Acasă Blog Pagina 520

Patru victime in urma unui accident in Hemeius

0

UPDATE: Potrivit IPJ Bacau, un barbat de 58 de ani din Neamt, in timp ce conducea o autoutilitara pe DJ119, in Hemeius, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stanga si a lovit un alt autoturism condus regulamentar de un barbat din Buhusi,

In urma impactului a rezultat ranirea a 4 persoane. Doua persoane au ajuns la spital. Conducatorii nu au consumat alcool.

––––

Un accident rutier cu victime a avut loc marti, dupa-amiaza, in localitatea Hemeius din judetul Bacau. La fata locului s-au deplasat mai multe autospeciale ISUJ si doua ambulante SAJ.

In urma impactului au rezultate 4 victime constiente. Trei persoane au fost transportate la spital, avand traumatisme minore.

foto @Bianca M

Protest impotriva cresterii costurilor de trai. Sindicalistii au discutat cu Prefectul despre problemele cu care se confrunta romanii in aceasta perioada grea

0

Luni, sindicalistii de la Cartel Afla si Sindicatul Politistilor au iesit in strada pentru a protesta impotriva cresterii costurilor de trai. Astfel de mitinguri s-au desfasurat in intreaga tara:

Suntem în fața celei mai mari crize sociale şi economice care, în lipsa unor soluții adecvate, se agravează pe zi ce trece. Guvernul ia măsuri mai degrabă în interesul speculatorilor decât în interesul cetățenilor.” au anuntat cei de la Cartel Afla

Sindicalistii din Piata Tricolorului au fost invitati la dialog cu prefectul judetului, Lucian Bogdanel. Acesta a discutat cu persoanele din conducerea sindicatelor despre masurile sociale adoptate de Guvernul Romaniei. Prefectul a precizat ca liberalizarea pietei energiei a produs mare parte din problemele pe care le avem astazi, astfel ca ea trebuie indreptata cat mai curand :

Oricât de vehemente ar fi nemulțumirile exprimate de sindicalişti, cultura dialogului şi exercițiul de a ne asculta unii pe alții nu trebuie să lipsească din spațiul instituțional. Ieri, am primit o delegație alcătuită din reprezentanții filialei Bacău a Cartel Alfa, precum şi ai Sindicatului Național al Polițiştilor şi al Personalului Contractual, revendicările transmise de aceştia fiind circumscrise perioadei complicate pe care o traversăm.

Mă bucur că am putut lămuri mai multe aspecte legate de măsurile sociale asumate de Guvern – inclusiv pe linia plafonării prețurilor la energie pentru consumatorii casnici – şi că am căzut de acord că liberalizarea pieței energiei, înfăptuită de fosta guvernare, a fost o decizie cel puțin neinspirată care ar trebui urgent îndreptată. Voi rămâne o persoană deschisă dialogului şi schimbului de opinii, mai ales atunci când acestea se desfăşoară în limitele decenței şi ale respectului reciproc.” a declarat prefectul Lucian Bogdanel

Performanta incredibila pentru o sportiva de la CSM Onesti. Mihaela a castigat trei medalii de aur la Campionatele Europene de Haltere

0

Mihaela Cambei, sportiva legitimata la CSM Onesti, a reusit o performanta incredibila la Campionatele Europene de Haltere Juniori U23 Durres 2022. Mihaela a reusit sa obtina trei medalii de aur, devenind tripla campioana europeana dupa un concurs fara greseala la categoria 49kg.

Sportiva legitimată la CSM Onești a stabilit în Albania și 3 recorduri europene: la stilul smuls- cu 87 Kg, la stilul aruncat – cu 102 Kg și, la total – cu 189 Kg.

LE FELICITAM PE HALTEROFILELE LEGITIMATE LA CSM ONESTI PENTRU PRETIOASELE MEDALII CUCERITE LA CAMPIONATELE EUROPENE DE JUNIORI I și TINERET – ALBANIA 2022 !!! Cambei Mihaela Valentina a cucerit 3 medalii de aur cu un total de 184kg, dupa ce a ridicat 82kg la smuls si 102kg la procedeul aruncat, și a reușit sa realizeze și 3 recorduri europene ,in timp ce Moroșan Marinela a reusit sa urce pe treapta a treia a podiumului de premiere la procedeul smuls cu 77kg si la total cu 167 kg . Felicitari fetelor pentru medaliile cucerite la aceste Campionate ,ati dovedit seriozitate ,profesionalism și determinare ,ati fost niste luptătoare . ” a transmis CSM Onesti

Bacau: Verificati si amendati dupa ce au plasat bannere pe blocuri, fara a respecta legea

0

In primele doua saptamani din luna octombrie, politistii locali bacauani au efectuat mai multe verificari referitoare la legalitatea amplasarii bannerelor in diferite locatii din municipiul Bacau.

În urma verificărilor efectuate polițiștii locali au constatat că patru mesh-uri publicitare de mari dimensiuni au fost amplasate contrar prevederilor legale. Operatorul de publicitate care a montat aceste mesh-uri publicitare a fost identificat de polițiștii locali și sancționat contravențional pentru fiecare locație în parte, valoarea totală a amenzilor fiind de 7.500 lei. Precizăm că, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 110/2022 privind aprobarea REGULAMENTULUI LOCAL DE ARHITECTURĂ ȘI ESTETICA URBANĂ PENTRU MUNICIPIUL BACĂU, amplasarea mesh-urilor și a bannerelor publicitare în municipiul Bacău este interzisă.” a anuntat Politia Locala Bacau

Chimcomplex va produce hidrogen verde. Capacitatea companiei se va dezvolta printr-o finantare prin PNRR

0

11 companii printre care Chimcomplex, OMV Petrom si Monsson, au primit acceptul, in prima etapa, sa-si dezvolte capacitatea pentru productia de hidrogen verde. Finantarea se va face prin PNRR. In luna iunie, ministerul Energiei a lansat o schema de ajutor de stat de 150 de milioane de euro prin PNRR, pentru a sprijini investitiile in construirea de capacitati pentru producatia hidrogenului verde in instalatii de electroliza.

Potrivit economedia.ro, potrivit prevederilor PNRR, intervenția vizează promovarea investiţiilor în construirea unei noi capacităţi de cel puţin 100 MW în instalații de electroliză. Punerea în funcţiune a unei capacități de cel puţin 100 MW în instalații de electroliză, cu o cantitate generată estimată de cel puțin 10.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an trebuie realizată până în trimestrul IV 2025.

Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.

Ministerul Energiei a decis că numai 11 companii sunt acceptate, în etapa de verificare administrativă și a eligibilității în conformitate cu cerințele Ghidului specific.

Printre cele 11 companii se numara si combinatul chimic Chimcomplex :

  1. Chimcomplex SA Borzești – Producție de H2 verde din apă prin electroliza saramurii cu membrană polimerică schimbătoare de ioni
  2. Chimcomplex SA Borzești – Producție de hidrogen verde din apă prin electroliza saramurii cu membrană polimerică schimbptoare de ioni la Chimcomplex SA Borzești – sucursala Rm. Vâlcea

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești este controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. Compania operează două platforme industriale, la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, după ce a cumpărat o mare parte din activele fostului combinat chimic Oltchim.

Sursa: economedia.ro

Atentie! | CNAIR: Un site neautorizat vinde roviniete la preturi de trei ori mai mari

0

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că a constatat existența în mediul online a unui portal web care nu este autorizat în vederea încasării tarifului de utilizare (rovinieta), respectiv https://digitale-vignette-ro.online/ro.

„Astfel, rugăm utilizatorii să achite rovinieta doar pe portalul deținut de către CNAIR, disponibil la adresa www.erovinieta.ro, sau la distribuitorii autorizați, ale căror puncte de distribuție/portaluri web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei la adresa http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie. CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.

În același timp, subliniem faptul că, la achitarea unei roviniete pe site-ul https://digitalevignette-ro.online/ro, utilizatorilor achită costuri suplimentare care ajung să fie în cuantum de aproape 200% față de prețul real al unei roviniete (ex: pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, reprezentând tariful stabilit de legislația în vigoare, iar pe acest site suma achitată este de 8.90 euro, din care 5,90 euro reprezintă “taxa de serviciu”).” a anuntat CNAIR

Inspectorii de la Protectia Consumatorilor si DSVSA au dat amenzi de peste 30.000 lei la Zilele Bacaului. 32 de kg de produse au fost oprite de la comercializare si trei unitati au fost inchise

0

In urma ordinului emis de Prefectura Bacau in data de 13 octombrie, inspectorii ANPC si cei de la DSVSA au efectuat controale la 21 de agenti economici de la Zilele Bacaului.

Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor a verificat 21 operatori economici, a aplicat sancțiuni în valoare de 23.500 lei și 5 avertismente, au fost oprite definitiv  de la comercializare 32 kg produse și pentru trei unități a fost impusă măsura de oprire temporară a activității, până la remedierea deficiențelor constattate. DSVSA Bacău a verificat 8 unități, a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.200 lei și trei avertismente.” se arata intr-o comunicare oficiala

În urma controlului efectuat, au fost constatate următoarele deficiențe:

  • Funcționarea unei unități de alimentație publică, fără înregistrare sanitar veterinară
  • Etichetarea necorespunzătoare a produselor existente în unitate
  • Neutilizarea echipamentului de protecție
  • Produse expirate
  • Lipsa afișării alergenilor și gramajului
  • Spații neigienizate
  • Lipsă verificare metrologică la cântare
  • Depozitarea produselor în condiții improprii

Senator Bianca Purcarin : „Am votat pentru pentru acordarea de tichete pentru control oftalmologic și ochelari de vedere destinate elevilor cu situație materială precară”

0

Din ce în ce mai mulți copii suferă de afecțiuni oftalmologice. Controlalele, precum și ochelarii reprezintă pentru familiile lor un efort financiar deloc de neglijat. Pentru multe familii vulnerabile economic, efortul acesta este, de cele mai multe ori, imposibil de făcut, iar rezultatul este agravarea stării de sănătate a copiilor.

Senatorul de Bacau, Bianca Purcarin, a anuntat ca a votat propunerea legislativa care presupune acordarea de tichete pentru control oftalmologic si achizitionarea de eochelari de vedere pentru elevii cu situatia materiala precara.

Costurile sunt suportate de statul român, iar valoarea anuală per copil a tichetelor este de 0,4 din Indicele Social de Referinţă, astfel încât această valoare se va actualiza anual pentru a fi în concordanță cu realitatea economică. Acest #proiect urmează să parcurgă traseul legislativ specific în #CameraDeputaților, cameră decizională în acest caz, și, pe această cale, îi rog pe toți colegii mei deputați să îi acorde importanța cuvenită și să o voteze. Dreptul la sănătate este sacru și fiecare om, indiferent de vârstă sau de statutul său socio-economic trebuie să aibă acces la serviciile de sănătate. Orice proiect de lege care are drept scop prevenția sau suportul pentru #sănătate este și trebuie să fie prioritar pentru noi toți!” a declarat Bianca Purcarin – senator PSD de Bacau

Update: Minorul a fost gasit

0

Update: Minorul a fost gasit.

Polițiștii din Moinești au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Banu Ștefan, de 9 ani, din localitate.

Minorul ar fi plecat voluntar de la domiciliul bunicilor,însă nu a revenit până în prezent.

SEMNALMENTE 1,20 m înălțime, greutate 30 kg,ochi albaștri,păr blond, tuns scurt.

La momentul plecării era îmbrăcat cu un trening de culoare neagră, tricou verde, pe cap purta o șapcă de culoare neagră și era încălțat cu pantofi sport de culoare galbenă.

Cetățenii care pot furniza informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze Poliția Municipiului Moinești, la tel. 0234.363169, Dispecerat IPJ Bacău, tel 0234.202000 sau să apeleze 112.

Jandarmeria Bacau: „Zilele Municipiului Bacău ” a fost un eveniment fără incidente grave de tulburare a ordinii și liniștii publice

0

Pe toata durata evenimentului „Zilele Municipiului Bacău” efectivele de ordine publică ale Jandarmeriei Bacau au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe asigurarea și menținerea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională, dar și identificarea persoanelor care desfășurau activități ilegale.

„În vederea asigurării unui răspuns proactiv față de fenomenul consumului de droguri, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, în parteneriat cu jandarmii și polițiștii au desfășurat activități de conștientizare a efectelor consumului de alcool și droguri în rândul participanților. „Zilele Municipiului Bacău „a fost un eveniment fără incidente grave de tulburare a ordinii și liniștii publice. Mulțumim tuturor partenerilor care au fost alături de forțele de ordine și au contribuit la succesul acestei misiuni.” au transmis jandarmii bacauani

Avarie pe conducta de aductiune. Miercuri si joi, Onestiul va avea apa cu program

0

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune apă potabilă Dărmănești – Târgu Ocna – Onești (Ramura Sud), SC CRAB SA (Compania Regională de Apă Bacău) va sista furnizarea apei de miercuri  – 19 octombrie 2022, începând cu ora 09.00. Timpul estimat pentru realizarea intervenției, dar și pentru golirea și umplerea instalației, este de aproximativ 24 de ore, în condițiile în care nu apar elemente neprevăzute.

„Din acest motiv, până la finalizarea lucrărilor, RAJA SA este nevoită să restricționeze furnizarea apei în municipiul Onești. În funcție de stocurile acumulate la nivelul Complexului de înmagazinare și pompare Cuciur, alimentarea cu apă se va face după următorul program:

Miercuri – 19 octombrie 2022: dimineața până la ora 09:00; 18.00 – 20.00

Joi – 20 octombrie 2022: 06.00 – 08.00; 18.00-20.00

Imediat ce se va finaliza remedierea avariei și se va relua pomparea apei pe conducta de aducțiune de către SC CRAB SA, compania noastră va efectua toate manevrele de vane utile în vederea refacerii nivelului optim de apă din rezervoare și reluării furnizării apei potabile în regim permanent și la parametrii optimi către toți consumatorii din municipiul Onești.” a transmis RAJA Onesti

Umbrarescu are contracte de aproape 2 miliarde de euro. Ministrul Grindeanu : “ Toate contractele pe care le avem cu UMB se desfășoară impecabil”

0

Cel mai important constructor roman, Dorinel Umbrarescu, deruleaza in prezent contracte de peste 9 miliarde lei (~aproximativ 2 miliarde de euro) cu statul roman.

“Sunt 12 contracte cu o valoare cuprinsă între 1,8 miliarde lei (Autostrada cu Tuneluri Lugoj-Deva) și aprox. 180 de milioane lei, podul peste Siret de la Cosmești. Dacă CNSC va respinge contestațiile Tekfen (Turcia) pentru loturile de mijloc ale Autostrăzii Buzău-Focșani, atunci UMB mai adaugă în portofoliu două contracte de aprox. 2,5 miliarde lei. Primele trei contracte ca valoare sunt : Autostrada Margina -Holdea (1,8 miliarde lei), Autostrada Transilvania Mihăești-Zimbor (1,6 miliarde lei după suplimentarea contractului cu rezerva de implementare) și lotul 2 al Autostrăzii București Nord cu 830 mil. lei. Contractele ar putea depăși semnificativ această valoare (9 miliarde lei) pe măsură ce CNAIR ajustează costurile (medie de 23 %) sau aprobă alocarea rezervei de implementare care variază în funcție de contract.” noteaza Economedia.ro

Vineri, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a lăudat performanțele pe care UMB le reușește pe șantiere și a subliniat că firmele omului de afaceri băcăuan sunt cel mai important contractor al Companiei de Drumuri : ,,Seriozitatea companiei cred că e arhicunoscută în România. Când vin și participă la licitații, își calculează foarte bine resursele umane, logistice. Toate contractele pe care le avem cu UMB se desfășoară impecabil. Este cel mai important al CNAIR având în vedere numărul contractelor. Toate se desfășoară ca la carte. “- Sorin Grindeanu.

Contractele pe care CNAIR le derulează cu UMB :

1. Autostrada Lugoj-Deva, lotul 2 Margina-Holdea, (9 km. din care 2 km. cu tuneluri) – 1,8 miliarde lei

2. Autostrada Transilvania, lotul Mihăești-Zimbor (30 km.) -1,6 miliarde lei

3. Autostrada Transilvania, lotul Zimbor-Poarta Sălajului, (12 km.) -836 mil. Lei

4. Autostrada București Nord A 0, lotul 2, (19 km.) – 831 mil. Lei

5. Autostrada București Nord A 0, Lotul 4 (4,5 km.) – 312 mil. Lei

6. Autostrada Moldovei A 7, Lotul 1 Buzău (11 km.) -700 mil. Lei

7. Autostrada Moldovei, A 7 lotul 4, Focșani (5 km.) – 760 mil. Lei

8. Drum Expres Craiova -Pitești, lot 3 (32 km.) – 780 mil. Lei (suplimentare de 110 mil. Lei)

9. Drum Expres Craiova – Pitești, lot 4 (32 km.) – 617 mil. Lei

10. Drum Expres Brăila-Galați, 12 km. -371 mil. Lei

11. Centura Galați, 30 km. – 705 mil. lei (fără ordin de începere)

12. Podul peste Siret Cosmești – 185 mil. Lei