Acasă Blog Pagina 563

VIDEO : 10 perchezitii in judetul Bacau la persoane banuite de trafic de migranti. Doi barbati au fost retinuti pentru 24 de ore

0

Miercuri, 17 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județul Bacău, la imobilele a 7 persoane, bănuite de constituire și aderare la un grup infracțional organizat și trafic de migranți. Doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că grupul infracțional ar fi fost constituit în vederea obținerii de foloase patrimoniale prin tranzitarea migranților, în mod ilegal, către țări din Uniunea Europeană, sens în care liderul grupării, un bărbat, de 35 de ani, începând cu anul 2021, ar fi efectuat activități repetate de organizare, îndrumare și coordonare a transporturilor ilegale de migranți, atât din România în Ungaria și Austria, cât și prin trecerea ilegală a frontierei din Bulgaria spre România.

Gruparea s-ar fi folosit de diferite persoane interpuse pentru a efectua transportul propriu-zis, iar membrii grupării ar fi supravegheat îndeaproape îmbarcarea migranților și trecerea frontierei terestre.

Gruparea ar fi folosit autoturisme special amenajate pentru disimularea migranților, prin montarea de pereți falși sau prin crearea unor compartimente special improvizate pentru a nu fi identificate la controlul vamal, mijloace de natură să le pună în pericol viața, integritatea și sănătatea migranților.

Doi dintre bănuiți au fost reținuți, pentru 24 de ore.

La data de 18 august 2022, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a celor 2, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Un tanar de 32 de ani a fost gasit mort la baza cascadei Bucias

0

Un tanar de 32 de ani, din Onesti, a fost gasit mort, miercuri, la basa cascadei Bucias din Manastirea Casin. Acesta s-ar fi aruncat in gol de la 15 m – noteaza unupetrotus.ro

La data de 17 august a.c., în jurul orei 12.20, poliţiştii oneşteni au fost sesizați de către un bărbat de 54 de ani din localitate, despre faptul că un tânăr necunoscut s-ar fi aruncat în cascada Buciaș din comuna Mănăstirea Cașin. Echipa operativă ajunsă la fața locului a identificat la baza cascadei cadavrul unui tânăr de 32 de ani, din Onești.Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei. S-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru.

Circulatia pe ambele poduri de pe DN2 Horia ( Roman ) se va deschide astazi, insa doar pentru acest weekend

0

Circulație se redeschide pe ambele poduri de pe DN 2, Horia, județul Neamț, începând de vineri dimineață. Măsură este valabilă pe toată perioada weekend-ului:

Lucrările pregătitoare în vederea montării rosturilor de dilatație (frezare și așternere covor asfaltic) pe sensul Roman – Bacău au fost finalizate în cursul zilei de joi. Ca urmare, circulația pe ambele poduri de pe DN 2, Horia, județul Neamț, va fi redeschisă începând de vineri dimineață, ora 06.30, cu o zi mai devreme decât era programat inițial.Măsura va fi menținută pe întreaga perioadă a weekend-ului, până luni, 22 august.” a anuntat DRDP Iasi

Pentru restul de lucrări, graficul de execuție rămâne același cu cel anunțat anterior:

22 – 26 august – montare rosturi dilatație

26 – 31 august – maturare beton de îmbinare

Cum arata meniul pacientilor la Spitalul Buhusi. Acesta a fost elaborat cu specialisti nutritionisti

0

Incepând de luni, 08 august 2022, la nivelul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” au fost implementate noile meniuri pentru pacienți, diferite pentru fiecare zi a săptămânii.

Meniurile sunt elaborate impreună cu dieteticieni și nutriționiști autorizați. In imaginile alăturate sunt câteva exemple de meniu, mic dejun, suplimentele de la orele 10,00 și 15,00, masa de prânz și cină. Credem că personalul de la Blocul Alimentar Central merită respectul nostru pentru implicarea de care au dat dovadă .” a declarat Constantin Poiana – managerul Spitalului Buhusi

Doi minori din Municipiul Bacau au disparut. Cetatenii care au informatii sunt rugati sa contacteze Politia

0

La data de 18 august a.c., poliţiştii Secției 2 Poliție Bacău au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a minorilor Bechean Florin, de 10 ani și Borcea Romina Erica, de 9 ani, ambii din municipiul Bacău.

La data de 16 august a.c., minorii ar fi plecat voluntar de la adresa de domiciliu, însă nu au revenit până în prezent.

Semnalmentele minorilor:


Bechean Florin:10 ani, înălţime circa 1,40 metri, constituţie slabă, păr şaten, ochi căprui, îmbrăcat cu hanorac alb cu dungi negre şi glugă şi pantaloni tip trening de culoare negru, pantofi sport de culoare neagră.


Borcea Romina-Erica, 9 ani, înălţime aproximativ 1,20 metri, constituţie slabă, păr şaten, ochi căprui, îmbrăcată cu rochiţă albă cu dungi roşii şi şlapi.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.

Gradinita noua, din fonduri UE, la Stanisesti. Ivancea: „80 de copii vor beneficia de condiții excelente în primii lor ani petrecuți într-o instituție de învățământ”

1

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, impreuna cu europarlamentarul Dragos Benea si cu deputatii Ana Catauta si Ionel Floroiu au participat joi la inaugurarea unei noi gradinite in satul Slobozia Noua, comuna Stanisesti. La eveniment au fost prezenți și primarii din UAT-urile limitrofe: Moraru Valentin- Răchitoasa, Gabriel Savin- Dealu Morii și Puțeanu Mihai-Marinel- Oncești.

Construirea și dotarea imobilului au fost realizate cu fonduri europene în valoare de aproximativ 1,4 milioane lei:

Datorită acestei investiții, 80 de copii vor beneficia de condiții excelente în primii lor ani petrecuți într-o instituție de învățământ. Îl felicit pe Bogdan Teodor Popa, primarul comunei Stănișești, pentru modul în care a înțeles necesitatea de a transforma localitatea rurală pe care o conduce într-un mediu în care cetățenii au acces la principalele servicii publice esențiale pentru un trai decent.

De asemenea, mă bucur că edilul Bogdan Teodor Popa a primit finanțare în valoare de 11 mil. lei, prin Programul Anghel Saligny, pentru asfaltarea drumului care leagă Slobozia de Sus de Slobozia Veche, o cale rutieră extrem de necesară pentru locuitorii din zonă. Refacerea acesteia va scurta ruta către Bacău cu 32 km!” a transmis Valentin Ivancea

16 amenajari de irigatii din judetul Bacau vor fi reabilitate

0

16 amenajări de irigații din județul Bacău, deservind o suprafață totală de aprox. 23.000 hectare, au fost declarate de utilitate publică de Guvern şi incluse în lista de finanțare, aprobată prin HG nr. 988 din 3 august 2022, în vederea reabilitării. Potrivit actului normativ amintit, reabilitarea sistemelor de irigații va fi realizată în trei etape, începând cu cea mai mare amenajare, situată în comuna Sascut (peste 5000 de hectare).

Initiativa guvernamentala il are drept „arhitect” pe ministrul Agriculturii, dl. Petre Daea si reprezinta o gura de oxigen pentru agricultorii bacauani afectati de seceta.

Joi, prefectul Bacaului, Lucian Bogdanel, impreuna cu deputatul Costel Dunava si agricultorul Nicu Serban ( Grup Serban ) au verificat lucrarile efectuate la Sascut, unde a fost complet reabilitată stația de bază şi conducta aferentă, proiect de 5 milioane euro pornit de guvernarea social-democrată 2017-2019 şi recepționat la mijlocul lunii iulie a acestui an:

Modernizarea realizată aici permite irigarea a până la 2500 de hectare, iar pentru a creşte suprafața la peste 5000 de hectare – cât măsoară capacitatea proiectată a instalațiilor de irigare – este necesară continuarea reabilitării într-un ritm cel puțin la fel de susținut. Directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Bacău, Iulian Stoican, a comunicat stadiul intervențiilor la principalele amenajări din județ, perspectiva investițiilor în infrastructura de irigații de la Sascut, precum şi impedimentele birocratice de care se lovesc aceste proiecte vitale pentru agricultura județului Bacău.

Îmi propun ca structura locală a ANIF să devină, în cel mai scurt timp, un „motor” de pregătit note conceptuale pentru investițiile în sistemele de irigații, mai ales că prin HG 988 s-a deschis un generos front de lucru: specialiştii în îmbunătățiri funciare vor pune pixul pe hârtie pentru că agricultorii reuniți în organizațiile de utilizatori de apă pt irigații din județ trebuie sprijiniți în eforturile lor!

La Sascut am văzut un strălucit model de bune practici în domeniu, stăruința în performanță a dlui. Nicu Şerban fiind de invidiat: simbioza dintre investiția publică făcută de Guvern (în stația de bază Bereşti) şi investițiile private realizate de Grup Şerban îşi demonstrează – cu vârf şi îndesat – eficiența. Iar acest model merită şi trebuie reprodus şi in alte zone agricole din județ!” a declarat Lucian Bogdanel – prefectul judetului Bacau

Amenajări de irigații din jud. Bacău supuse reabilitării, conform HG 988/2022:

Et. 1

Sascut: 5028 ha

Et. 2

Iteşti: 1732 ha

Gheorghe Doja: 136 ha

Fulgeriş: 465 ha

Tamaşi: 319 ha

Buhoci: 699 ha

Săuceşti: 440 ha

Racova – Filipeşti: 3492 ha

Et. 3

Mãgura – N. Bălcescu: 4064 ha

Cleja – Faraoani: 1170 ha

Răcăciuni: 275 ha

Răcătău: 126 ha

Răstoaca: 421 ha

Tg. Trotuş: 1091 ha

Letea Veche: 1118 ha

Dămieneşti: 2276 ha

Economedia: Chimcomplex inchide temporar productia din cauza scumpirilor la energie

0

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunțat miercuri că închide temporar activitatea de producție în cadrul platformei industriale Borzești pe o perioadă de 14 zile începânc cu data de 18 august 2022, din cauza prețurilor în creștere la energie electrică și gaze naturale, potrivit unui anunț de pe Bursa de Valori București (BVB).

Conform anunțului, contractele individuale de muncă ale salariaților afectați de încetarea temporara a activității se suspendă în această perioadă, aceștia urmând să primească o indemnizație de 75% din salariul de bază, conform prevederilor legale aplicabile si contractului colectiv de muncă.

Chimcomplex Borzești a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro), acesta fiind cu 40% mai mic față de rezultatul din primul semestru al anului trecut, de 282,6 milioane lei (57,7 milioane de euro).

Cifra de afaceri a companiei a crescut însă la 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro), comparativ cu 1,1 miliarde lei (233 milioane de euro), în primul semestru din 2021.

Sursa: economedia.ro

Marius este pompierul care a salvat un copil de 11 de la inec, la Insula de Agrement

0

Printr-un apel primit pe 112 în cursul nopții de sâmbătă, un trecător sesiza faptul că, doi copii s-au înecat în râul Bistrița, în zona Insulei de Agrement. De urgență, la fața locului s-au deplasat echipajele de intervenție din tura de serviciu, echipaje din care făcea parte și Plt. Vlad Marius.

„În timp ce se pregăteau să lanseze barca, Marius l-a văzut pe unul dintre micuți în apă, încercând să se mențină la suprafață. De când a îmbrăcat haina da salvator a înțeles că a intrat într-o cursă contra cronometru, în care fiecare secundă poate face diferența dintre viață și moarte. Astfel, fără să stea pe gânduri, colegul nostru s-a aruncat în apă, pentru a-l salva pe cel căruia i-a devenit înger păzitor.

La fel de ageri au fost și colegii din echipaj care au înțeles din priviri ce se întâmplă. Sunt o echipă și știu că doar așa reușesc să înfrunte fiecare misiune. S-au mobilizat de pe mal și l-au asigurat pe Marius, astfel încât acesta să se întoarcă în siguranță pe uscat. Pe micuțul în vârstă de 11 ani au reușit să îl salveze, însă din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de colegii noștri, deznodământul nu a fost același pentru celălalt copil.

Chiar dacă scriem despre suferințe, curajul lui Marius reprezintă o lecție pentru noi toți și ne amintește cât de norocoși suntem pentru că avem ocazia de a fi alături semenilor, în cele mai negre momente.” a transmis ISUJ Bacau

O tanara de 16 ani a disparut din Buhusi

0

Polițiștii din Buhuși au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Bârjan Oana Gabriela, de 16 ani, din localitate.

La data de 14 august a.c, tânăra ar fi plecat voluntar de la domiciliul concubinului său, de pe teritoriul Italiei, însă nu a revenit până în prezent.

SEMNALMENTE 1,65 m înălțime, 50 kg, ten măsliniu, păr lung, șaten, ochi căprui

Cetățenii care pot furniza informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Poliția orașului Buhuși, tel. 0234.261818, Dispecerat IPJ Bacău, tel 0234.202000 sau să apeleze 112.

Bianca Ghelber, sportiva legitimata la SCM Bacau, a obtinut medalia de aur la Campionatul European de la Munchen, in finala probei de aruncarea ciocanului

0

Bianca Ghelber (32 ani), sportiva legitimata la CSM Bacau, a obtinut cel mai bun rezultat din cariera sa, aducand prima medalie de aur pentru Romania la Campionatele Europene de la Munchen, la aruncarea ciocanului.

Bianca s-a impus in finala cu o aruncare de 72.72 metri, cu 60 cm peste locul 2 – Ewa Rozanska din Polonia. Bronzul a fost obtinut de Sara Fantini din Italia.

Acest aur vine ca urmare a rezultatelor bune obținute la ultimele competiții. Ghelber a terminat pe locul 6 la Campionatul Mondial din SUA (2022) și Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021). Bianca Ghelber a dominat probele de juniori, fiind campioană mondială în două rânduri atât la U18, cât și la U20. Mai are în palmares o medalie la Europeanul sub 20 de ani și una la Europeanul sub 23 de ani.” noteaza GSP.ro

Bianca Ghelber este legitimata la SCM Bacau.

O medalie de aur continentală care a venit după nu mai puțin de 20 ani. Tot la Munchen, în 2002, Ionela Tîrlea cucerea singurul titlu pentru România, la 400 mg. Atunci, Europenele erau programate odată la patru ani. La ediția precedentă (1998), la Budapesta, actuala antrenoare a Biancăi, Mihaela Melinte, se urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, tot la aruncarea ciocanului”, a scris Federația Română de Atletism, pe Facebook.

Depistat cu numar de inmatriculare fals

0

La data de 16 august a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un tânăr de 26 de ani, din comuna Hemeiuş, în timp ce conducea un autoturism ce avea montate plăcuţe cu număr de înmatriculare, emise de către autorităţile franceze.

          În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat faptul că autoturismul avea seria de caroserie atribuită unui alt autoturism.

          Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.