Acasă Blog Pagina 560

Doua tir-uri care transportau deseuri textile spre Bacau si Covasna, oprite in vama

0

Luni, 22 august, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Arad au interzis intrarea în țară a doua automărfare care transportau deșeuri de textile și îmbrăcăminte având cantități de 10,36 t și 14,52 t, provenite din Germania.

Agenții economici din județele Bacău și Covasna cărora erau destinate deșeurile, nu dețin instalații de valorificare la punctele de lucru din documentele însoțitoare traansporturilor așa cum este prevăzut în legislația specifică.” a transmis Garda de Mediu Arad

Judetul Bacau se afla astazi sub avertizare cod galben de ploi si inundatii

0

Agentia de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, valabila pentru judetul Bacau, in intervalul 22 august – 23 august, ora 22:00. In aceasta perioada se vor semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată si ploi însemnate cantitativ. Vremea in Bacau va deveni una ploioasa in urmatoarele doua zile.

         În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

        De asemenea, exista si o avertizare hidrologica, valabila pana pe 24 august, ora 16:00 , pe bazinul raului Bistrita din judetele Neamt, Bacau, Harghita si Suceava.

O femeie a fost prinsa de politisti, dupa ce a furat un portofel plin cu bani

0

La data de 22 august a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliţie Bacău, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate privind sesizarea unei tinere de 25 de ani, cu privire la furtul unui portofel cu documente personale şi o sumă de bani, au depistat o femeie asupra căreia au fost găsite bunurile sustrase.

          Tânăra, angajată a unui bar din Bacău a precizat polițiștilor că a constatat lipsa portofelului, la ora închiderii localului, respectiv în jurul orei 23.00.

          În urma activităţilor desfăşurate, o femeie, de 39 de ani, a fost depistată având asupra sa suma de 1.760 de lei, aceasta indicând polițiștilor locul unde ar fi abandonat portofelul cu documente.

          Femeia este cercetată de polițiști  sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Prins la volanul unei masini fara numere, in Municipiul Bacau. Soferul consumase alcool

0

La data de 20 august a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a depistat pe strada 22 Decembrie din localitate, un autoturism care nu avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare.

Conducătorul auto de 38 de ani din mun. Bacău emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, au reținut permisul de conducere și au eliberat dovadă fără drept de circulaţie.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, autoturismul figurează înmatriculat în Bulgaria, având având inspecția tehnică periodică expirată și nu deține poliță de răspundere civilă obligatorie, valabilă.

Din cauza unor lucrari de mentenanta la Thermoenergy, se opreste apa calda in mai multe zone din Bacau

0

Thermoenergy a anuntat ca in perioada 24.08.2022 – ora 06:00 – 26.08.2022 – ora 05:00 se va opri apa calda in mai multe zone din Bacau, din cauza unor lucrari de mentenanta planificate in Sacet.

Aceasta oprire va afecta consumatorii arondati urmatoarelor puncte si module termice, dupa cum urmeaza : PT 15, PT 14, PT 17, PT 13, PT 12, PT 27, PT 19, PT 20, PT 21, PT 22, PT 29, PT 33, PT 35, MT 39, MT 40, MT 41, MT 37.

VIDEO: Cum au plecat jandarmii cu boxele de la Baza Maya din Bacau

0

O masura in premiera a fost luata de politistii bacauani in acest weekend. Dupa zeci de sesizari din partea cetatenilor, nemultumiti de muzica tare de la Baza Sportiva Maya, politistii au descins la petrecerea organizata in noaptea de 20-21 august.

Astfel, politistii au confiscat aparatura muzicala si au amendat organizatorii :

În noaptea de 20/21 august a.c, polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au efectuat verificări la o societate din localitate unde era organizată o petrecere. La fața locului polițiștii au constatat că muzica era la intensitate mare, tulburând ordinea și liniștea publică. Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de persoana responsabilă de organizare, în cuantum de 3000 de lei.Totodată, a fost dispusă măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a aparaturii muzicale. De asemenea, în urma verificărilor efectuate cu privire la activitatea economică desfășurată în locația respectivă, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 7500 de lei.” se arata intr-un raspuns primit de Bacau.net de la Catalina Paduraru – purtator de cuvant al IPJ Bacau

Video : @Robert

Consiliul Judetean si Filarmonica Mihail Jora organizeaza in acest weekend Festivalul Serilor Bacauane

0

Consiliul Judetean Bacau si Filarmonica Mihail Jora organizeaza in acest weekend Festivalul Serilor Bacauane. Evenimentul are loc in perioada 26 – 28 august, in Piata Tricolorului din Municipiul Bacau :

Festivalul Serilor Băcăuane, un eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Bacău va avea loc între 26-28 august în Piața Tricolorului de la ora 20⁰⁰, iar programul artistic va fi următorul:
– vineri – seară latino oferită de Orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijor Ramiro Arista;
– sâmbătă – seară de jazz cu formația Dixie Tram;
– duminică – concert oferit de Orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijor Ozana Barabancea. Soliștii serii vor fi Ozana Barabancea & Gloria Barabancea. Intrarea este gratuită, pe bază de voie bună!
” au anuntat reprezentantii Filarmonicii

A dat radarul peste cap. Bacauan, prins de doua ori circuland cu viteza pe E85 : 114 si 190 km/h

0

La data de 21 august a.c., în jurul orei 19.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe DN 2-E 85, în interiorul localității Dumbrava, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Agăș care rula cu viteza de 114 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

          La scurt timp, în afara localității Dumbrava, tânărul a fost din nou depistat la volanul autoturismului circulând cu viteza de 190 de km/h. Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în  valoare de 2.175 de lei și i s-a eliberat dovadă fără drept de circulație, fiindu-i suspendat permisul de conducere pentru încă 4 luni.

A distrus pacanelele dupa ce a pierdut banii la jocuri

0

Poliţiştii au identificat un tânăr de 29 de ani, care, în seara zilei de 20 august a.c. ar fi distrus display-ul unui aparat tip slot machine.

             La data de 20 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în seara aceleaşi zile, o persoană necunoscută ar fidistrus bunuri în incinta unei săli de jocuri din localitate.

             În urma activităţilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, un tânăr de 29 de ani, din comuna Parincea s-ar fi deplasat la o sală de jocuri din Bacău, unde, după ce ar fi pierdut o sumă de bani la un aparat de jocuri electronice, ar fi distrus ecranul acestuia.           Poliţiştii îl cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere

Un nou pas la Autostrada A7. Astazi incep lucrarile pe tronsonul Ploiesti – Buzau

0

Lucrările pentru execuția primului lot al Autostrăzii A 7 Ploiești-Buzău vor începe de astăzi, cu predarea amplasamentului către asocierea italiano-română Pizzarotti-Retter.

CNAIR a predat astăzi Asocierii Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – Pizzarotti S.A. – Retter Project Management amplasamentul lotului 1 (Dumbrava-Mizil) al Autostrăzii Ploiești-Buzău. Constructorul a pregătit deja amplasamentul organizării de șantier și a marcat traseul acestui lot de autostradă.

În prima etapă urmează să desfășoare:

-lucrări de deminare;

-descărcări arheologice;

-decopertarea stratului vegetal;

-pregătirea amplasamentelor pentru cele 14 poduri, pasaje și podețe.

Lucrările, finanțate prin PNRR, trebuie finalizate în 20 de luni, pentru ca în anul 2025 circulația să fie deschisă și pe acest lot de autostradă.

Cei 21 de km ai lotului Dumbrava-Mizil se adaugă celor 28,35 de km ai lotului 2 (Mizil – Pietroasele), pentru care Ordinul de Începere a fost emis în data de 11 august.

Actiune pe E85. Autobuz depistat fara ITP

0

În intervalul orar 06.00-09.00, polițiștii rutieri au acționat pe raza judeţului Bacău pentru verificarea activităților de transport de persoane și siguranța traficului rutier.

La data de 22 august a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere,în intervalul orar 06.00-09.00, polițiștii băcăuani au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane.

Scopul acţiunii a fost unul preventiv şi a vizat impunerea disciplinei rutiere în domeniul transportului public de persoane şi menţinerea trendului descendent în ceea ce priveşte numărul de evenimente rutiere în care pot fi implicate astfel de autovehicule. 

Exemple: Un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului RutierBacău a depistat în trafic, pe DN 2-E 85, în localitatea Nicolae-Bălcescu, un autovehicul destinat transportului de persoane, condus de un bărbat de 47 de ani, care transporta un număr mai mare de persoane față de limita maximă prevăzută.

​     In cauză s-a întocmit proces-verbal de constatare a contravenţiei, fiind aplicată sancţiune contravenţională conform H.G 69 din 2012.

​      Polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe Dn2-E 85, un autobuz, fără călători, cu inspecția tehnică periodică expirată. A fost aplicată sancțiune contravențională, iar certificatul de înmatriculare a fost retras de polițiști

ZIDART : Festivalul care coloreaza Bacaul incepe pe 22 august. Artistii vor infrumuseta cartierul NORD

0

Festivalul de artă urbană ZIDART – Street Art Festival a ajuns la cea de-a cincea ediție. In acest an, cartierul NORD va fi infrumusetat de artistii ZIDART. Festivalul incepe de pe 22 august si tine pana pe 15 septembrie:

Pe 22 August dăm startul unei noi ediții ZIDART Street Art Festival. Am promis că vom umple orașul de culoare, așa că anul acesta ne căutăm #sufletulperete în cartierul Nord, ghidați de dorința și entuziasmul de a descoperi noi viziuni pentru o lume mai frumoasă și mai echilibrată. “Utopia” a adunat mai multe propuneri ca niciodată. Artiști de pretutindeni au răspuns chemării de a-și pune intuiția și creativitatea la încercare pentru a-și imagina cum ar putea să arate o lume ideală. Nu a fost deloc ușor să alegem doar 11 idei pe care să le alăturăm galeriei noastre de artă urbană, însă suntem convinși că selecția pe care am făcut-o ne va aduce pe toți laolaltă stârnind momente de reflecție și stimulându-ne capacitatea pentru visare.” au anuntat organizatorii