Acasă Blog Pagina 420

Tribunalul Bacau a respins anularea stimulentului financiar pentru nou-nascutii din Municipiul Bacau. Decizia nu este definitiva

0

Juristul Primariei Bacau a pierdut, in prima instanta, procesul de anulare al stimulentului pentru nou-nascutii bacauani. Anuntul a fost facut de initiatorul acestui proiect, consilierul local Dorin Chirilescu:

Am câstigat procesul privind acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuții băcăuani!Am speranța că, deşi e o pronunțare în primă instanță cu drept de recurs, toți factorii implicați vor fi suficient de responsabili să înțeleagă şi să accepte că şi nou-născuții băcăuani au aceleaşi drepturi ca şi cei din Bucureşti, Brăila, Galați, Tg. Mureș, Piatra-Neamț Roman, Brașov și multe alte comunități din țară.Sunt bucuros și sper ca cele peste 400 de familii de băcăuani care și-au depus dosarele să primească cei 1000 de lei într-un timp cât mai scurt.” a precizat Chirilescu

Decizia instantei arata ca juristul din Primaria Bacau a atacat aceasta hotarare desi nu este parte din aceasta actiune :

Admite excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii. Respinge cererea de chemare în judecată, ca lipsită de interes. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, sub sancţiunea nulităţii.” se arata in decizia data de Tribunalul Bacau

Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs, in 15 zile.

Razboiul dintre primarul Viziteu si consilierul Chirilescu pe acest subiect este de neinteles, avand in vedere ca suma pentru acest stimulent este de 400.000 lei pana in prezent – o suma foarte mica pentru bugetul Primariei. Motivatia pare – mai degraba – una politica.

Va reamintim ca un stimulent de 1000 lei pentru fiecare nou-nascut din mun. Bacau a fost votat de consilierii locali, insa nu este pus in aplicare nici in acest moment de primarul Viziteu. Edilul motiveaza acest fapt printr-un raspuns al Curtii de Conturi si printr-un aviz negativ dat de compartimentul juridic din Primaria Bacau. De asemenea, pentru ca nu a pus in aplicare aceasta hotarare de CL, primarul Viziteu a fost amendat de prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel.

VIDEO: Imagini cu impact emotional. Cum a fost lovit un barbat care traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni din Sascut

0

Un grav accident de circulatie a avut loc miercuri, in jurul orei 14:00, pe E85, in dreptul localitatii Sascut din judetul Bacau.

O femeie in varsta de 42 de ani a lovit un pieton, care s-a angajat in traversarea strazii, pe trecerea de pietoni. Barbatul are 59 de ani si a fost transportat la spital cu multiple rani.

In cauza s-a intocmit dosar penal pentru vatamare din culpa.

Imaginile surprinse pe camerele de supraveghere arata clar cum pietonul a traversat regulamentar, insa soferita nu a incetinit la trecerea de pietoni si, din cauza unei dube, nu l-a vazut pe barbat. Din nefericire, impactul violent i-a cauzat mai multe rani barbatului.

Proiect de ordin! Consumatorii vulnerabili financiar vor putea plăti facturile la gaze în rate

0

Clienții vulnerabili își vor putea achita eșalonat factura la gaze naturale pe o perioadă de minimum trei luni, la cerere, potrivit unui proiect de ordin lansat în consultare publică de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, informează stiripesurse.ro.

Eșalonarea este obligatorie și în cazul celorlalți consumatori, dacă furnizorul emite factura pentru o perioadă mai mare decât cea prevăzută în contract. În acest caz, companiile de energie sunt obligate să împartă sumele datorate de client pe o perioadă cel puțin egală cu perioada de facturare.

În plus, consumatorul nu mai este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere până la soluţionarea acesteia. Alte prevederi incluse în proiect vizează simplificarea conţinutului facturilor de gaze naturale. Documentul se află pe site-ul ANRE, iar cei interesați pot transmite propuneri până la 6 martie.

Factura la gaze naturale va putea fi achitată eşalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni, arată un proiect de Ordin publicat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Factura la gaze se simplifică

Pootrivit sursei citate, proiectul de Ordin propune modificarea şi completarea unor prevederi deja existente, dar și introducerea unor prevederi noi precum:

*Simplificarea conținutului minim al tuturor facturilor de gaze naturale, respectiv a informațiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea;

Astfel, pentru o mai bună înțelegere de către clientul final a facturii, s-a stabilit că:

– prima pagină a facturii va cuprinde doar informațiile prioritare esențiale, astfel încât clientul final să știe consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta;

– a doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final;

– anexa facturii va cuprinde informaţiile adiţionale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum și informaţiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum, vor fi trecute de furnizor în anexa la factură;

*Eşalonarea la plată a facturii pentru clienții vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi;

*În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura;

*Detalierea modalităților de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii.

A fost finalizat corpul A din cadrul Sectiei de Pediatrie – SJU Bacau

0

A fost finalizat corpul A din cadrul Secției de Pediatrie, proiect care cuprinde și reabilitarea pavilioanelor B & C, investiție în valoare totală de aprox. 32 milioane lei, finanțată integral de Consiliul Județean Bacău.

Lucrările deosebit de complexe, constând în cămășuirea tuturor stâlpilor cu oțel beton, realizarea subzidirilor de rezistență, introducerea locală de pereți din beton armat, executarea sistemelor termoizolante, izolații hidrofuge, înlocuirea în totalitate a tâmplăriei, instalațiilor electrice, sanitare & fluide medicale, precum și executarea finisajelor interioare /exterioare, conferă clădirii un aspect deosebit, asigurând toate condițiile necesare pentru desfășurarea unui act medical corespunzător.

Împreună cu managerul spitalului Dr. Dana Cristina Călțaru și directorul de îngrijiri medicale – As. Ciupală Liliana, am vizualizat pe fiecare etaj lucrările executate. Odată cu retragerea echipelor de constructori, prin grija managerul SJU, s-a trecut la curățarea și amenajarea saloanelor, cu propriul personal, astfel încât în cel mai scurt timp și cu cheltuieli minime, acesta să fie dat în funcțiune la întreaga sa capacitate. În mod cert, prin operaționalizarea acestui obiectiv, cadrele medicale și pacienții vor avea la dispoziție un spațiu care va crea condiții optime pentru asigurarea unui act medical de calitate.” a declarat presedintele CJ Bacau – Valentin Ivancea

Doi jandarmi i-au acordat primul ajutor barbatului lovit violent pe o trecere de pietoni din judetul Bacau

0

Doi jandarmi care se îndreptau miercuri după-amiază spre serviciu au intervenit pentru a salva viața unui bărbat, victimă a unui accident rutier.
La ora 14.00, în timp ce se deplasau pe Drumul Național E85 din județul Bacău, jandarmii au observat un bărbat care a fost lovit de un autoturism la trecerea de pietoni de la ieșirea din localitatea Sascut.


foto : ziaruldebacau.ro

Plutonierul adjutant șef Teletin Tudorel și plutonier adjutant Blănaru Ionel au acționat imediat și au acordat primul-ajutor bărbatului care sângera abundent în zona capului, încercând să reducă sângerarea și să evite blocarea căilor respiratorii.Deoarece exista riscul provocării unor daune suplimentare, bărbatul nu a fost mutat până la sosirea unei echipaj medical, care i-a acordat îngrijirile medicale de specialitate, după care l-a transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor. De asemenea, jandarmii au supravegheat zona pentru a nu se produce alte incidente și au apelat serviciul 112 pentru a anunța evenimentul rutier.” au transmis jandarmii

Depistat in trafic, in judetul Bacau, fara permis si sub influenta alcoolului

0

La data de 22 februarie a.c, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 44 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Parava, având o îmbibaţie alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române s-a stabilit faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
         Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără a poseda permis de conducere.

Doi barbati condamnati pentru crima in Irlanda, prinsi si dusi in Penitenciarul Bacau

0

Doi barbati din Neamt, condamnati de Tribunalul Bucuresti la incisoare pentru infractiunea de omor in Irlanda, au fost prinsi de politisti. Este vorba despre un barbat de 41 de ani din Gheraiesti si altul de 32 de ani, din Tupilati – judetul Neamt:

Cei doi bărbaţi au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, în cazul bărbatului în vârstă de 41 ani şi de 9 ani, în cazul bărbatului în vârstă de 32 ani, pentru săvârşirea, pe teritoriul Irlandei, a infracţiunii de omor. În urma investigaţiilor proprii şi a schimbului de date şi informaţii realizat între poliţiştii Secţiilor de Poliţie Rurală Săbăoani şi Ştefan cel Mare, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Neamţ, la data de 21 februarie a.c., cei doi bărbaţi au fost depistaţi în localitatea Tupilaţi„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Cei doi au fost conduşi în Penitenciarul Bacău în vederea efecturării pedepsei privative de libertate.

Directorul Aeroportului Bacau negociaza cu compania HiSky Europe introducerea unor noi curse regulate

0

În contextul eforturilor de restabilire a conectivității Aeroportului Bacău, cu destinații de interes pentru pasageri, directorul Aeroportului Bacau, domnul Radu Bezniuc s-a intalnit cu drectorul General al HiSky Europe, domnul Iulian Scorpan :

În cadrul discuțiilor care au avut loc la sediul HiSky Europe din Chișinău, au fost abordate subiecte care țin de posibilitatea operării de către HiSky Europe a unor curse regulate, care nu mai sunt operate în prezent de pe Aeroportul Bacău, urmare a retragerii Blue Air de pe piață.

Am fost informați că HiSky Europe a finalizat deja planificarea de zboruri pentru sezonul de vară 2023, iar revenirea la subiectul zborurilor regulate se poate face doar pentru sfârșitul anului 2023. Totuși, am primit confirmarea că HiSky Europe va continua operarea curselor charter din Bacău spre/dinspre Antalya în perioada iunie-septembrie 2023.” a transmis directorul Aeroportului Bacau – Radu Bezniuc

Ultima ora! Un barbat din Bacau a fost retinut pentru 24 de ore, dupa ce a legat de caruta un caine si l-a ucis

0

           Un bărbat de 59 de ani, din comuna Secuieni a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție fără drept.

Pe o rețea de socializare a fost postat un material video în care se observa un bărbat care trăgea după un atelaj hipo, un exemplar canin, legat cu un lanț.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit identitatea persoanei care conducea atelajul hipo, respectiv, un bărbat în varstă de 59 de ani, din comuna Secuieni.

Din buletinul de analiză anatomo-patologică a rezultat că moartea câinelui a fost violentă.         

 Astfel, la data de 23 februarie a.c, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea bănuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție fără drept.

        Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J Bacău.

În acest weekend: Concurs Național Interdisciplinar de Matematică și Fizică ,,Vrănceanu-Procopiu”, o competiție de tradiție a Bacăului

0

Bacăul va găzdui zilele acestea, între 24 și 26 februarie 2023, a XXII-a ediție a Concursului Național Interdisciplinar de Matematică și Fizică ,,Vrănceanu-Procopiu”, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către Ministerul Educației, o competiție de tradiție, unică la nivel național, ce se va desfășura la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău.

Organizată împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, această nouă ediție va reuni peste 90 de liceeni din toată țara, care vor avea parte de o inedită experiență de învățare și o oportunitate de a se testa la începutul unui nou an competițional.

Subiectele vor fi elaborate de o comisie națională, al cărei președinte este decanul Facultății de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, conf. univ. dr. Sebastian Popescu. În cadrul concursului se organizează o singură probă scrisă care conține 2 probleme de matematică și 2 probleme de fizică, din programa de liceu aferentă clasei candidatului, care va cuprinde și materia anilor școlari anteriori. Nivelul acestora va fi unul de performanță, iar timpul alocat rezolvării subiectelor va fi de patru ore. Pot fi folosite cunoștințe suplimentare față de programa școlară, iar redactarea unei soluții și utilizarea unor teoreme din programa de concurs, fără a prezenta demonstrațiile acestora, va conduce la acordarea punctajului maxim prevăzut în baremele de corectare.

Distincțiile oferite la fiecare an de studiu/clasă sunt, de regulă: un premiu I, un premiu al II-lea, un premiu al III-lea și mențiuni, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Numărul de mențiuni ce se pot acorda la fiecare an de studiu/clasă reprezintă maximum 15% din numărul participanților la anul de studiu/clasa respectivă, rotunjit la numărul întreg imediat superior, în cazul unui număr fracționar, cu respectarea ierarhiei valorice. Fac excepție situațiile în care doi sau mai mulți participanți obțin același punctaj, fără posibilitatea de departajare, caz în care comisia poate decide acordarea aceleiași distincții pentru punctaje egale.

Festivitatea de deschidere a întregului eveniment va avea loc vineri, 24 februarie, începând cu ora 18.00, la Filarmonica ,,Mihail Jora” Bacău, în prezența autorităților județene și locale, sâmbătă, 25 februarie, se va desfășura proba de concurs, iar duminică, 26 februarie, va fi festivitatea de premiere, de la ora 9.00, tot la filarmonica băcăuană.

Imagini de pe santierul Autostrazii Transilvania. Umbrarescu a mobilizat 1.200 de muncitori și 360 de utilaje pe cei 42 de kilometri

0

CNAIR a publicat noi imagini de pe santierul Autostrazii Transilvania, acolo unde Umbrarescu a mobilizat o mica „armata” de muncitori care lucreaza pe cei 42 de kilometri de autostrada.

Este vorba despre tronsonul de 42 de kilometri dintre Nadaselu si Poarta Salajului.

Se realizează lucrări la viaducte, pasaje, poduri și podețe. Sunt mobilizați 1200 de muncitori și 360 de utilaje. Antreprenorul realizează grinzile necesare construcției în fabrica proprie din șantier. Lucrările la terasamentul viitoarei autostrăzi sunt suspendate temporar din cauza ploilor abundente din ultima perioadă și a accesului dificil în zona acestora. Stadiul fizic pe cele doua tronsoane este de 49%, respecitv 26%.” a transmis CNAIR

Ce masuri a luat ISJ in cazul celor doua scoli din judet incadrate in clasa de risc seismic I

0

În contextul în care Școala Gimnazială Filipeni și Grădinița cu Program Normal Ferăstrău – Oituz, ambele din județul Bacău, sunt pe lista celor 39 de unități de învățământ raportate la nivel național, încadrate în clasa de risc seismic I, s-au luat următoarele decizii:

1. Soluţia identificată la nivelul UAT Filipeni este relocarea nivelului primar de la Şcoala Gimnazială Filipeni la Şcoala Primară Mărăşti din localitatea Mărăşti, începând cu data de 28.02.2023, şi a nivelului gimnazial şi preşcolar în corpurile de clădiri C, D şi E ale Şcolii Gimnaziale Filipeni, din localitatea Filipeni, clădiri care nu sunt încadrate în categoria de risc seismic.

2. În cazul UAT Oituz, raportat la Grădiniţa cu Program Normal Ferăstrău unde sunt şcolarizaţi preşcolari (o grupă), se caută încă soluţia identificării unui spaţiu pentru relocarea aceasteia. Primarul UAT Oituz şi-a exprimat inclusiv intenţia achiziţionării unei unităţi modulare. Având în vedere că responsabilitatea stabilirii unei noi locații sigure în cazul producerii unei calamități naturale aparține unității administrativ teritoriale, Inspectoratul Școlar Județean Bacău va comunica, în cel mai scurt timp, decizia luată în acest caz.

Comunicat de presa ISJ Bacau