoretic, Guvernul ar trebuie sa acceseze fonduri eropene pentru a ecologiza aceasta zona toxica pentru bacauani.

Mai mult, aceasta zona se afla pe lista de infrigement a Comisiei Europene. Zona are o suprafata de aproximativ 160.000 mp.