Acasă Blog Pagina 486

Se amenajeaza locurile de joaca din parcurile Nord si Spicul din Municipiul Bacau

0

Primaria a inceput sa amenajeze locurile de joaca din parcurile Nord si Spicul din Bacau. Potrivit primarului Viziteu, aceste lucrari se vor finaliza pana la finalul acestui an.

Investițiile, în valoare de aproximativ 300.000 de lei pentru parcul Vasile Alecsandri (Spicul) și 745.000 de lei pentru Hatman Berescu (Nord), sunt primele din programul de modernizare a locurilor de joacă din municipiul Bacău. Intervențiile pe care le realizăm în cele două parcuri sunt menite să reziste ani de zile, pentru că nu am dorit și nu doresc doar reparații punctuale. Am vrut echipamente rezistente și sigure, care să poată fi utilizate îndelung!” a precizat edilul Viziteu

Baut si fara permis, prins de politistii bacauani

0

La data de 26 noiembrie a.c, în jurul orei 18:30, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Staţiunii Slanic Moldova, în timp ce executau serviciul de patrulare pe DN12B au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe strada Cireşoaia, la volanul căruia se afla un localnic de 29 de ani, ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

       Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

       Conducătorul auto este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Parfmuri contrafacute, ridicate de politisti in vederea confiscarii

0

  La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au identificat, în parcarea unui centru comercial din Bacău, un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce oferea spre vânzare 7 cutii cu parfumuri având marcă similară cu o marcă înregistrată.

   Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată cu produse identice ori similare.

   Cele 7 cutii cu parfumuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Hotii au inceput sa fure piese de pe masinile parcate in Bacau. Un autoturism a ramas fara bara

0

Proprietarul unui Renault si-a gasit masina „dezmembrata” luni dimineata. Hotii au avut planul facut sa se intoarca inapoi cu bara din fata a masinii. Politia a fost anuntata si s-a deschis dosar penal pentru furt:

As numi acest obicei un act de vandalism sau probabil s-a dat cu “direct” sa se găsească o bara de 500 de lei. „Suntem oameni sau animale? Am sunat poliția a luat probe(amprente) și s-a deschis un dosar, dacă a văzut cineva în zona Ion Luca, în seara dintre duminica și Luni, as fi deplin recunoscător. Mașina nu avea cum sa fie lovită de un alt autoturism, a fost parcata lipita de perete (aprox 30 cm). Sfat pentru acest oraș, luați o camera de bord.” a spus Bogdan, proprietarul pagubit

DSVSA anunta un nou focar de peste porcina in judetul Bacau

0

           Sub raportul Pestei  Porcine Africane , în județul Bacău a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană, la porc domestic într-o exploatatie nonprofesionala din localitatea  Popeni, comuna Caiuti. La aceasta data mai sunt active 167  cazuri de pestă porcină africană , la porc mistreț în Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.
          „Unitatea Locală de Decizie a Centrului Local de Combatere a Bolilor Bacău, aflată sub conducerea Prefectului judetului Bacau, a adoptat in sedinta extraordinara din 25.11.2022 , Hotararea nr.19 , prin care s-a  aprobat  programul de masuri pentru combaterea focarului de pesta porcina africana, la porc domestic din exploatatia nonprofesionala , situata in localitatea  Popeni, comuna Caiuti, cu stabilirea zonelor de protectie si supraveghere , a restrictiilor impuse in aceste zone  si derogarile  de la legislatia sanitara veterinara in vigoare,atunci cand situatia o impune.

           D.S.V.S.A. Bacau a informat si informeaza periodic , proprietarii de animale cu privire la obilgativitatea,respectarii legislatiei sanitare veterinare in domeniul sanatatii animalelor ,pentru a putea beneficia in conditii legale de despagubiri in cazul bolilor majore notificabile. In situatia actuala a focarului declarat si notificat ,  proprietarul nu indeplineste conditiile de eligibilitate  privind acordarea despagubirilor  iar pentru nerespectarea prevederilor legislației în domeniul sanatatii animalelor, s-a aplicat  o sanctiune contraventionala potrivit HG nr. 984/2005 cu modificarile si completarile ulterioare,  in valoare totala de 1200 lei.” a anuntat DSVSA

           D.S.V.S.A. Bacau ca si autoritate sanitara veterinara judeteana pentru prevenirea si combaterea bolii a dispus:

             –  O campanie de conștientizare a cetățenilor de catre administratiile publice locale, prin instalarea semnelelor și panourilor de avertizare pe căile de acces din zonele de protecţie. Aceste semne se vor instala şi pe drumurile ce delimitează graniţele zonelor de protecţie şi de supraveghere;                      

           – În toate locurile de mare vizibilitate din localitățile cu restricții, vor fi amplasate afișe cu reguli simple și clare pe care toți crescătorii de suine au obligația să le respecte pentru a preveni răspândirea bolii;

           –  Recensământul tuturor exploataţiilor care vor fi vizitate de echipele formate din medici veterinari, oficiali, într-un termen imediat, în vederea efectuării unui examen clinic al porcilor şi a unui control al registrului şi al mărcilor de identificare a porcilor ;

          –  Prin grija autoritatii publice locale, la intrarile si ieșirile din gospodăriile populației care dețin porci din perimetrul stabilit de către DSVSA Bacău, în jurul focarului,  se vor instala dezinfectoare individuale;

         –   Interzicerea circulaţiei şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicţie nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră, fără descărcare sau oprire, cu documente legale;

        –   În zonele în care s-a identificat P.P.A. la porc domestic, în Fondul de vânătoare de pe raza U.A.T., se realizeaza vânătoarea intensivă până la reducerea efectivelor de mistreți la limita cotelor optime cat mai curand posibil si fara intarzieri nejustificate.

Incendiu la o casa din Sascut

0

În cursul serii de sâmbătă, 26 noiembrie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit din comuna Sascut, sat Pancesti.

De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei anexe (cca. 10 mp), a unui garaj (cca. 20 mp) și a unei bucătării de vară (cca. 10 mp).

Prin intervenția promptă a echipajelor prezente la fața locului, incediul a fost lichidat în scurt timp. Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a acestuia este scurtcircuitul electric.

Politistii bacauani desfasoara activitati de informare privind violenta domestica

0

La nivel internațional, 25 noiembrie marchează „Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”. Totodată, această zi reprezintă și startul celor 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor, care se desfășoară anual, în perioada 25 noiembrie-10 decembrie, ultima zi marcând „Ziua Internațională a Drepturilor Omului”.

Un sondaj realizat la începutul lunii octombrie de către World Vision România subliniază gravitatea acestei probleme în societatea românească. Sondajul s-a realizat în rândul a 700 de adolescenți, dintre care 65% sunt fete, iar 70% sunt din mediul rural, restul fiind din orașe mici. Conform acestuia, unul din zece adolescenți din comunitățile vulnerabile crede că insistența unui partener de a întreține relații sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea, nu este o formă de abuz sexual sau este doar într-o mică măsură. De asemenea, 15% dintre adolescenții respondenți spun că au fost implicați în relații de cuplu în care partenerii îi făceau să simtă că nu sunt suficient de buni. Aceeași cercetare arată că 25% dintre adolescenții respondenți consideră că nu este agresor (sau este doar într-o mică măsură) cel care verifică zilnic telefonul partenerului său. Alte rezultate ale studiului arată că:

  • Aproximativ 11% dintre tineri/tinere spun că au fost în relații de cuplu în care partenerii încercau să le controleze orice decizie;
  • 10% au avut parteneri care țipau la ei;
  • 6% au avut parteneri care insistau să aibă contact sexual cu ei, deși nu voiau;
  • 3,5% dintre adolescenții chestionați spun că au fost loviți de parteneri în relațiile trecute;
  • Pe de altă parte, 96% consideră că cineva care își lovește partenerul este agresor.

„Este important ca tinerii și copiii să recunoască toate formele de violență. Este important ca adolescentele să-și poată da seama dacă se află în relații abuzive și să primească consilierea necesară pentru a putea ieși din acele relații. Tinerii au nevoie să știe ce trebuie să facă pentru a preveni să fie victime sau agresori”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

„Primul pas spre o viață fără abuzuri este conștientizarea formelor de violență între parteneri și depistarea precoce a acestora. Odată ce tinerii vor cunoște ce nu este normal să se întâmple într-o relație sau familie se vor apăra, vor cere ajutor, vor ieși din impas. Polițiștii vor participa la sesiunile de informare și vor transmite recomandări antivictimizare și antiinfracționale, vor explica legislația în domeniu și pașii pe care trebuie să îi urmeze o victimă, pentru a se proteja”, a declarat comisar-șef de poliție Stănică Sorin – Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară în mod constant activități de informare și prevenire a violenței domestice. În acest an, au fost desfășurate două campanii locale de prevenire a acestui fenomen, „Make-up-ul ascunde urmele, sufletul rămâne rănit!” și „Perechea potrivită nu te bate!. De asemenea, la nivel național este în desfășurare campania „Cere ajutor” și este disponibilă aplicația Bright Sky RO care oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru o astfel de persoană. Cetățenii municipiului Bacău pot găsi informații despre acest subiect și în mijloacele de transport în comun, pe monitoarele sau panourile publicitare.

Avarie pe conducta de aductiune. Onestiul ramane fara apa

0

RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în municipiul Onești astăzi – 28 noiembrie 2022,  începând cu ora 08.00, ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune aparținând SC CRAB SA (Compania Regională de Apă Bacău).

„În funcție de stocurile acumulate la nivelul Complexului de înmagazinare și pompare Cuciur, alimentarea cu apă se va face după următorul program:

Luni – 28 noiembrie 2022: 18.00 – 20.00

Marți – 29 noiembrie 2022 : 06.00 – 08.00

Imediat ce se vor finaliza lucrările de  remediere a avariei și se va relua pomparea apei pe conducta de aducțiune de către SC CRAB SA, compania noastră va efectua toate manevrele de vane utile, în vederea furnizării apei potabile în regim permanent și la parametrii optimi către toți consumatorii din municipiul Onești.  RAJA SA recomandă utilizatorilor consumul cu moderație al apei în acest interval de timp.” a transmis RAJA

Comunicat de presa RAJA

Alte doua cluburi din Bacau au fost inchise de ISUJ, in weekend

0

In intervalul 18-26 noiembrie, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacăuau au desfășurat acțiuni de control inopinat la 12 operatori economici din județ.

Misiunile au vizat obiective cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare. 

Unul dintre cluburile inchise a fost Principe, dupa un apel la 112. Se pare ca in interior erau mai multe persoane decat capacitatea admisa. Va reamintim ca, saptamana trecuta , ISUJ a mai inchis un club, de langa Buhusi ( Blagesti):

În urma acțiunilor de control desfășurate la operatorii economici, au fost constatate 34 de deficiențe principale pentru care au fost aplicate 14 avertismente și 20 amenzi în cuantum de 257.000 lei, precum și două  sancțiuni complementare de oprire a funcționării / utilizării a două construcții cu destinația de comerț (alimentație publică – restaurant și club). “ a transmis ISUJ Bacau

Principalele neregulile constatate au fost: 

– neasigurarea necesarului de căi de evacuare;

– blocarea căilor de evacuare;

– lipsa iluminatului de siguranță a căilor de evacuare;

– lipsa mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (hidranți interiori, instalații de   detectare, semnalizare și avertizare a incendiului);

– exploatarea cu deficiențe a instalațiilor electrice.

Cate zile libere vor avea romanii in 2023

0

In 2023, romanii vor avea 15 zile libere legale, din care 12 vor pica in timpul saptamanii. Daca si zilele 6 si 7 ( Boboteaza, Sfantul Ion) vor deveni sarbatori legale, numarul va ajunge la 17.

De asemenea, printr-un proiect de hotărâre a Guvernului, în 2023 ar putea fi libere și zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Sunt zilele ce vor uni sărbătorile legale de weekenduri. Astfel, bugetarii vor putea face punte cu zilele libere legale și vor avea 3 weekenduri prelungite a câte 4 zile.

Care sunt zilele libere din 2023?

– 1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (pică duminică și luni)

– 24 Ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (pică marți)

– 14 aprilie — Vinerea Mare

– 16-17 aprilie — Paște ortodox 2023 (duminică și luni)

– 1 Mai — Ziua Muncii (pică luni)

– 1 Iunie — Ziua Copilului (pică joi)

– 4 iunie și 5 iunie – Rusalii și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)

– 15 august — Adormirea Maicii Domnului (pică marți)

– 30 noiembrie — Sfântul Andrei (pică joi)

– 1 Decembrie — Ziua Națională a României (pică vineri)

– 25 Decembrie și 26 Decembrie — Crăciunul (pică luni și marți)

De asemenea, potrivit Codului Muncii, românii mai pot beneficia de două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.

Umbrarescu construieste 169 de km din cei 451 de km de autostrada si drum expres aflati in executie in Romania

0

Asociatia Pro Infrastructura a publicat un rezumat al kilometrilor de autostrada si drum expres contractati in acest moment. In total 451 de km de autostrada/drum expres se construiesc sau urmeaza sa fie executati, avand o valoare totala a lucrarilor de aproape 6 miliarde de euro:

Avem 941,58 kilometri de autostradă și 39,85 km de drum expres în exploatare. Dacă-i adăugăm pe cei 13,17 km din A1 Sibiu-Boița care vor fi probabil inaugurați până pe 20 decembrie, ne apropiem la mustață de borna 1000 cu 994,6 kilometri. Mai avem nevoie de încă aproximativ 2000 pentru o rețea rutieră de mare viteză și siguranță (cât-de-cât) completă.

Din cei 2000 rămași, avem acum contracte de lucrări pe 451 kilometri cu o valoare totală actualizată de aproape 5,9 miliarde euro. Cel mai costisitor proiect este lotul 3 Sibiu-Pitești (37 km, 1,08 miliarde euro), urmat de vecinul de la nord (31,33 km, 863 milioane euro).

Liderul în acest clasament este grupul UMB (169 km cu 1,74 miliarde euro), urmat de WeBuild (68 km cu 1,43 miliarde euro) și Mapa-Cengiz (31,33 km cu 863 milioane euro) care-și împart 69% din valoarea totală a proiectelor.” a transmis Asociatia Pro Infrastructura

ANM anunta un nou val de aer polar care va pune stapanire pe Romania

0

Meteorologii au emis o noua avertizare meteo, valabila pentru perioada 28 noiembrie – 5 decembrie.

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice, sud-estice și la munte.” a precizat ANM

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, centrale și la munte. Despre prima lună de iarnă care bate la ușă, ANM a transmis că în perioada 6-21 decembrie, termometrele vor indica valori cuprinse între 6 și 8 grade Celsius. Abia în ultima săptămână a anului temperaturile vor coborî la 1-2 grade Celsius, minimele perioadei fiind de minus 7 grade Celsius.