Acasă Blog Pagina 433

Ultima oră! UMB face toată Autostrada A7 între Buzău și Pașcani

0

Conform informațiilor publicate de Asociatia Pro Infrastructura , CNSC a respins contestațiile celor de la Danlin pe cele 3 loturi ale A7 Bacău-Pașcani. Prin urmare, Umbrarescu va construi intreaga autostrada de la Buzau pana la Pascani.

UMB are parafate contractele pe toate cele 7 bucăți din A7 Buzău-Bacău: 178,34 kilometri cu 10,75 miliarde lei fără TVA și termene de execuție 20 luni (capetele de la Buzău și Focșani), 26 (sectoarele din centru pe Buzău-Focșani) și respectiv 30 luni pe Focșani-Bacău.

Acum lor li se adaugă restul de 3 tronsoane pe Bacău-Pașcani: 77,39 kilometri pentru, probabil, ~80% din valoarea estimată de CNAIR, adică aproape 4,7 miliarde lei fără TVA. Termen: de asemenea 30 luni.

Așadar, UMB își trece în cont toți cei 255,735 kilometri pe A7 între Buzău și Pașcani, 10 loturi. În total, cu proiectele mai „vechi”, cel mai puternic antreprenor general pe infrastructura rutieră din România adună 409 kilometri de autostradă și drum expres.

Cu excepția ciotului A1 Margina-Holdea de 13 km (11 luni proiectare plus 34 de lucrări), UMB trebuie să livreze tot portofoliul de aproape 400 kilometri în următoarele 11-34 de luni, luând în considerare pașii birocratici rămași de efectuat.

SIMULĂRI JUDEȚENE pentru examenele naționale 2023. Când vor avea loc simulările

0

Inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, a stabilit coordonatele unei strategii de creștere a calității actului didactic la nivelul unităților de învățământ din județul Bacău. În acest sens, o măsură de intervenție concretă este organizarea și desfășurarea SIMULĂRILOR JUDEȚENE PENTRU EVALUAREA NAȚIONALĂ ȘI BACALAUREAT. 

Simularea examenelor naționale se va desfășura în toate unitățile de învățământ care au în structură clase de a VIII-a, respectiv a XII-a și a XIII-a.  Astfel, în zilele de 13 și 14 februarie va avea loc simularea pentru probele scrise ale Evaluării Naționale – limba și literatura română, respectiv matematică -, iar în zilele de 15 și 16 februarie, simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat – limba și literatura română, respectiv matematică/istorie. 

Ora de începere a probelor este 9.00. Vor fi asigurate condiții specifice de examen: monitorizare audio-video, timpul de lucru (două ore pentru Evaluarea Națională, respectiv trei ore, pentru Bacalaureat), subiectele vor fi unice, concepute la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. 

Rezultatele obținute de elevi la aceste simulări județene vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat testările, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele de la simulare vor fi trecute în catalog numai dacă elevii vor solicita acest lucru. 

Accident între un microbuz și un tir în comuna Cleja cu 13 victime. 6 sunt în acest moment la UPU Bacău

0

Update:

Astăzi, în jurul orei 13.25, un microbuz care efectua cursă regulată pe direcția Bacău – Sascut a acroșat un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă care se afla staționat pe acostamentul consolidat, pe DN 2-E 85, pe raza localității Cleja.

Din impact a rezultat rănirea a 6 pasageri din microbuz și conducătorul auto al ansamblului de vehicule care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

––––

În cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitanți să intervină în com. Cleja, sat Valea Mică (E85), în urma unui apel care anunța producerea unui accident rutier.

De urgență, la fața locului intervin: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, o ambulanță SAJ, 1 ambulanță TIM (Terapie Intensivă Mobilă), 1 ATPVM( autospecială transport victime multiple), încadrate cu 23 de pompieri militari

Nu sunt persoane încarcerate, au rezultat 13 victime, 7 dintre acestea fiind transportate în acest moment la UPU Bacău de către ambulanțele SMURD, SAJ, ATPVM.

Prins in flagrant in timp ce santaja un tanar pentru diverse sume de bani. Minorul a fost retinut pentru 24 de ore

0

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Bacău au reținut un tânăr de 17 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.

Un minor de 17 ani, din Bacău a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, la data de 01 februarie a.c., ar fi fost deposedat de suma de 120 de lei de un tânăr de aceeași vârstă și i-ar fi solicitat, ulterior, să îi remită suma de 200 de lei, pentru a nu exercita asupra sa acte de violență.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bănuitului faţă de care au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de şantaj.

          La data de 06 februarie a.c., păgubitul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a-i înmâna suma de 200 de lei, moment în care polițiștii de investigații criminale au acționat și au realizat prinderea în flagrant delict a bănuitului.

Acesta a fost condus la sediul poliției si audiat, fiind totodată, luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Tânărul a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

Un transport agabaritic va trece prin judetul Bacau

0

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în data de 07 februarie 2023, începând cu ora 20.00, se va desfășura un transport agabaritic pe ruta: PTF Giurgiu – DNCB – DN2 Buzău – Focșani – Bacău – Roman –  Suceava– Vama Siret.

Transportul este format dintr-un camion cu greutatea de 88 tone, lungimea de 22,5 metri și lățimea de 3 metri, urmând a fi însoțit pe traseul precizat de un echipaj al  poliției rutiere.

Joi se va deschide Partia de schi Nemira din Slanic

0

UPDATE: Partia de schi se va deschide joi, de la ora 10:00.

Dupa mai multe zile de frig si ninsori, reprezentantii Partiei Nemira au anuntat ca in weekend se va schia pe partie :

După cum se poate vedea pe prima cameră, tunurile funcționează, încet dar sigur, ne apropiem de capătul inferior al pârtiei. Pregătiți schiurile, spre finalul săptămânii SE VA SCHIA LA SLĂNIC-MOLDOVA!” au spus reprezentantii partiei

FOTO | Incendiu puternic intr-o comuna din judetul Bacau. 12 ATV-uri au ars

0

În cursul acestei nopți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină comuna Strugari, sat Iaz pentru stingerea unui incendiu produs la un foișor și un garaj din lemn, în interiorul căruia se aflau 12 ATV-uri.

            Apleul pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ în jurul orei 02:30. De urgență, la locul solicitării s-au deplasat următoarele forțe și mijloace: 18 pompieri militari, patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.

            La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe întreaga suprafață de aproximativ 120 mp, reprezentând foișorul și garajul din lemn.

            După mai multe ore de luptă cu flăcările, în jurul orei 04:00, incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității. În urma acestuia, a ars în totalitatea garajul, cele 12 ATV-uri din interior și s-a deteriorat foișorul, fiind afectate bunurile depozitate în acesta.

            Din cercetările efectuate de pompierii militari, cauza probabilă de producere a incendiului este focul deschis în spații închise.

Se reface documentatia pentru ajustarea pretului la studiul de fezabilitate al Autostrazii A13 Bacau – Brasov. Cand se reia licitatia

0

La finalul lunii ianuarie, licitatia pentru studiul de fezabilitate la Autostrada A13 Bacau – Brasov a fost anulata. Reprezentanții CNAIR au spus că firmele de proiectare nu au depus oferte, descurajate probabil de complexitatea proiectului:

Încă nu avem o explicație. Pur și simplu nu au depus oferte. Probabil complexitatea proiectului i-a descurajat”, au transmis reprezentanții CNAIR pentru Economica.net

Potrivit unor surse din CNAIR, in acest moment se reface documentatia pentru ajustarea pretului, iar licitatia pentru studiul de fezabilitate la A13 se va relua la finalul lunii februarie sau inceputul lunii martie.

Licitatia pentru studiul de fezabilitate la A13 Bacau – Brasov a fost urcata pe SICAP in noiembrie 2022 si urma sa fie finalizata pe 16 ianuarie. Aceasta s-a prelungit pana la finalul lunii ianuarie, insa, se pare ca fara folos – nici o firma nu a depus oferte. Noul contract avea o valoare estimată de 45 de milioane de lei, de peste două mai mare decât vechiul contract.

In iunie 2022, societatea care a inceput studiul de fezabilitate si proiectul tehnic a abandonat lucrarile la A13 din motive financiare. Contractul de „Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic de Executie pentru Autostrada Brașov – Bacău” trebuia să fie finalizat anul acesta. În valoare de 20,09 milioane de lei fără TVA, vechiul contract fusese semnat pe 22 mai 2020 cu asocierea Search Corporation SRL & Primacons Group SRL.

Ministerul Sanatatii cauta voluntari pentru echipe medicale care sa plece in Turcia

0

Ministerul Sanatatii din Romania cauta voluntari dispusi sa plece in Turcia pentru a ajuta la eforturile echipelor medicale dupa cutremurele devastatoare de luni. Ministerul Sănătăţii este în legătură cu ambasada României la Ankara pentru eventualele solicitări şi pentru asigurarea evaluării medicale şi a consilierii psihologice pentru studenţii români şi profesorul lor care sunt repatriaţi din regiunea afectată.

Ministerul Sănătăţii, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie, mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să ajute ca voluntari în constituirea unor echipe medicale, care să fie disponibile pentru deplasare în zonele afectate”, a mai transmis MS.

Totodată, a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele cutremurului care au nevoie de transfuzii.

Sunt pregătite medicamente şi materiale sanitare care pot fi puse la dispoziţia autorităţilor turce.Mai multe informaţii despre înscrierea medicilor şi asistenţilor medicali ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistenţă medicală şi despre locaţiile pentru donarea de sânge, destinat victimelor cutremurului se găsesc la www.ms.ro”, a mai transmis ministerul.

Proprietarii de spatii comerciale sunt obligati sa curete zapada, altfel vor fi amendati de politistii locali

0

Având în vedere avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, Poliţia Locală a Municipiului Bacău desfășoară în perioada următoare, activități de informare privind obligațiile pe care le au persoanele fizice și juridice pe timp de iarnă.

Astfel, polițiștii locali le recomandă proprietarilor de imobile și spații comerciale, să curețe zăpada de pe trotuarele din fața acestora, să îndepărteze gheaţa şi ţurţurii de la streşini, pentru asigurarea circulaţiei normale a pietonilor.Nerespectarea acestei îndatoriri cetățenești poate atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 200 și 400 lei, pentru persoane fizice și între 600 – 1.200 lei pentru persoane juridice, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 223/2001. Mizăm pe o comunitate activă și în acest sezon, ca astfel, să avem o iarnă cu cât mai puține incidente.” a transmis Politia Locala Bacau

Cum face Bitcoin bani

0

Bitcoin a luat naștere în 2009, după ce creatorul său anonim, Satoshi Nakamoto, a prezentat conceptul de monedă digitală descentralizată. Acesta a devenit rampa de lansare pentru mai multe monede virtuale, stimulând o industrie globală evaluată la peste 3 trilioane de dolari. Cu toate acestea, Bitcoin rămâne cea mai importantă criptomonedă, din ce în ce mai căutată de corporații, investitori și companii din întreaga lume.

Sistemul descentralizat al Bitcoin permite utilizatorilor săi să trimită și să primească plăți în mod autonom, fără intervenții din exterior. Rețeaua cuprinde mineri independenți care validează tranzacțiile pe blockchain și generează noi monede Bitcoin pentru circulație ca să primească recompense. Acest lucru facilitează securitatea tranzacțiilor cu Bitcoin și a rețelelor. Sunt mult mai multe lucruri despre Bitcoin pe care ar trebui să le știți, pentru a înțelege cum se fac bani. Puteți vizita bitcoinloophole.ro pentru a afla mai multe.

Sistem de cash electronic de la egal-la-egal 

Bitcoin are în comun unele caracteristici cu banii reali, dar are și câteva calități unice. De exemplu, rețeaua sa descentralizată de la egal-la-egal rulează pe un software cu sursă deschisă care permite oricui să ia parte la menținerea registrului public de tranzacții. Tehnologia sa de bază blockchain transmite toate tranzacțiile către minerii din rețea, aceștia ajungând la un consens și incluzându-le în blocuri.

Minerii validează tranzacțiile în blocuri în mod cronologic, creând o înregistrare publică a tuturor tranzacțiilor Bitcoin. Validarea tranzacțiilor Bitcoin pe blockchain reduce, de asemenea, riscul de dublare a cheltuielilor sau de anulare a plăților, protejând utilizatorii de fraudă.

Mineritul de Bitcoin

Rețeaua comună Bitcoin permite oricui de pe glob să trimită și să primească fonduri fără interferența băncilor sau autorităților de reglementare. De asemenea, permite entităților independente sau minerilor să-și pună la dispoziție serverele pentru a procesa tranzacțiile. Ei folosesc computere și software complex pentru a sincroniza înregistrarea tranzacțiilor Bin, creând un consens care protejează rețeaua de orice formă de control central.

Minerii primesc o taxă de tranzacție pentru validarea plăților și pentru emiterea de noi jetoane. Procesul implică finalizarea de calcule criptografice și doar primul miner care rezolvă puzzle-ul primește recompense în Bitcoin. Premiile se reduc la jumătate la fiecare patru ani într-un proces numit înjumătățire. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Bitcoin are un plafon limitat de aprovizionare de numai 21 de milioane de jetoane.

Valoarea monedei Bitcoin 

Spre deosebire de monedele fiduciare, ale căror valori sunt legate de active fizice și sunt reglementate de guverne, Bitcoin este o monedă digitală care nu e conectată cu nicio marfă fizică și nu e supusă niciunei autorități. În schimb, valoarea sa provine din dorința oamenilor de a o folosi ca plată și ca activ de investiție. Valoarea Bitcoin fluctuează în principal în funcție de percepțiile publice.

De exemplu, comentariile pozitive despre Bitcoin, cum ar fi campaniile liderilor din industrie, îi permit să câștige valoare. În mod alternativ, opiniile negative, cum ar fi în cazul hack-urilor de schimb cripto, portretizează Bitcoin în mod negativ, generând scăderea prețurilor.

Volatilitatea mare a monedei Bitcoin o face un activ cu fluctuații de preț puternice și substanțiale. De exemplu, valoarea monedei Bitcoin a crescut vertiginos în toamna lui 2020, însă a pierdut aproape jumătate în primăvara următoare. A început să crească din nou câteva luni mai târziu, crescând aproape dublu pentru a atinge prețul de 68.000 USD per BTC în noiembrie. Bitcoin a demonstrat capacitatea de a rezista la inflație mai bine decât monedele fiduciare și decât alte active tradiționale.

Acest lucru a avut un impact asupra creșterii imense a prețurilor, odată cu creșterea volumelor zilnice de tranzacționare de pe bursele majore. Deși oferta de Bitcoin este limitată la doar 21 de milioane de token-uri, monedele individuale sunt divizibile în opt zecimale. Acest lucru le permite utilizatorilor să cheltuiască Bitcoin pe microtranzacții mai mari, medii și mici. Oferta limitată de Bitcoin determină deficitul, permițându-i să atragă și să păstreze o ofertă de valoare mai mare în timp. Experții cred că Bitcoin va deveni și mai valoros din cauza cererii sale în creștere și a ofertei în scădere. 

Bitcoin este fără îndoială cea mai populară și mai profitabilă criptomonedă din prezent. Articolul de mai sus a subliniat ce trebuie să știți despre cum funcționează și cum face bani.

Bacaul, pe primul loc in Moldova, dupa cifra de afaceri. Dedeman, Chimcomplex, UMB, Intertranscom dar si alte peste 8.000 de firme au reusit sa produca 8 miliarde de euro, depasind judetul Iasi

1

Potrivit unei analize publicate de Ziarul Financiar, judetele Bacau si Iasi au reusit sa produca peste 60% din cifra de afaceri din regiunea Moldovei. Datele au fost extrase dintr-un raport dezvoltat de B2I app pentru platforma confidas.ro. Împreună, cele două judeţe însumează o cifră de afaceri de aproape 80 de miliarde de lei, adică 60% din businessul total al Moldovei de 130 mld. lei.

Totusi, judetul Bacau se afla pe primul loc in Moldova, dupa cifra de afaceri. Sigur – mare parte cifra de afaceri totala a fost realizata de 4 companii : Dedeman, Chimcomplex, UMB si Intertranscom. Astfel, judetul Bacau reuseste sa intreaca judetul Iasi – avand o cifra de afaceri in 2021 de 39.8 miliarde lei ( ~ 8 miliarde euro ) – fata de Iasi, care a avut 37.1 miliarde lei.

Cifre de afaceri in 2021, pentru cele mai mari companii din Bacau:

Dedeman – 10 miliarde lei

Chimcomplex – 2.2 miliarde lei

Spedition UMB si Tehnostrade – 2.5 miliarde lei

Intertranscom Impex – 1.7 miliarde lei

Din cele 40 de miliarde de lei produse de firmele din Bacau, peste 16 miliarde au fost realizate de cele 4/5 companii. Restul – de 24 de miliarde lei – au fost realizate de alte 8200 de firme din judetul Bacau. Judetul Bacau are 8274 de firme in care lucreaza peste 80.000 de angajati.