Acasă Blog Pagina 534

Editia a 5-a ZIDART a ajuns la final. Bacaul s-a imbogatit cu 10 noi picturi murale

0

CEA DE-A CINCEA EDIȚIE A FESTIVALULUI BĂCĂUAN ZIDART – STREET ART FESTIVAL A AJUNS LA FINAL. ARTIȘTI DIN MEXIC, PORTUGALIA, FRANȚA, BELGIA, UCRAINA ȘI ROMÂNIA AU EXTINS GALERIA DE ARTĂ STRADALĂ A ORAȘULUI CU ZECE PICTURI MURALE CE EXPLOREAZĂ TEMA ACESTEI EDIȚII: UTOPIA.

Anul acesta ZIDART- Street Art Festival și-a afirmat din nou statutul de festival internațional cu o ediție care a adus laolaltă viziunile unor artiști din toată lumea, punând încă o dată Bacăul în circuitul artei stradale internaționale. Timp de o lună de zile, 7 artiști străini și 5 artiști români, susținuți de cei 50 de membri și voluntari ai echipei ZIDART, au extins galeria de artă stradală dintr-un capăt în celălalt al orașului, adăugând 1400 mp de culoare celor 6700 mp vopsiți în edițiile anterioare.

Premisa că arta îi poate aduce pe oameni mai aproape de sine și mai aproape unii de ceilalți, stârnind procese de reflecție și generând un sentiment al apartenenței, stă la baza inițiativei de a transforma griul anost, care domină peisajele urbane, într-un spațiu creativ cu care toată lumea să poată interacționa. Răspunsul pozitiv al comunității, entuziasmul și curiozitatea oamenilor validează importanța artei în societate și beneficiile prezenței sale în viața socială a unui oraș.  

“Suntem mândri că putem contribui la o imagine pozitivă a orașului, creând totodată un reper de apartenență prin artă și cultură urbană contemporană, pentru comunitatea noastră.” Iulia Enăchescu – Coordonator comunicare și relații publice ZIDART – Street Art Festival

UTOPIA

UTOPIA, tema ultimei ediții ZIDART, a apărut pe fondul unei nevoi de detașare de la ciclul nesfârșit de proiecții sumbre asupra viitorului, propunând o pauză creativă de la realitățile complicate ale prezentului, pentru a visa cu ochii deschiși și a ne imagina cum ar putea să arate o lume ideală. 

Viziunile implementate în această ediție a festivalului ilustrează capacitatea imaginației și a creativității de a scoate la iveală părțile bune ale naturii umane și fascinanta magie a lumii în care trăim. Intuind cele mai importante aspecte ale vieților noastre, cei 12 artiști au explorat resursele de care dispune umanitatea și pe care le poate folosi pentru a construi o lume mai echilibrată și armonioasă.

ARTIȘTI

UTOPIA, cea de-a cincea ediție a festivalului de artă urbană ZIDART, a captat mai mult ca niciodată atenția artiștilor din întreaga lume. Din cele 178 de idei, propuse de 153 de artiști, mai bine de 100 au venit din afara țării și chiar de peste ocean. În urma procesului de jurizare au fost selectate 11 propuneri semnate de artiști din Mexic, Portugalia, Franța, Belgia, Ucraina și România. Ei sunt vizionarii a căror idei au transformat peisajele urbane anoste, stârnind imaginația întregii comunități:

Jacqueline de Montaigne (Portugalia)

Sr Papa Chango (Mexic / Germania)

Meri the Zu (România)

Gijs Vanhee (Belgia)

Wanda Hutira (România)

Anna Conda (Franța)

Diana Diaconu (România)

Alexandra Lincu (România)

Andrei Tonița (România)

Daria Minina (Ucraina)

ECHIPĂ

În fiecare an, echipa ZIDART se mărește, menținând o atmosfera familială, deschisă și inclusivă și generând un context dinamic în care tineri, artiști și creativi ai orașului, dornici să aducă o contribuție comunității, să-și poată cultiva abilitățile și viziunea, alături de un colectiv local și de oameni activi în domeniile artistice și culturale. Cu prilejul UTOPIA, 50 de tineri membri și voluntari ai echipei ZIDART au lucrat împreună pentru a susține implementarea celor 10 noi picturi murale, precum și a evenimentelor destinate comunității, precum ZIDART OPENING și vernisajul în mișcare pe 2 roți, ZIDART BIKE TOUR.

COMUNITATE

Este nevoie de o întreagă comunitate pentru ca un festival de artă urbană să se întâmple. De la susținerea din partea locuitorilor orașului și cooperarea din partea autorităților, până la munca, entuziasmul și implicarea echipei și a tinerilor voluntari, fiecare membru al comunității își aduce într-un fel sau altul contribuția. 

Acesta este poate cel mai important efect pe care ZIDART îl generează, faptul că aduce membri din toate palierele societății laolaltă, cooperând pentru un scop comun. Aceasta este de fapt magia artei stradale, ea este un demers participativ al cărui implementare necesită colaborarea întregului colectiv și al cărui rezultate sunt adresate tuturor cetățenilor.

De-a lungul celor 5 ani de activitate ZIDART – Street Art Festival a reușit să cultive în rândul comunității un simț al identității colective și al apartenenței, confirmând premisa de la care a pornit totul, aceea că arta îi poate aduce pe oameni laolaltă. 

ZIDART 

ZIDART – Street Art Festival este un proiect de regenerare urbană și socială prin intermediul artei stradale și a unor demersuri culturale adresate întregii societăți. Dedicat comunității, iubitorilor de frumos și creatorilor de street art în căutarea sufletului perete, festivalul a fost conceput din dorința de a crea o platformă pentru dialog social care să-i inspire pe oameni să fie prezenți în comunitate și să participe la viața culturală a orașului. 

5 ani, 43 de pereți, 72 picturi murale, 58 artiști și 8100 mp vopsiți, mai târziu, ZIDART a devenit un brand local vizibil pe plan internațional care dezvoltă constant alături de comunitate un simț al identității și apartenenței, stimulând un dialog activ în privința naturii umane, a valorilor sociale și a integrării în contextul global.

SPONSORI ȘI PARTENERI

Implementarea proiectului ZIDART – Street Art Festival este posibilă datorită susținerii oferite de sponsorii: Mastef Trans, Fiald, Asociația Agricola, Brecht AG, C&C Residence Hotel, Alex Catering Group, Mau Cafe, Romtexim, Migos Pizza, San Marco Bacău, Europe Direct Bacău; partenerii: Federația Tinerilor din Bacău, Montana Cans – Official Festival Can și partenerii media: I Love Bacău, Bacau.net, Frecvența 77, Radio Easy Bacău, Deșteptarea, Jurnal FM.

Informații despre edițiile anterioare și alte detalii legate de proiect se pot găsi pe www.zidart.ro și pe paginile noastre de social media: 

https://www.facebook.com/zidartfest, https://www.instagram.com/zidart_streetartfestival/

Patru tineri din Bacau au comandat droguri pe internet ( dark-web) si le-au platit cu criptomonede | FOTO

0

Miercuri, 27 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 4 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, de către o persoană care nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

În cauză, s-a reținut faptul că, în luna septembrie 2022, doi dintre inculpați au comandat de la o persoană din Olanda, prin intermediul unui browser ”dark-web”, 250 de comprimate ecstasy, achitând contravaloarea acestora cu criptomonedele achiziționate în acest scop.

La data de 27.09.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant după ce a primit coletul care conținea drogurile de mare risc.
Cu privire la ceilalți doi inculpați s-a reținut faptul că aceștia au comercializat în cursul anului 2022 droguri de risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive consumatorilor de pe raza județului Bacău, unul dintre aceștia fiind prins în flagrant în timp ce transporta în vederea comercializării cantitatea de peste 100 de grame de 3-Chloromethcathinone (3-CMC).

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite plante de canabis, diferite cantități de droguri, sumele de 44.010 lei și 120 de euro, instrumente destinate cântăririi și porționării drogurilor, un pistol metalic de tip airsoft și 3 tuburi cilindrice.
În cursul zile de astăzi va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a doi dintre inculpați și luarea măsurii arestului la domiciliul față de alți doi inculpați.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Comunicat de presa DIICOT

Doi tineri din judetul Bacau au fost retinuti, dupa ce au incercat sa fure mai multe autoturisme

0

În urma activităților de cercetare desfășurate de polițiștii criminaliști și de investigații criminale din Comănești, doi tineri de 21 și 24 de ani, bănuiți că ar fi săvârșit mai multe fapte de natură penală, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Cei doi tineri, în cursul nopții de 25 septembrie a.c. au pătruns în 3 autovehicule cu scopul de a le sustrage, din care au luat și diferite sume de bani găsite în interiorul acestora.

            În cauză, tinerii au fost reținuți de polițiști și sunt cercetați sub aspectul săvârșirii înfracțiunilor de tentativă la furt în scop de folosință, furt calificat și distrugere. Totodată, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunerea măsurii arestării preventive.

Umbrarescu nu pierde timpul. Astazi a inceput lucrarile pe Autostrada A7, sectorul Buzau – Focsani

0

Miercuri, 28 septembrie, utilajele lui Dorinel Umbrarescu au fost mobilizate pe santierul Autostrazii A7, sectorul Buzau – Focsani. Va reamintim ca Umbrarescu a castigat intreg tronsonul, toate cele 4 loturi.

Cele 4 tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focșani (Secțiune a A7) vor avea o lungime însumată de 82,44 km și vor realiza efectiv prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova. Construcția ambelor tronsoane, finanțată prin PNRR, va dura 26 de luni (2025).

Astazi, utilajele UMB au fost aduse pe tronsonul 4 al secțiunii Buzău – Focșani din Autostrada A 7 (km 71+500 – km 82+440) Mândrești Munteni – Focșani Nord. Constructorul are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor, perioada de garanție fiind de 10 ani.

Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL (controlate de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu) va construi cele 4 loturi ale Autostrăzii Buzău-Focșani:

– Lotul 1 (Buzău-Vadu Pașii), cu o lungime de 4,60 km, a fost atribuit la suma de 689,99 milioane de lei, fără TVA.

– Lotul 2 (Vadu Pașii-Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km și o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA);

– Lotul 3 (Râmnicu Sărat-Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km și o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA).

– Lotul 4 (Mândrești Munteni-Focșani Nord), cu o lungime de 10,94 km a fost atribuit la suma de 763,72 milioane de lei, fără TVA.

Ordinea de zi suplimentara a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Bacau din 30.09.2022

0

Ordinea de zi suplimentara a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Bacau din 30.09.2022, ora 10:00

Ordinea_de_zi_suplimentara-Sedinta_ordinara_30092022

Perchezitii in Bacau si in alte judete la persoane banuite de evaziune fiscala, spalare de bani, delapidare si taiere fara drept de arbori

0

La data de 28 septembrie a.c., Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pune în aplicare 146 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti (1) şi județele Alba (2), Bacău (1), Bihor (1), Bistrița-Năsăud (1), Cluj (2), Constanța (33), Dolj (1), Harghita (1), Iași (4), Ialomița (1), Ilfov (1), Mureș (1), Neamț (4), Olt (1), Suceava (85) și Teleorman (6), la sediile sociale (39) și puncte de lucru (57) ale unor firme, dar și la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracțională.

De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediile unor ocoale silvice (17).

Perchezițiile sunt efectuate în vederea completării materialului probator în două dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și delapidare.

Totodată, vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru – depozite ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 61 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

În fapt, s-a stabilit că două grupări, constituite în județul Suceava, ar controla 20 de societăți comerciale, cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv „Exploatarea forestieră”, „Silvicultură şi alte activităţi forestiere”, „Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană”, „Tăierea şi rindeluirea lemnului” și „Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare”.

Astfel, prin intermediul acestor societăți, din anul 2019 și până în prezent, ar fi efectuat diverse operațiuni ilicite în domeniul silvic.

Practica evidențierii fiscale parțiale/neevidențierii tranzacțiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din județele Constanța, Suceava, Cluj, Alba, Botoșani, Bacău, Vrancea, Iași, Teleorman, Ilfov și din municipiul București, existând indicii că acestea ar fi rezultatul unui proces de achiziție lemn/prelucrare buștean/producție brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacții evazioniste.

Cele două grupări ar fi furnizat masă lemnoasă cu evidențierea parțială a volumului și/sau valorii acesteia, sens în care, în conivență cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată, parțial, prin virament bancar, iar diferența, nefiscalizată, ar fi fost achitată, în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere.

Din cercetări a reieșit că banii, rezultați din infracțiunile de evaziune fiscală, săvârșite prin modalitățile descrise mai sus, ar fi fost introduși într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deținute de către alte societăți comerciale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite, împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice și inventarieri ale materialelor lemnoase, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale în domeniul silvic.

De asemenea, vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Suceava.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Ordine Publică și Institutul Național de Criminalistică, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de ordine publică, de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminalistică ale inspectoratelor de poliție județene Alba, Bacău, Buzău, Botoșani, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iași, Ialomița, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” și al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Ancheta de circulatie pe E85, in Nicolae Balcescu

0

DRDP Iasi informeaza soferii ca pe Dn2-e85, in localitatea Nicolae Balcescu din judetul Bacau, se desfasora o anchetă de circulație.

Reamintim, ancheta de circulație origine – destinație se desfășoară în zilele de 28 septembrie, 12 și 26 octombrie, pe întreaga rețea rutieră din administrarea CNAIR SA.” a transmis Drdp Iasi

Compania de Drumuri începe miercuri 28 septembrie anchetele de circulație pe rețeaua de Autostrăzi și Drumuri Naționale, pentru a determina statistic fluxurile de trafic și încărcarea șoselelor. Practic, echipajele Poliției Rutiere îi vor opri pe conducătorii auto în zone de siguranță, iar drumarii îi vor întreba pe șoferi despre traseu și scopul călătoriei. În cazul transportatorilor drumarii vor pune întrebări despre numărul pasagerilor din microbuze și autocare respectiv ce marfă transportă pentru șoferii de camioane.

Sunt patru zile dedicate anchetelor origine -destinație, transmite CNAIR : ,,În zilele de 28 septembrie, 12 octombrie și 26 octombrie 2022 în intervalele orare 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, se vor desfășura anchetele de circulație Origine — Destinație conform cu Instrucțiunile tehnice privind organizarea și efectuarea anchetelor de circulație Origine – Destinație. Anchetele se vor desfășura pe întreaga rețea de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi, aflate în administrarea CNAIR. Acest studiu coordonat prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România. Vor fi echipaje mixte CNAIR – Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) care vor invita conducătorii de vehicule pe o bandă de rezervă și le vor adresa un set de întrebări.

Prinsi in Bacau, dupa ce au dat o spargere in Austria si au plecat cu 60.000 de euro si mai multe electronice

0

Politistii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu polițiștii din cadrul Secţiei 8 Rurală Buhoci au reușit prinderea a doi tineri de 21 de ani, ambii urmăriţi la nivel naţional şi internaţional de autorităţile din Austria, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.

Aceștia, la data de 18 septembrie a.c. au pătruns prin escaladarea unei ferestre în biroul angajatorului lor, din localitatea Wels – Austria, de unde au sustras suma de 60.000 de euro, precum şi mai multe dispozitive electronice.

Tinerii au fost identificați în comuna Ungureni. Ulterior au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.

Perchezitii in Bacau si Comanesti. Suspectii sunt cercetati pentru inselaciune si fals

0

La data de 26 septembrie a.c. lucatorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul lucratorilor din cadrul Poliției Orașului Comănești și ai Serviciului Criminalistic au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Bacău și Comănești, într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacău.

Polițiștii efectuează cercetari sub aspectul savarșirii infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă – înscrisuri, telefoane mobile, mijloace de stocare, care urmează să fie admnistrate ca probatoriu pentru stabilirea stării de fapt.

Cercetările vor fi continuate în vederea probării întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor participanților la comiterea faptelor penale.

Primaria scoate la inchiriere mai multe spatii nefolosite de la Insula de Agrement

0

Primaria Bacau a publicat un anunt prin care scoate la inchiriere mai multe spatii ramase nefolosite la Insula de Agrement. Este vorba despre o „anexa imprumut vanzari”, „o anexa teren sport”, „o biblioteca cu ceainarie” si etajul cladirii de la Aqualand.

Toate cladirile se vor folosi pentru activitati de alimentatie publica.

1. Spațiu în suprafață construită de 35,20mp, denumit „Anexa împrumuturi vânzări”, pentru vânzare produse alimentare și nealimentare.

2. Spațiu în suprafată utilă de 145mp, situat la etajul clădirii denumită „Anexă teren sport”, pentru desfăşurarea activităţilor de alimentatie publică

3. Spațiu în suprafață construită de 220mp, denumit „Bibliotecă cu ceainărie”, pentru desfăşurarea activităţilor de alimentatie publică.

4. Spațiu în suprafață utilă de 253mp, situat la etajul clădirii „Acces Aqualand”, pentru desfăşurarea activităţilor de alimentatie publică.

Solicitarile se pot depunde pana pe 12 octombrie, iar ofertele pana pe 20 octombrie. Mai multe informatii gasiti aici.

DSP Bacau a primit 31.000 de doze de vaccin gripal. Campania se deruleaza in cabinetele medicilor de familie

0

DSP Bacau a primit de la Ministerul Sanatatii o prima transa de vaccin gripal de 31.130 de doze. În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS.

Ca în fiecare an, campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Mentionam ca, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun,  folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii. In perioada urmatoare vom primi o noua transa de vaccin in scopul imunizarii populatiei eligibila la vaccinare.” a transmis DSP Bacau

Comisarii ANPC au inchis in luna august 8 supermarketuri din Bacau si au dat amenzi de peste 100.000 euro

0

În luna august 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău a realizat acțiuni de control, conform tematicilor naționale și proprii, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu.

Astfel, pe raza județului Bacău, au fost controlate 6 magazine LIDL, 6 magazine Profi, 5 magazine Penny, 4 magazine Mega Image și un magazin Kaufland.

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Bacău au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale și măsuri complementare:

  • 35 amenzi contravenționale, în valoare totală de 509.000 lei
  • 13 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 6.000 lei
  • propunere de încetare a practicilor comerciale incorecte și închiderea temporară a prestării de servicii pentru o perioadă de până la 6 luni  pentru 8 unități, până la remedierea deficiențelor.

De la începutul anului și până în prezent au fost efectuate un număr de 85 controale la supermarketuri / hypermarketuri.

Neregulile constatate, în timpul controalelor, au fost:

  • Comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • Comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
  • Comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice
  • Comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă)
  • Depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment
  • Utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf
  • Utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
  • Folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
  • Deficiențe de etichetare a produselor alimentare și nealimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.)
  • Comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
  • Nerespectarea regimului promoțiilor (nu se menționează perioada în  care se derulează promoția, nu există la vânzare produsul de referință pentru pachetele multi pack)
  • Folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorat
  • Nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor alimentarere, recomandat de producători
  • Neafișarea ingredientelor cu potențial alergen al produselor care se vindeau vrac
  • Lipsa afișării prețului unor produse, la raft
  • Existența unor neconcordanțe între prețul produsului de la casa de marcat și cel de la raft.

Comunicat de presa