Acasă Blog Pagina 429

Politistii locali din Bacau au dat, in 2022, amenzi de peste 500.000 euro. Care a fost cea mai mare sanctiune aplicata

0

Polițiștii Locali din Bacău au aplicat, în anul 2022, un număr de 7.772 amenzi în valoare totală de 2.589.440 lei, principalele abateri sancționate fiind: regimul de acces și circulație, staționare și parcare, încălcare liniștii și ordinii publice și activitățile comerciale.

Cele mai mari sancțiuni au fost aplicate pentru:

  • Lipsa autorizatiei de mediu emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului în valoare de 50.000 lei
  • Lipsa spațiului amenajat pentru stocarea deșeurilor valorificabile, deșeuri depozitate pe domeniul public, în valoare de 40.000 lei
  • Nerespectarea prevederilor din autorizația de construire/extindere construcție fără respectarea proiectului tehnic, în valoare de 10.000 lei

În acest moment, Poliția Locală a Municipiului Bacău are un număr de 159 salariați.

Wizz Air ramane, in 2023, cu doua rute care vor fi operate de pe Aeroportul din Bacau

2

Dupa ce si-a inchis baza operationala din Bacau, compania Wizz Air a anuntat ca va mai opera doar doua rute de pe Bacau. Este vorba despre cursa Bacau – Milano Malpensa si Bacau – Londra Luton :

Referitor la rutele operate de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, Wizz Air confirmă că în 2023 va opera rutele Bacău – Milano Malpensa și Bacău – Londra Luton.” au precizat pentru Bacau.net reprezentantii companiei aeriene

Pe 10 ianuarie, Wizz Air a anuntat ca isi inchide baza din Bacau : „În data de 10 ianuarie 2023, compania aeriană își va închide baza din Bacău și va beneficia de ocazia de dezvoltare relocându-și capacitatea către alte rute cu o cerere mai ridicată.”

Decizia companiei a fost neasteptata, avand in vedere ca Blue Air este in faliment iar Wizz Air a ramas singurul operator de pe Bacau. Mai mult, in anul 2022, de pe Aeroportul Bacau au zburat peste 500.000 de pasageri.

Incepand de saptamana trecuta, Aeroportul Bacau are un nou director – votat de consilierii judeteni. Consilierii judeteni au aprobat miercuri, 8 februarie, numirea in functia administrator provizoriu al Aeroportului International George Enescu pe domnul Radu Bezniuc. Va reamintim ca fostul manager, Oana Chelaru, a demisionat din functie, dupa ce Wizz Air si-a inchis baza din Bacau si a oprit majoritatea curselor. Noul director Bezniuc este interimar, pe o durata de 4 luni, cu posibilitate de prelungire de pana la 6 luni.

Radu Bezniuc este expert in aviatia civila, fiind pana in prezent director la compania Fly One Airles din Republica Moldova. Cariera sa este legata in principal de job-uri in domeniul aviatiei civile. Bezniuc a lucrat la Aeroportul din Chisinau ( director financiar), Air Moldova (director financiar ), consilier pentru transport aerian al Prim-ministrului Republicii Moldova, director general la Autoritatea Aeronautica Civila din Chisinau si consilier la Banca Mondiala.

Societatea Search Corporation – cea care a abandonat proiectul la A13 Bacau – Brasov – are intarzieri mari la studiul de fezabilitate al drumului expres Bacau – Piatra Neamt

1

Catalin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, a anuntat printr-o postare pe Facebook ca lucrarile la studiul de fezabilitate al drumului expres Piatra Neamt – Bacau nu merg cum ar trebui. La acest studiu lucreaza Search Corporation – aceeasi societatea care a abandonat SF-PT la Autostrada A13 Bacau – Brasov :

„Din păcate studiile geo sunt întârziate, iar prestatorul din Piatra Neamț are lucrări realizate în valoare de aproximativ 278000 euro + TVA.

Până în acest moment a încasat aproximativ 34000 euro + tva. Diferența nu o poate încasa, deoarece nu a finalizat câteva lucrări, dar pe care nici nu le poate realiza deoarece nu i se asigură anumite operațiuni premergătoare, gen anumite informații pe care doar proiectantul general le poate da. Și uite așa suntem într-un cerc vicios, al neputinței!

Între timp prestatorul din Piatra Neamț a luat alte lucrări pe perioada de iarnă, căci altfel ar fi intrat în faliment. Iată o situație concretă din multele probleme generate de către unii proiectanți în faza de SF cu, care se confruntă în acest moment CNAIR! În perioada următoare voi avea mai multe discuții pe această temă deoarece trebuie deblocata într-un fel această situație.” a transmis Urtoi

Retinut 24 de ore, dupa ce a spart o locuinta din Bacau si a furat alimente

0

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Bacău au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 46 de ani, din Bacău, despre faptul că, persoane necunoscute i-ar fi sustras produse alimentare din locuință.
Au fost desfășurate activități specifice în urma cărora au identificat un tânăr de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei. Totodată, din cercetări s-a stabilit faptul că, bănuitul ar fi încercat să sustragă bunuri și dintr-o societate comercială din mun. Bacău.

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Foto: Un tânăr de 21 ani, prins cu 192 km/h în localitatea Dumbrava

0

La data de 10 februarie a.c, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe raza localității Dumbrava, un conducător auto de 21 de ani, din județul Neamț , în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E 85, cu viteza de 192 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Polițiștii rutieri continuă să acționeze zilnic pe drumurile publice din județ pentru monitorizarea traficului rutier, îndeosebi în zonele cu risc ridicat de accidente rutiere.

Povestea băcăuancei Rodica, cea mai longevivă supraviețuitoare cu transplant din România

0

Rodica Prisăcaru are 65 de ani și locuiește la Bacău. Acum 28 de ani, când avea 36 de ani, a fost supusă unui transplant de rinichi. Făcea deja dializă de doi ani, era foarte slăbită și cântărea doar 40 de kilograme. Rinichiul i-a fost donat de sora ei mai mare, Ecaterina, care, chiar dacă mărturisește că „era mai fricoasă” și s-a temut pentru starea ei, mai ales că avea doi copii, a decis să încerce să îi dea „a doua oară viață” Rodicăi. Astăzi, Rodica Prisăcaru este cea mai longevivă supraviețuitoare cu transplant din România, la 28 de ani de la intervenția care i-a salvat viața, și a uimit medicii, pentru că se simte bine fără niciun tratament, scrie hotnews.ro

Rodica Prisăcaru / Foto: HotNews.ro

A făcut naveta doi ani pentru a face dializă

Rodica Prisăcaru a lucrat, în tinerețe, ca operator chimist. După 10 ani de activitate, și-a descoperit boala și a fost nevoită să ia o pauză.

A făcut dializă timp de doi ani, însă nu o suporta foarte bine. Era foarte slăbită și ajunsese să cântărească doar 40 de kilograme.

Timp de doi ani, a făcut naveta de la Bacău la Iași cu salvarea pentru a face dializă, din cauză că în Bacău nu exista, la acea vreme, niciun centru. 

În anul 1994, când avea 36 de ani, Rodica Prisăcaru a făcut transplant renal la Cluj. Donatorul a fost sora ei, Ecaterina Botez, care avea atunci 38 de ani.

„Sora mea a fost mereu mai sensibilă. I-am dat viață a doua oară”

Astăzi, Ecaterina Botez, sora Rodicăi, are 66 de ani și locuiește la Iași. Își amintește și acum momentul în care s-a decis să îi doneze un rinichi surorii sale: „Acum 28 de ani i-am donat surorii mele un rinichi. Are un suflet foarte bun și am vrut să îi salvez viața. Atunci a fost mai cu frică, mai cu gândit. Acum mă simt bine, nu a fost nevoie să iau niciun tratament. Doar atunci, cât am stat cu ea în spital. Dar în rest nu am avut probleme.”

Spune despre sora ei că dintotdeauna a fost „mai sensibilă” și și-a dorit mult să o ajute, chiar dacă „sunt foarte fricoasă, panicoasă”. Dorința de a o ajuta a învins însă frica: „M-am rugat la Dumnezeu, cum o vrea Dumnezeu. Dacă este să se întâmple ceva, poate să se întâmple și în alt sens. Așa, îi dau viață ei, Dumnezeu are să mă ajute în alta parte și asta s-a întâmplat. I-am dat viață a doua oară.”

Ecaterina Botez, sora Rodicăi Prisăcaru / Foto: HotNews.ro

Ecaterina Botez spune că este fericită: are doi copii sănătoși și este bucuroasă și pentru sora ei, „că am putut să o ajut și că trăiește. Cu ajutorul lui Dumnezeu, medicii i-au salvat viața surorii mele, ca să fim amândouă în viață.”

Ecaterina Botez este sănătoasă și se simte bine, cu excepția tratamentului pentru tensiune pe care îl ia. Vara locuiește la țară și chiar sapă în grădină: „Am pensie de 1.000 de lei și mai e una-alta, un tratament, pentru că am tensiune, vitamine, cu întreținerea. Vara mai merg la țară, mai pun o ceapă, mai pun o legumă, ca să nu mai cumpăr în timpul iernii. Muncesc în grădină, nu mă simt rău din cauza asta, mă simt foarte bine și sunt fericită pentru că trăiește și sora mea, alături de mine.”

Rodica Prisăcaru, o bunică fericită, cu trei nepoți: „De 15 ani nu mai iau medicamente pentru întreținerea rinichiului”

Rodica Prisăcaru este, astăzi, o bunică fericită, cu trei nepoți. 

După transplant, a luat o perioadă imunosupresoare, dar apoi a descoperit că suferă de hepatita C, așa că a renunțat. Are 15 ani de când nu mai ia medicamente pentru întreținerea rinichiului. 

„Cam de 15 ani nu mai iau tratament. Analizele sunt foarte bune. A fost la un moment dat o conferință la care au venit medici din Olanda și din mai multe țări și nu le vedea să creadă că nu iau tratament, iar analizele sunt așa de bune și atâția ani are rinichiul surorii. Dar ea mi l-a dat cu drag și din toată inima.”

Rodica Priscăru spune că duce o viață normală și nu are nici restricții alimentare sau de alt fel: „Nu am restricții, doar un pic reduc sarea. Dar nu tot timpul. Iau pastile pentru tensiune și protectoare pentru hepatită. Dar mergem înainte.”

Cum s-a schimbat viața ei după transplant? „Eu am tratat-o ca atare, am intrat în activitate normal, treptat, și nu m-am gândit niciodată că am transplant, că nu trebuie să fac aia sau cealaltă. Nu am avut rețineri.”

Îi îndeamnă pe toți cei care trec printr-un transplant să aibă activitate și să încerce să nu se gândească prea mult la boală: „Astăzi, sunt un om normal și sănătos. Îi mulțumesc surorii mele, care a trecut prin ce este mai greu. Ea se gândea că are doi copii și i-a fost rău după transplant.”

Rodica Prisăcaru le dorește tuturor celor care trec printr-un transplant „să le dea Dumnezeu sănătate și să ajungă la vârsta noastră!”

Pe ceilalți, îi sfătuiește să doneze, dacă pot, pentru a salva o viață: „Îi încurajăm pe toți care vor să doneze să doneze, să salveze o viață, pentru că nu este niciun fel de problemă și se trăiește foarte bine și cu un singur rinichi. Al meu, rinichiul primit la transplant, este singurul, rinichii mei sunt atrofiați, iar sora mea tot unul singur are și trăiește foarte bine cu un singur rinichi. Vă îndemnăm să salvați o viață și să donați, toți care puteți. Cei care pot, să fie curajoși și să meargă, pentru că la început fiecare are emoții. Dar să aibă curaj, pentru că pot ajuta o altă viață.”

Definitiv. Crucile de beton ridicate de Primaria Darmanesti in Cimitirul de la Valea Uzului au fost amplasate ilegal si vor fi demolate

1

Curtea de Apel Bacau a dat , vineri, decizia definitiva in cazul Cimitirului de la Valea Uzului. Potrivit judecatorilor, crucile de beton amplasate in cimitir au fost montate ilegal de Primaria Darmanesti si trebuie demolate. Instanta a deciz ca autorizatia de construire emisa de Primaria Darmanesti este ilegala.

Recursul inaintat de autoritatile din Darmanesti a fost respins si s-a mentinut decizia data de Tribunalul Bacau:

Anul trecut, Tribunalul Bacău a decis, printre altele că „anulează autorizaţia de construire nr 69/17.12.2018 pentru lucrări de construire monument cimitir internaţional şi 50 de cruci pentru eroii români emisă de Primarul Comunei Dărmăneşti şi dispune desfiinţarea lucrărilor executate în baza acestei autorizaţii de construire.”

Consiliul Local Darmanesti a decis in martie 2019 – printr-o hotarare de CL – ca cimitirul militar din Valea Uzului trebuie sa treaca in domeniul public al orasului. Anterior acestei decizii, cimitirul era al comunei Sânmartin din Harghita, iar comunitatea maghiară îl considera un cimitir militar maghiar.

Adevărul a învins! Crucile de beton trebuie demolate! Astăzi a fost luată o decizie legală în procesul Valea Uzului, subiectul demolării crucilor. Deci, potrivit acestei decizii, crucile de beton ridicate ilegal trebuie demolate. Procesul a fost câștigat de Mikó Imre Jogvédelmi Szolgálat“, a scris, pe Facebook, Antal Arpad – primarul din Sf Gheorghe

Mutarea acestui cimitir la Primaria Darmanesti s-a facut de catre politicieni de la ALDE si AUR – respectiv primarul Toma din Darmanesti – actual PNL si George Simion ( AUR).

Drujbe, lanțuri și material lemnos ridicate în vederea confiscării, în urma unor percheziții domiciliare

0

   

Polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat din comuna Brusturoasa, ar fi tăiat ilegal şi sustras arbori de pe proprietatea unui localnic.

      În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, la data de 10 februarie a.c., polițiștii împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Suceava şi ai Ocolului Silvic Comăneşti, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Moineşti.

        Astfel, la imobilul unui bărbat, de 69 de ani, din comuna Brusturoasa au fost identificate 11 piese buştean cu diferite lungimi şi diametre, esenţă foioase, specia fag cu un volum total de 3 m.c şi o valoare de aproximativ 500 de lei, iar la imobilele unui tânăr de 32 de ani şi al unui bărbat, de 56 de ani au fost identificate mai multe obiecte specifice activităţii de exploatare forestieră, folosite la comiterea infracţiunilor, respectiv două drujbe, 3 lanţuri moto-fierăstrău, un țapin, un topor, o macara și 10 lanţuri şi pene metalice.

         Atât materialul lemnos cât şi obiectele identificate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

         Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Ajutor pentru Turcia si Siria. Primaria Bacau va infiinta puncte de colectare pentru a sprijini populatia afectata de cutremure

0

Primarul Municipiului Bacau, Lucian Viziteu, a anuntat ca va infiinta puncte de colectare – astfel incat bacauanii sa poata sprijini populatia din Turcia si Siria cu diverse ajutoare necesare :

Suntem alături de oamenii afectați de cutremurele din Turcia și Siria! Știu că, în astfel de situații, nu sunt suficiente doar gândul bun și compasiunea! Cred că este nevoie să ne implicăm concret în ajutorarea victimele acestor catastrofe!Am luat legătura cu ambasadorii României din Turcia și Republica Arabă Siriană și am transmis dorința comunității băcăuane de a oferi sprijin populației greu încercate de cutremure! În acest sfârșit de săptămână, vom primi o listă cu nevoile urgente, listă pe care o voi comunica alături de punctele de donație din municipiul Bacău!

Fac un apel de suflet la transportatorii locali, firme și companii, interesați și doritori să ne ajute pentru a transporta ajutoarele în Turcia, să ne transmită datele de contact pe adresa de email: secretariatprimar@primariabacau.ro, cu mențiunea: Ajutor pentru Turcia. Urmează să anunțam lista de produse necesare si locurile de colectare.” a transmis Lucian Viziteu – primar al Mun. Bacau

Persoanele fara adapost, cazate pe perioada gerului la Centrul de Cazare Temporara a Municipiului Bacau

0

Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență privind temperaturile scăzute din perioada 08-11.02.2023, Primăria Municipiului Bacău, prin Direcția de Asistență Socială Bacău și Poliția Locală a Municipiului Bacău, a desfășurat în data de 10.02.2023 o activitate de identificare a persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului.

Au fost identificate 11 persoane fără adăpost. 6 dintre acestea nu aveau domiciliul pe raza municipiului și au fost direcționate către domiciliul din buletin. 4 persoane au refuzat serviciile oferite iar o persoană a fost preluată de Serviciul de Ambulanță pentru evaluare și transport către Centrul de Cazare Temporara a Municipiului Bacău. Menționăm că în acest demers ne-am bucurat de implicarea și sprijinul oferit de Serviciul de Ambulanță Județean.” se arata intr-un comunicat transmis de Primaria Bacau

Ultima ora! Directoarea de la Liceul Dumitru Mangeron din Bacau a fost demisa de ISJ, dupa evenimentele violente din scoala

2

In urma rezultatului anchetei de la Liceul Dumitru Mangeron, directoarea a fost demisa din functie. Decizia a fost luata de Consiliul de administratie al Inspectoratului Scolar General Bacau.

Ancheta facuta de inspectorii de la ISJ au descoperit mai multe nereguli. Va reamintim ca un elev din liceu a fost batut, umilit si bagat cu capul in vasul de toaleta de un alt elev. In urma acestui eveniment violent, agresorul a fost arestat pentru 20 de zile.

Mai jos, va prezentam rezultatul anchetei transmis de ISJ Bacau:


Concluziile cercetărilor realizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău au arătat:

* existența a cel puțin 7 situații de bullying și violență între elevi (începând din octombrie 2022), cunoscute de conducerea unității de învățământ, unele nefiind transmise către ISJ Bacău;

* deficiențe manageriale ce privesc lipsa, respectiv incompleta sau greșita realizare a documentelor școlare;

* ineficiență în coordonarea activității din școală;

* permiterea creării unui climat nesigur pentru elevi;

* neprioritizarea rezolvării conflictelor;

* lipsa intervențiilor privind protecția elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Ținând cont de gravitatea constatărilor, Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău a votat, astăzi, 10.02.2023, eliberarea din funcție a doamnei director de la Liceul Tehnologic ,,Dumitru Mangeron” Bacău. Aceasta decizie survine unui act managerial cu carențe, cu breșe procedurale care au permis ca elevii să fie expuși bullyingului și violenței.” a transmis conducerea ISJ Bacau


Va reamintim ca in urma cu cateva zile si dorectorul de la Scoala Miron Costin a fost demis, dupa petrecerea cu sampanie si animatori din timpul orelor de curs.

ISJ a demarat o campanie contra bullyingului din scoli, astfel ca elevii sau martorii la astfel de evenimente pot semnala direct pe site-ul ISJ incidentele de acest tip.

In 2022, Agentia Bacau a BNR a organizat activitati de educatie financiara pentru 4000 de elevi

0

Banca Națională a României s-a implicat și în anul 2022 în proiecte de educație financiară considerând că este mai important ca niciodată să continue interacțiunea cu tinerii și copiii, astfel încât aceștia să poată dobândi și/sau dezvolta cunoștințe și abilități pentru abordarea domeniului financiar-bancar, inclusiv cu privire la rolul și principalele atribuții ale BNR.

„Agenția Bacău a BNR a organizat activități preponderent online de educație financiară, sub egida proiectului ”Să vorbim despre bani și bănci”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Inspectoratul Școlar Vaslui, în baza unui protocol de colaborare încheiat între 5 instituții din România, printre care BNR și Ministerul Educației. Astfel, 3.990 elevi din 19 unități de învățământ primar, gimnazial și liceal din județele Bacău și Vaslui, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, au beneficiat de activități de educație financiară, din care 2.327 elevi de la 11 unități de învățământ din județul Bacău și 1.663 elevi de la 8 unități de învățământ din județul Vaslui.

Temele abordate s-au referit la BNR– Bancă Centrală: istoric, principalele atribuții și activități, rolul acesteia în raport cu statul, cu instituții financiar-bancare, cu cetățeanul; originea, istoria și funcțiile banilor si elementele de siguranță; moduri și tipuri de economisire.

BNR a derulat și în anul 2022 proiectul educațional internațional al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) – Săptămâna mondială a banilor, banca centrală fiind lider de țară în acest proiect internațional, la care au participat peste 170 de state de pe toate continentele, la activitățile pe teme financiar-bancare participând peste 20.000 de elevi și studenți din 186 de instituții partenere din țară. Pe parcursul a 5 zile consecutiv, mesajul Agenției BNR Bacău a ajuns la 505 elevi din 8 unități de învățământ și 23 de clase din ciclurile primar și gimnazial din județele Bacău și Vaslui.

În plus, anul 2022 a marcat o premieră în proiectele Băncii Naționale a României care au ca scop creșterea nivelului de conștientizare a importanței educației financiare în rândul elevilor. Astfel, în data de 18 octombrie 2022, BNR a desfășurat, în parteneriat cu Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare Județene, Lecția națională de educație financiară, evenimentul debutândla sediul central al BNRcu lecția despre istoria banilor și a băncilor susținută de domnul Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, pentru 50 de elevi de clasa a VIII-a din București. Echipele de educație financiară din sediul central și din toate sucursalele și agențiile BNR din țară au interacționat cu 136.082 participanți, elevi și cadre didactice, de la 1.476 unități de învățământ.” a transmis BNR

Reprezentantul BNR Agenția Bacău a derulat activități online de educație financiară, interacționând cu 1.002 elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal din județele Bacău și Vaslui.