Acasă Blog Pagina 570

Aproximativ 200 de masini abandonate au fost ridicate de pe domeniul public de la inceputul anului

0

Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere împreună cu reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău au fost implicați într-o acțiune organizată pe linia respectării prevederilor Legii nr. 421/2002. Astfel, vineri 05.08.2022, au fost ridicate de pe domeniul public 6 autovehicule abandonate, în baza Dispozițiilor de Primar, din zona străzilor: Pieții, Aleea Ghioceilor, 22 Decembrie, Nicolae Bălcescu și Aleea Parcului.

“Menționăm faptul că, de la începutul anului până în prezent au fost identificate ca fiind posibil abandonate 367 autovehicule, dintre care doar 193 au făcut obiectul Legii nr. 421/2002, fiind ridicate de pe domeniul public, atât de U.A.T. Bacău, cât și de proprietarii acestora un număr de 134 autovehicule.

Acțiuni similare se vor derula și în perioada următoare pe raza municipiului Bacău pentru salubrizarea și eliberarea locurilor de parcare ocupate. Cetățenii care doresc să semnaleze cazuri de autovehicule pentru care există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, o pot face la Dispeceratul Poliției Locale – tel: 0234/986 sau pe adresa de e-mail sesizari@politialocalabc.ro” a transmis Politia Locala Bacau

Fondul forestier ocupa 27,7% din suprafata tarii. Bacaul, in top judetelor cu cele mai mari suprafete de paduri

0

INS a publicat un raport despre suprafetele de fond forestier din Romania. In anul 2021, fondul forestier ocupa o suprafata de 6.607 milioane de hectare – respectiv 27.7% din suprafata tarii. Suprafaţa fondului forestier la 31 decembrie 2021, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2020, a înregistrat o creştere de aproximativ 0,05%.

Anul trecut, suprafaţa pădurilor a crescut cu 1.000 de hectare (+0,02%), faţă de 2021, speciile de răşinoase înregistrând o creştere de 3.000 hectare, în timp ce speciile de foioase au avut o scădere de 2.000 hectare, modificări datorate în principal reîncadrărilor în amenajamentele silvice. Suprafaţa pădurilor era în 2021 de 6,45 milioane hectare, speciile de răşinoase acoperind 1,919 milioane hectare (respectiv 29,8%), iar speciile de foioase 4,531 milioane hectare (respectiv 70,2%).

Proprietatea publică reprezenta 64,3% din suprafaţa totală a fondului forestier naţional, fiind administrată în principal de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar proprietatea privată reprezenta 35,7%, fiind administrată în cea mai mare parte
de structurile silvice private.

Fondul forestier era concentrat într-o proporţie însemnată în regiunile de dezvoltare Centru (19,2% din totalul fondului forestier) şi Nord-Est (18,2%), urmate de regiunile de dezvoltare Vest (16,2%), Nord-Vest (15,3%), Sud-Vest-Oltenia (12,3%), Sud-Muntenia (10,0%), Sud-Est (8,4%) şi Bucureşti-Ilfov (0,4%).

Suprafeţe mai mari de fond forestier se înregistrau în judeţele Suceava (438.000 hectare), Caraş-Severin (434.000 hectare), Hunedoara (316.000 hectare), Argeş (277.000 hectare), Vâlcea (274.000 hectare) Bacău (273.000 hectare), Harghita (264.000 hectare), Neamţ (262.000 hectare) şi Maramureş (260.000 hectare)

Magura – judetul Bacau

Sursa: agerpres.ro

Statiile de incarcare a masinilor electrice vor putea fi instalate fara autorizatie de constructie si fara documentatii de urbanism su amenajarea teritoriului

0

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice vor putea fi instalate și racordate la rețelele de distribuție a energiei fără autorizație de construcție și fără niciun fel de documentație de urbanism sau amenajarea teritoriului, potrivit unui document guvernamental, menit să reducă riscul ca România să piardă banii prevăzuți în acest scop în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR):

Se pot executa fără autorizație de construire și fără elaborarea, avizarea și aprobarea, în prealabil, a unei documentații de amenajare a teritoriului și/sau a unei documentații de urbanism, lucrări de racordare la rețeaua de alimentare cu energie electrică a punctelor/stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, care nu determină congestionarea sau blocarea traficului pietonal și/sau rutier, pe baza unui aviz de amplasare emis de autoritatea administrației publice locale”, stipulează documentul, analizat de Profit.ro.

Statul român s-a angajat prin PNRR ca, că până în iunie 2026, în România să existe cel puțin 13.200 de puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice funcționale și accesibile publicului. 

Vesti bune la inceput de saptamana. Pretul carburantilor continua sa scada

0

Pretul carburantilor continua sa scada pe fondul scaderii cererii. Luni, 8 august, benzinariile din judetul Bacau afiseaza la pompa cea mai ieftna motorina la pretul de 8.24 lei ( Petrom ) iar cea mai scumpa la MOL ( 9.50 lei ). Benzina a ajuns la 7.58 lei la Petrom , iar ce mai scumpa nu depaseste 7.76 lei ( Socar ).

Compensarea carburantilor cu 50 bani la pompa va continua pana la finalul lunii septembrie :

 „Ca şi în cazul altor măsuri implementate de Guvern pentru protejarea cetăţenilor şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, compensarea la pompă cu 50 de bani a preţurilor la carburanţi va continua pe întreaga perioadă anunţată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii”, a declarat Dan Cărbunaru – purtator de cuvant al Guvernului

ONRC: Numarul firmelor care au fost radiate a crescut cu 9% in primul semestru

0

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 8,77% în primele şase luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 35.420 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 5.607 (plus 8,81 faţă de ianuarie-iunie 2021) şi în judeţele Timiş – 1.605 (plus 4,15%), Constanţa – 1.584 (plus 14,12%) şi Cluj – 1.564 (plus 10,92%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 295 (în creştere cu 19,43% faţă de primele şase luni ale anului trecut), Călăraşi – 303 (plus 5,57%) şi Covasna – 317 (plus 6,02%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Teleorman (plus 24,91%), Vrancea (plus 22,43%) şi Sălaj (plus 23,93%). În perioada analizată au fost consemnate cele mai mari scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate în judeţele Brăila (minus 13,31%), Caraş-Severin (minus 9,83%), Olt (minus 7,11%) şi Dâmboviţa (minus 4,18%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 9.517 (plus 6,69% raportat la ianuarie-iunie 2021), construcţii – 3.273 (plus 9,03%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 2.938 (plus 8,37%) şi industria prelucrătoare 2.885 (plus 10,20%).

În iunie 2022, au fost consemnate 5.786 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.031) şi în judeţele Constanţa (272), Timiş (261) şi Cluj (242).

O eleva din Bacau a obtinut medalia de aur la Olimpiada Internationala de Limba Germana

0

Teodora Smintanca-Strugariu, eleva in clasa a X-a la Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri‘’ din Bacau, s-a clasat pe primul loc și a obținut Medalia de aur la Olimpiada Internațională de Limba Germană – o competiție extrem de puternică la care au participat elevi din 57 state. Teodora a obținut 100/100 puncte!

Echipa României a participat cu 2 elevi la nivelul B2 (cel mai înalt nivel din concurs). Olimpiada Internațională de Limba Germană este un concurs în care premiile se acordă în sistemul competiților sportive: un singur loc I (medalie de aur), un loc II și un loc III pe fiecare nivel de organizare: A2, B1 şi B2.

Teodora a înregistrat o premiera, aceasta fiind singura medalie de aur obținută de România in istoria Olimpiadei Internationale de limba germana. Teodora a fost indrumata de profesoara Ingrid Irașcu.

Urmarita national pentru inselaciune, depistata in Municipiul Bacau. Femeia a ajuns in penitenciar

0

La data de 05 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au întreprins activităţi informativ-operative pe raza municipiului Bacău, ocazie cu care pe Calea Republicii din localitate, a fost depistată o femeie de 48 de ani, din Oneşti, împotriva căreia a fost instituită măsura urmăririi la nivel naţional.

         Femeia era posesoare de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Onești și se sustrăgea de la executarea pedepsei de un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Politistii l-au depistat la scurt timp, dupa ce a lovit o masina si a plecat. Etilotestul indica 1.20 mg/l alcool pur in aerul expirat

0

La data de 05 august a.c, în jurul orei 16:30, polițiștii băcăuani au fost sesizaţi despre faptul că, la sediul Poliţiei Municipiului Bacău s-a prezentat o persoană care a declarat faptul că a fost implicată într-un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, iar celălalt conducător implicat în eveniment ar fi părăsit locul producerii evenimentului.
        În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău, a fost identificat la scurt timp şi cel de al doilea conducător auto implicat în eveniment.

        Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că un bărbat de 61 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Republicii, având direcţia de deplasare către strada Calea Mărăşeşti, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa sa, intrând în coliziune cu acesta, ce era condus regulamentar de către un bărbat de 48 de ani.

        În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două autoturisme.
        Conducătorii autoturismelor implicate au fost testaţi cu aparatul etiltoest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 48 de ani şi 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de 61 de ani, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Politistii bacauani au desfasurat activitati informativ-preventive in mai multe scoli din judetul Bacau

0

În această perioadă, copiii din întreaga țară se află în vacanța de vară, iar pentru polițișt,i siguranța lor reprezintă o prioritate. Pentru ca toate planurile de vacanță să fie împlinite, iar la finalul acesteia amintirile să fie doar pozitive și plăcute, polițiștii desfășoară pe perioada verii întâlniri și activități interactive cu minorii participanți la școli de vară, tabere și alte evenimente, pentru a interacționa cu ei și pentru a le oferi sfaturi de vacanță cât mai pe înțelesul lor.

Campaniile de prevenire demarate de polițiști ,,Vacanță în siguranță” și ”Dincolo de aparențe” sunt în plină desfășurare în această lună și vor continua până în luna septembrie a acestui an.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Rutier derulează activități interactive cu toate categoriile de copii, temele principale fiind prevenirea consumului de alcool, dar și de substanțe psihoactive, prevenirea bullyingului, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, probleme legate de plecările voluntare, siguranța pe internet și siguranța rutieră.

Astfel, în această săptămână, polițiștii, în parteneriat cu Fundația de Sprijin Comunitar, au desfășurat activități informativ-preventive, în cadrul școlilor de vară din comunele Colonești și Răchitoasa la care au participat peste 250 de copii.
          Polițiștii au prezentat aspecte privind răspunderea penală a minorilor, delincvența juvenilă, reguli privind circulația rutieră în calitate de pietoni sau bicicliști, reguli de siguranță privind navigarea pe internet, formulând recomandări copiilor pentru perioada vacanței de vară, astfel încât să nu devină victime ale infracțiunilor sau accidentelor rutiere.

Alături de polițiști au fost și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău care au atras atenția participanților cu privire la pericolul reprezentant de consumul de alcool și droguri. În cadrul activităților au fost organizate și jocuri demonstrative în care s-au folosit ochelarii care deformează realitatea ca în cazul consumului de alcool sau droguri.

Tot în această săptămână, polițiștii, specialiștii antidrog și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au răspuns invitației de a participa la activități preventiv-educative în cadrul Școlii de Vară Siretu (ediția a II-a), cu scopul de a instrui copiii cu privire la modalități de prevenire a victimizării minorilor, riscurile nerespectării regulilor de circulație, dar și consecințele consumului de alcool, tutun și droguri.

O altă temă de interes abordată și dezbătută a circumscris riscurile la care se expun tinerii în mediul online, mai ales când se împrietenesc cu persoane necunoscute pe rețelele de socializare.

Astfel de activități de informare și prevenire vor fi desfășurate pe întreaga perioadă a vacanței, dar și în zilele următoare. Polițiștii vor continua să se întâlnească cu elevii, tinerii – în tabere, în zonele de agrement, parcuri, cu ocazia unor evenimente sau manifestări culturale, dar și cu părinții și bunicii acestora.

VIDEO: Zeci de soferi si biciclisti au trecut pe rosu, printre bariere, la calea ferata de la Racaciuni ( Bacau )

0

Noua soferi si 2 biciclisti au ignorat semnalul rosu luminos si bariera de la calea ferata din Racaciuni, judetul Bacau. Un alt sofer i-a filmat timp de 2 minute – timp in care 9 soferi au trecut pe rosu. Vazand ca este filmat, unul dintre soferii care trecea pe rosu a explicat:

Ma grabesc sa duc copilul la spital.” evident fara a avea un astfel de motiv, cel care a filmat i-a dat replica :”Tot timpul exista un motiv”.

Filmarea a fost postata pe grupul de Facebook „Radar/Poliei/Evenimente Rutiere Bacau” si a starnit sute de reactii:

Romania locul unde facem ce vrem” a transmis un alt sofer

„Poliția să-și facă datoria… trebuie bani la buget” mai spune un alt comentator

Cata inconstienta si prostie !” a spus Gabriela

„Câte permise ar fi trebuit luate” spune Ionut

Doamne ferește! Toți ar trebui sa rămâneți fără permis de conducere pe viață! Inconstientilor!!” se mai arata intr-un alt comentariu

Depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals, băut și fără permis 

0

La data de 06 august a.c., în jurul orei 03.00, un echipajde poliție din cadrul Biroului de Ordine şi Siguranţă Publică al Poliţiei mun. Oneşti, a depistat în trafic, un tânăr de 20 de ani din comuna Buciumi, care conducea pe strada Sintezei din mun. Oneşti un autoturism, fără a deținepermis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat pe teritoriul Romaniei, acesta având montate plăcuțe cu numereprovizorii expirate din data de 18 ianuarie a.c., atribuite unui alt autovehicul.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/lalcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
       Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, sub influenţa băuturilor alcoolice, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

Anuntul de participare pentru construirea tronsonului Focsani – Bacau a fost publicat pe SEAP. Toata autostrada Moldovei a fost scoasa la licitatie

0

Vineri, a fost publicat in SEAP anuntul de participare pentru construirea tronsonului Focsani – Bacau ( 96 km ) , parte din Autostrada A7. Cu acest anunt, toata autostrada Moldovei a fost scoasa la licitatie. Data limita pentru depunerea de oferte este 22 septembrie 2022.

Autostrada Focșani – Bacău este compusă din 3 loturi:
Lotul 1: Focșani – Domnești Târg (35,60 km)
Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)
Lotul 3: Răcăciuni – Bacău (21,52 km)

Pentru construcția fiecărui lot în parte (30 de luni perioadă de execuție/lot) este lansat în licitație câte un contract, cu valoare estimată cuprinsă între 2,11 miliarde de lei și 3,14 miliarde de lei, (fără TVA).

– 2,98 miliarde de lei (fără TVA) / Lotul 1

– 3,14 miliarde de lei (fără TVA) / Lotul 2

– 2,11 miliarde de lei (fără TVA) / Lotul 3

Proiectul, cu o valoare totală estimată de 8,246 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Tronsonul Focșani – Bacău era ultimul din cele patru ale A7 Ploiești – Pașcani, finanțate prin PNRR, care mai trebuia scos la licitație.

Sursa: economica.net