Acasă Blog Pagina 475

Vineri, 30 decembrie, in Comanesti are loc a XXVII ediție a Festivalului ”Datinilor și Obiceiurilor Strămoșești”

0

Primăria orașului Comănești vă invită, vineri, 30 decembrie 2022, la cea de a  XXVII ediție a Festivalului ”Datinilor și Obiceiurilor Strămoșești”. Evenimentul va debuta la ora 11.00, la sediul primăriei, iar alaiul va străbate centrul orașului, până la scena special amenajată. Ca în fiecare an, la Comănești sunt așteptați mii de oameni iubitori de tradiții, mulți dintre ei rezervându-și locurile de cazare cu câteva luni înainte.

”Ne bucură că de la an la an acest eveniment, unic în România, atrage tot mai mulți turiști și suntem onorați să le fim gazde. Prin ”Dansul Urșilor” ne-am făcut cunoscuți în întreaga lume, iar Comăneștiul își merită pe deplin renumele de comunitate care păstrează și promovează tradițiile și obiceiurile, o comunitate care nu-și uită trecutul. Este important să privim spre viitor, dar fără să ne uităm rădăcinile, iar copii noștri, sunt convins, vor transmite și ei acest mesaj, pentru că asta văd la noi, cresc în această atmosferă. Am mare încredere că tradițiile noastre vor rezista multă vreme de acum înainte”, a precizat Viorel Miron, primarul orașului Comănești.

În Comănești există o adevărată concurență între cetele de urși, iar acceptarea ca dansator se face după o triere foarte strictă, în baza unor reguli foarte clare. Pentru reprezentația din 30 decembrie, dansatorii se pregătesc cu multe luni înainte, iar blănurile de urs sunt pregătite cu foarte mare atenție.

”Inimile noastre sunt deschise pentru toți cei care doresc să participe la acest unic eveniment, din 30 decembrie. Îi așteptăm la Comănești pe toți cei care iubesc tradițiile și obiceiurile și îi asigur că nu vor fi dezamăgiți. Vor descoperi o atmosferă de sărbătoare, de autentic, vor fi martorii unor momente deosebite, unice despre care, sunt sigur, vor povesti”, a mai precizat primarul Viorel Miron

”Dansul Urșilor” a atras atenția întregii lumi, iar numeroși turiști străini vin la Comănești special pentru acest eveniment. De-a lungul anilor au venit turiști din majoritatea țărilor europene, din Canada și SUA, din Australia și Coreea de Sud, iar anul acesta va fi prezent și un grup de opt turiști din Japonia, atrași de spectacolul unic în urma difuzării unui reportaj dedicat la una din televiziunile japoneze

Pentru autenticitatea sa, ”Dansul Urșilor”, unic în lume, se află pe o onorantă listă de așteptare în vederea înscrierii în Patrimoniul Mondial Cultural Imaterial UNESCO.

De asemenea, presa internațională a alocat spații generoase Festivalului de la Comănești. ”Urșii” au apărut pe coperta prestigioasei reviste Național Geographic”, în paginile ziarului New York Times, iar compania aviatică Air Berlin îi promovează ca fiind una din principalele atracții din România.

Comunicat de presa Primaria Comanesti

Ansamblul Busuiocul va invita duminica, 18 decembrie, la spectacolul „Iata, vin colindatorii!”

0

Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Bacău, vă invită duminică, 18 decembrie 2022, orele 18, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, să retrăim împreună magia Crăciunului.

Iubitorii tradițiilor populare autentice vor avea și de această dată prilejul să rememoreze, sub genericul „Iată, vin colindătorii !”, atmosfera satului tradiţional, să se întâlnească cu frumuseţea jocurilor cu măşti (Capre, Căiuţi, Urşi, etc.), cu poezia Colindelor şi a Pluguşoarelor, cu insolita prezentare a secvențelor de teatru haiducesc.

            Alături de numerele din spectacol susținute de Orchestra dirijată de acordeonistul Victor Coman și formația de dansuri a Ansamblului Folcloric „Busuiocul“, în coregrafia lui Gheorghe Vlase și regia artistică semnată de Liliana Maria Vlase, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” vor mai evolua Grupul vocal „Flori de câmp“, Grupul vocal bărbătesc, soliștii Paula Florescu, Ștefan Negru, Ștefan Glăvănescu și Georgiana Păduraru, care va avea și rolul de prezentatoare.

Cu momente speciale vor mai încânta publicul îndrăgiții interpreți Laura Olteanu și Mariana Ionescu Căpitănescu, iar din Republica Moldova, fermecătoarea artistă Zinaida Bolboceanu și inegalabilul Ansamblu Etno-folcloric „Ștefan Vodă“.

            Intrarea este liberă, relații suplimentare putând obține la numărul de telefon 0234523357 sau la sediul din Bacău, strada Trotuș nr. 6 A.

Ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Bacau din data de 21.12.2022

0

Ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Bacau din data de 21.12.2022 , ora 10:00

00.Ordinea-de-zi-sedinta-ordinara-din-21-12.2022

Dupa 30 de ani, Moldova va avea autostrada. Contractul cu Umbrarescu, pentru A7 Bacau – Focsani, a fost semnat

1

Joi, 15 decembrie, in Municipiul Bacau a fost semnat contractul pentru Autostrada A7, lotul Bacau – Focsani. Evenimentul a avut loc la Palatul Administrativ, la eveniment participand presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, europarlamentarul Dragos Benea, secretarul de stat Gabriel Bunduc, presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, prefectul Lucian Bogdanel, directorul CNAIR, Cristian Pistol si reprezentantul UMB, domnul Cornel Bunghiuz.

Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, a dat asigurari ca intr-un termen foarte scurt – mai devreme decat prevede contractul – vom merge pe aceasta autostrada finantata prin PNRR:

Peste 80% din Autostrada A7 Ploiesti – Pascani este deja adjudecata. Romanii s-au saturat de vorbe, de 30 de ani tot au asteptari si vor niste oameni politici responsabili. Am reusit deja sa semnam prin PNRR contracte de 18 miliarde. Intr-un termen foarte scurt vom reusi sa mergem pe aceasta autostrada, avand un constructor foarte bun. Stim ca se va finaliza acest proiect inainte de termen. Constructorul isi va forma un front de lucru imediat dupa sarbatori si va incepe executia.” a declarat Ciolacu in Bacau

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vorbit despre proiectele de infrastructura, despre A7, A8 si A13 – toate ce au legatura directa cu Moldova. Acesta a dat asigurari ca toate sunt importante si se vor face etapizat:

A7 este coloana vertebrala a infrastructurii din Moldova. Fie ca vorbim de A13, A7 sau A8 toate sunt importante pentru aceasta zona care are nevoie de infrastructura. Odata cu ziua de azi, putem spune ca am semnat in 2022, contracte pe infrastructura de peste 18 miliarde lei. Aveti un secretar de stat din Bacau ( Gabriel Bunduc ) care a urmarit foarte bine interesele judetului si regiunii. Firma care va realiza aceasta autostrada ne-a oferit doar surprize placute. Speram ca pana la finalul anului sa avem castigatori si pe ultimul lot, Bacau – Pascani” a spus Grindeanu

Europarlamentarul Dragos Benea a tinut sa reaminteasca ca Autostrada A7 a fost pusa pe harta de guvernul PSD in 2017-2018, cand s-a inceput proiectarea:

De cand am venit la Guvernare, domnii Ciolacu si Grindeanu au fost foarte optimisti si datorita muncii de la Ministerul Transporturilor putem sa spunem ca ne-am tinut de cuvant. Autostrada A7 a fost pusa pe harta tot de Guvernul PSD, in perioada 2017-2018. Guvernul social-democrat a realizat acest proiect, făcând posibilă scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție.

Legat de constructor, putem spune ca exista drumuri in Municipiul Bacau, in judet sau chiar in alte judete facute de zeci de ani care rezista si astazi. Sunt convins ca Autostrada A7 va absorbi toti banii europeni si va fi dusa la bun sfarsit. Revine tot unei guvernări din care PSD este parte și conduce Ministerul Transporturilor să se achite de responsabilitatea implementării acestui proiect de infrastructură majoră care, îndrăznesc să spun, este vital pentru Moldova și spre a „pune cruce” drumului morții – E85 pe care, în contextul conflictului militar din statul vecin, circulația este tot mai greoaie și mai riscantă.” a precizat Dragos Benea

CNAIR a anuntat rezultatul licitatiei pentru sectiunea Focsani – Bacau pe 25 noiembrie si mai ramane ca pana la finalul lunii decembrie sa se anunte constructorul si pentru ultimul lot din A7 – Bacau – Pascani. Pana in prezent, Umbrarescu a castigat Buzau – Focsani si Focsani – Bacau, si potrivit unor informatii are cele mai multe sanse pentru castigarea ultimului lot din A7, Bacau – Pascani.

Umbrarescu are la dispoziție 6,5 miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni pentru a finaliza lucrările pe cele 3 loturi ale Autostrăzii Focșani-Bacău, finanțată prin PNRR:

-Lotul 1 (Focșani – Domnești Târg) : 35,60 km

-Lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni): 38,78 km

-Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău): 21,52 km

Proiectul presupune realizarea a 91 de poduri/pasaje, 5 noduri rutiere, parcări de scurtă durată, Centre de Întreținere și Coordonare si plantarea a peste 174 de hectare de perdele forestiere de protecție.

Parintele Efrem Vatopedinul, de la Muntele Athos, in pelerinaj la Manastirea Diaconesti din Agas

0

Miercuri, o suita de prelati de la Muntele Athos, in frunctea careia se afla Preacuviosul arhimandrit Efrem Vatopedinul a fost intampinata pe Aeroportul Bacau de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de preşedintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea si de prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel.

Ierarhul, împreună cu o suită de prelați de la Mănăstirea „Buna Vestire”- Sfântul Munte Athos vor face în aceste zile un pelerinaj la Mănăstirea Diaconești, comuna Agăș. Ca semn al generozității față de credincioşii eparhiei, preacuviosul Efrem a adus un dar neprețuit: o copie după crucea Sf. Împărat Constantin cel Mare, în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Mântuitorul nostru.

ANRE, precizari privind plafonarea pretului la energie. Cine trebuie sa depuna declaratie pe propria raspundere

0

ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Energie – a transmis un comunicat de presa prin care aduce clarificari populatiei privind pretul plafonat la energie electrica si alte detalii privind depunerea unei declaratii pe propria raspundere pentru romanii care detin mai multe locuinte.

Doar anumiți consumatori, precum cei care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor sau cei cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă trebuie să depună o declarație pe propria răspundere pentru a beneficia de acest preț, spune Autoritatea. În acest sens, instituția a elaborat și un model de Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere care trebuie trimise la furnizor.

Model declaratie proprie raspundere

Model de Cerere

Astfel, conform ANRE, referitor la preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025:

  • pentru cca. 5 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus şi se aplică următoarelor categorii de clienţi:
  1. al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
  2. care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
  3. care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
  4. familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
  • pentru cca. 2,8 milioane de clienţi casnici, preţul final facturat plafonat este de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul lunar cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus;
  • în cazul în care consumul depăşeşte 300 kWh/lună, întregul consum se facturează la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, de acest plafon beneficiind cca. 0,8 milioane de clienţi casnici.

ANRE menţionează că, în cazul clienţilor finali casnici, preţul final plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă, astfel:

  • clientul final casnic cu un singur loc de consum beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar,
  • clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.

Pentru a uşura procedura, ANRE a elaborat un model de Cerere şi un model de Declaraţie pe proprie răspundere pentru a fi folosite în relaţia cu furnizorul.

Atât Cererile, cât şi Declaraţiile pe proprie răspundere se pot depune la furnizorii de energie electrică, atât în format fizic, cât şi în format electronic.

ANRE face precizarea că numai clienţii finali casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, familiile monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, precum şi clienţii finali casnici cu mai multe locuri de consum care vor să beneficieze de preţul plafonat pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu/reşedinţă trebuie să depună Cerere şi Declaraţie pe proprie răspundere la furnizor, restul clienţilor casnici beneficiază de preţ plafonat în mod automat fără alte formalităţi.

Sursa: economedia.ro

S-a modificat legea. Politistii locali pot cere date de identificare, in domeniul circulatiei pe drumurile publice

0

Joi, 08.12.2022, în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost publicată legea pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Odată cu publicarea acestui act normativ, poliţişti locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice au dreptul să solicite proprietarului sau deţinătorului mandatat să comunice datele de identificare căruia i-a fost încredinţat vehiculul, pentru a conduce pe drumurile publice.

Poliţia Locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţei în domeniul circulaţiei pe drumurile publice. Menţionăm faptul că, prin acest act normativ legiuitorul a stabilit şi sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul nerespectării acestei obligaţii. Astfel, pentru persoanele fizice sancţiunea prevăzută de lege este inclusă în clasa a IV-a, de la 9 la 20 puncte amendă, iar pentru persoanele juridice sancţiunile sunt cuprinse la clasa a V-a, de la 21 la 100 puncte amendă. De precizat este şi faptul că, pentru acest gen de abatere nu se aplică prevederile Ordonanţei nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.” a transmis Politia Locala Bacau

Dosar penal pentru un barbat din Agas dupa ce a taiat un copac

0

La data de 13 decembrie a.c., polițiști Postului de Poliție Agăș au depistat în flagrant, un bărbat de 43 de ani, din comuna Agăș, care a tăiat ilegal şi sustras 1 arbore esență foioase, din pădurea situată pe raza comunei.      

Materialul lemnos rezultat cu un volum de 4 mc şi o valoare de 740 de lei a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Ciobănuș.

Polițiștii au întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Barbat prins la volanul unui autoturism desi nu avea permis de conducere

0

La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic pe raza comunei Răcăciuni, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 55 de ani, din comuna Răcăciuni.

S-a procedat la verificarea acesteia în bazele de date ale Poliţiei Române şi s-a stabilit faptul că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vechiul fără permis de conducere.

VIDEO: Cine este barbatul care a incendiat cele 10 masini de la DGASPC si i-a amenintat cu moartea pe presedintele CJ si pe directorul institutiei

0

Politistii au reusit sa rezolva cazul masinilor incendiate din curtea DGASPC. Va reamintim ca pe 2 septembrie, respectiv pe 16 septembrie, 10 autoturisme au fost incendiate. Acestea se aflau in curtea Protectiei Copilului iar una in fata locuintei unde locuieste directorul DGASPC, Cristian Codreanu.

Politistii au identificat un suspect, care a fost arestat pentru 30 de zile. Este vorba despre liderul sindical al institutiei, Laurentiu Isvoranu. De asemenea, sotia acestuia a fost complice si se afla sub control judiciar:

În sarcina primului inculpat s-a reţinut că în noaptea de 02.09.2022, respectiv 16.09.2022 ar fi incendiat în total zece autovehicule aparţinând D.G.A.S.P.C. Bacău, iar în cursul zilelor de 29.09.2022, 10.11.2022 şi 16.11.2022 ar fi adresat telefonic ameninţări, în patru rânduri, directorului DGASPC şi preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău, vizându-i pe aceştia şi familiile acestora, în scopul obţinerii demisiei, respectiv a demiterii celui dintâi. De asemenea, în sarcina inculpatei cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la ultraj s-a reţinut că ar fi achiziţionat un cod de reîncărcare şi două cartele SIM, codul de reîncărcare fiind ulterior folosit pentru încărcarea numărului de telefon prin intermediul căruia autorul, soţul, acesteia, ar fi comis infracţiunile de ultraj din zilele de 10.11.2022 şi 16.11.2022, aspecte cunoscute de aceasta, se arata intr-un comunicat al Parchetului

Timp de doua luni, atat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea cat si directorul Codreanu au primit amenintari cu moartea din partea acestuia:

Cristian Codreanu – director DGASPC Bacău: „Constant, în toată această perioadă de trei luni am primit mesaje de ameninţare prin sms, prin care atât eu, cât şi preşedeintele CJ am fost ameninţaţi cu moartea, noi şi membrii familiei. Ni s-a scris că ne vor pune bombe la maşini şi tot felulul de atac terorist sau mafiot.”

Şeful Consiliului Județean a primit și el aceleași amenințări grave. Liderul sindical îi cerea să îl demită pe șeful Asistenței Sociale, instituție subordonată Consiliului Județean.

Valentin Ivancea – preşedintele CJ Bacău: „Mi-am dat seama de seriozitatea ameninţărilor cu atât mai mult cu cât şi în mesaje eram atenţionat să nu iau în glumă aceste atenţionări. M-a surprins faptul că aveau anumite amănunte în ceea ce priveşte atât copilul cât şi mama. În mod evident, am avut o presiune care e greu de controlat.”

Liderul de sindicat are 47 de ani si a fost arestat pentru 30 de zile. El ar putea ajugne la inchisoare daca se va dovedi in instanta vinovatia. Sotia sa, care l-a ajutat cumparand cartele telefonice pentru mesajele de amenintare, a fost plasata sub control judiciar.

Sursa: StirileProTV

Autostrada A7: Joi se vor semna contractele cu Umbrarescu pentru sectiunea Bacau – Focsani. Evenimentul are loc la Prefectura Bacau

0

Joi, 15 decembrie, la Palatul Administrativ din Bacau se vor semna contractele pentru sectiunea de autostrada din A7 – Bacau – Focsani.

Contractele pentru cele trei loturi din aceasta sectiune de autostrada se vor semna in prezenta presedinteului Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, europarlamentarul Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, prefectul Lucian Bogdanel, parlamentari si sefi de deconcentrate.

Va reamintim ca CNAIR a anuntat rezultatul licitatiei pentru sectiunea Focsani – Bacau pe 25 noiembrie si mai ramane ca pana la finalul lunii decembrie sa se anunte constructorul si pentru ultimul lot din A7 – Bacau – Pascani. Pana in prezent, Umbrarescu a castigat Buzau – Focsani si Focsani – Bacau, si potrivit unor informatii are cele mai multe sanse pentru castigarea ultimului lot din A7, Bacau – Pascani.

Pentru LOTUL 1 (Focșani-Domnești Târg), cu o lungime de 35,60 km, valoarea de atribuire este de 2,354 miliarde de lei, fără TVA.

Pentru LOTUL 2 (Domnești Târg-Răcăciuni), cu o lungime de 38,78 km, valoare de atribuire este 2,485 miliarde de lei, fără TVA.

Pentru LOTUL 3 (Răcăciuni-Bacău), cu o lungime de 21,52 km, valoare de atribuire este de 1,673 miliarde de lei, fără TVA.

Durata de execuție a fiecărui contract este de 30 de luni, ceea ce înseamnă că în anul 2025 se va putea circula și pe această secțiune a Autostrăzii Moldovei (A7), a cărei construcție este finanțată prin PNRR.

Explozie urmată de incendiu la un depozit de produse petroliere din municipiul Moinești

0

UPDATE: Incendiu a fost lichidat, au ars reziduuri de titei.

La locul evenimentului rămâne 1 ASAS, 3 APIC si Grupa Operativa cu 5 ofiteri si 8 subofiteri, Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al operatorului economic și o echipă de ingineri specialiști. Se lucrează la măsuri complementare și la stabilirea cauzei probabile de incendiu.” au precizat reprezentantii ISUJ

–––

In urmă cu câteva momente, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în municipiul Moinești, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unei explozii, urmate de incendiu, la stația de pompare din zonă.

De urgență, la fața locului s-au deplasat următoarele mijloace:

-3 autospeciale de stingere cu apă și spumă;
-1 autospecială de primă intervenție și comandă;
-1 ambulanță SMURD;
-1 ambulanță SAJ.

La locul evenimentului se deplasează și grupa operativă a inspectoratului. Nu sunt înregistrate victime. În momentul de față incendiul este lichidat” a transmis ISUJ Bacau