Acasă Blog Pagina 401

Se schimbă vremea, de luni dimineață. Vin ploi, lapoviță și ninsoare

0

Meteorologii avertizează că vremea se răcește accentuat de luni dimineață și că până miercuri vor fi ploi, lapoviță și ninsoare, la munte urmând să se depună strat nou de zăpadă.

Meteorologii au emis o informare meteorologică de luni dimineață, ora 6.00 până miercuri seară, la ora 21.

Avertizarea anunță intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată – îngheț la sol și brumă.

Potrivit meteorologilor, în această perioadă, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă.

Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

Accident mortal langa Onesti. Soferul era baut si a fost retinut pentru 24 de ore

0

UPDATE: Soferul a fost retinut pentru 24 de ore.


Sambata, 25 martie, pe Dn12 A, in afara localitatii Onesti s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane si ranirea altor doua.

Potrivit IPJ Bacau, un bărbat de 44 de ani, din Târgu Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe DN12A, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat în vârstă de 46 de ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului, precum și rănirea conducătorului auto și a unei femei ce ocupa scaunul dreapta-față.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de omor din culpă, vătămare corporală din culpă și de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Interviu cu Camelia Ceasar, portarul echipei AS Roma, fetita care la 5 ani batea mingea, alaturi de verisori, in Bacau

5

Camelia Ceasar (25 ani) a impresionat în poarta celor de la AS Roma, pe Olimpico, în fața a 40.000 de spectatori, în partida de Champions Legue contra Barcelonei.

Camelia Ceasar, de la fetița care bătea mingea, cu verișorii, pe maidanul din Bacău, la portarul aclamat de 40.000 de fani pe Olimpico. „Mama spunea că fotbalul e pentru băieți, că o să mă lovesc”

Plecată din țară la cinci ani, portarul naționalei își spune povestea pentru ProSport, explică de ce a ales să joace pentru România în detrimentul Italiei și vorbește despre greutățile și percepțiile pe care le-a depășit pentru a-și urma visul.

Fetița care la cinci ani bătea mingea, alături de verișori, la Băcău, a ajuns să joace pe Olimpico în fața a 40.000 de fani. Adolescenta plecată de acasă la 15 ani… fata fără farduri.

ProSport: Spune-mi, te rog, dacă este pentru prima oară în cariera ta când joci în fața unei astfel de asistențe? 

Camelia Ceasar: Da! Pentru prima oară. A fost ceva foarte intens, o noutate, o magie și nici nu puteam să ne imaginăm o emoție așa de mare. Când am intrat în teren și am auzit tribunele, cum cânta toată lumea, am avut pielea de găină. Mi-am zis… wow, unde sunt?

Nu ați mai jucat, până acum, pe Olimpico? 

Nu. Ne așteptam să vină suporterii, însă nu speram că vor fi așa de mulți. Și de aici și emoțiile mari și, îți spun sincer, că nu reușesc să descriu ce am simțit, nu am cuvinte.

Unde începe povestea ta legată de fotbal? 

Am crescut la Bacău, cu verișorii mei. Eram mereu împreună, băteam mingea pe unde apucam și, la un moment dat, ei s-au înscris la fotbal. Am vrut și eu. Cum, eu să rămân în urmă? Nu aveam cum! Am avut norocul că tatăl meu era îndrăgostit de fotbal și m-a sprijinit. Era foarte mândru că are o fată fotbalistă. Am crescut cu mingea, mergeam să facem grătar și, țin minte, jucam mereu tenis cu piciorul, în fiecare Duminică.

Dar ce a spus mama tata? Nu știu câte mame se gândesc că fata lor o să devină fotbalistă… 

La început spunea că nu, că fotbalul e pentru băieți, că o să mă lovesc. Ca orice mamă, avea grijă de fetița ei, își făcea tot felul de gânduri. Însă tata a făcut presiuni și-i spunea mereu să mă lase să merg. Părinții m-au sprijinit în orice moment din viața mea, niciodată nu mi-au spus să renunț la ce vreau să fac și, din acest punct de vedere, mă simt norocoasă. Sunt foarte multe fete care doresc să joace și nu au sprijinul părinților, tocmai din acest motiv, că fotbalul nu este pentru fete. Și să știi că a venit și ea la meci, a fost în tribună pe Olimpico alături de fratele meu. Au călătorit patru ore și jumătate cu trenul, însă i-am avut acolo, sunt mândră, familia este cel mai important lucru pentru mine.

Și când ai reușit să o convingi pe mama ta că acesta este drumul pe care l-ai ales și nu o să renunți? 

Când a văzut că asta mă face fericită. Și acum îmi spune: când erai mică, ningea, ploua, erai obosită de școală, nu te interesa, făceai scandal dacă îți spuneam să stai acasă să te odihnești, trebuie să mergi la fotbal. Mama simțea că m-am dedicat mult și m-a sprijinit. A interesat-o fericirea mea și așa a acceptat. Și de-asta spun, sunt norocoasă! Familia mea trăiește la Torino, iar eu, la 15 ani, am plecat la Brescia și m-am mutat singură, la trei ore distanță. Momentul acela a fost cheia din cariera mea. Dacă părinții ar fi refuzat să mă lase, poate visul meu nu curgea așa, nu aș fi fost aici.

„Am plecat de acasă la 15 ani, am locuit singură, îmi făceam de mâncare, îmi spălam”

Și ai ales să pleci de acasă la 15 ani, cum te-ai descurcat?

Am locuit singură, mergeam la școală, îmi făcem singură de mâncare. Totul singură, îmi spălam hainele, tot, așa m-am călit.

Am o întrebare mai dificilă. Crezi că dacă la vârsta de cinci ani nu ai fi plecat din România, visul tău se mai putea implini? 

Eheeeee, chiar e o întrebare dificilă. Nu știu, pentru că în România trebuie muncă foarte multă, investiții, încredere, încurajări și metalitate. Simt, mă confrunt cu fetele care joacă în România, chiar este o diferență de mentalitate, de oportunități. Eu am norocul că pot să lucrez într-un fel, ele poate nu au aceste facilități, să lucreze pe fizic, pe mental, aspecte importante în carieră. Dacă o să crească aceste lucruri în România, ne-ar ajuta și ca națională, am fi mai puternice.

Cred că ai auzit, pe stadioane, vorba cu femeile care trebuie să stea la cratiță, nu să joace fotbal… 

Cum să nu! M-au trimis și pe mine la cratiță, dar dacă o să ne oprim, să ne gândim la astfel de răutăți, nu putem să facem meseria asta.

Și cum ai reacționat? 

Le spun că, dacă vor, pot să le gătesc ceva, îmi gătesc singură de la 15 ani și știu să o fac foarte bine. Pot să le prepar bucătărie românească, cum ar fi cartofi prăjiți cu ochiuri sau ceva italienesc, paste, lasagna, carbonara, amatriciana. (n.r. râde).

Ai ales naționala României și cred că ai fi putut să joci pentru Italia, ce te-a determinat? 

L-am avut ca antrenor pe domnul Albon, dânsul m-a sunat de foarte multe ori, mi-a transmis o senzație specială, ținea la fete și am zis că vreau să încerc. Eu am crescut în Italia, cunosc toate fetele de la naționala Italiei, în schimb, la naționala României, nu știam pe nimeni, era o necunoscută. Dar m-am simțit foarte bine din primul moment și sunt fericită să joc pentru țara mea, chiar dacă sunt meciuri grele, trecem împreună, luptăm.

Citeste interviul integral pe prosport.ro

Poșta Română vinde la licitație peste 200 de mașini second-hand. Prețurile pornesc de la 492 de euro, iar 6 mașini sunt de la Bacău

0

Compania Națională Poșta Română, cel mai mare jucător de profil din industria de curierat, organizează o licitație publică deschisă cu strigare la sediul central din București în zilele de 24, 25, 26 și 27 aprilie. Prețurile de pornire variază între 492 de euro și 19.496 de euro (TVA inclusă), în funcție de vehicul, informează economica.net.

Printre modele se regăsesc: Peugeot Ludix (an fabricație 2008), Dacia Logan (2013), VW Crafter 5 (2009), Fiat Ducato (2009), VW Caddy (2009) și camioane marca MAN. Astfel, cel mai ieftin vehicul este Peugeot Ludix și cel mai scump este un camion MAN.

La Bacău, sunt scoase la licitație 6 mașini: 2 camioane MAN, 3 VW Crafter și un VW Caddy. Lista cu modele și prețuri aici.

Mașinile fac parte din parcul auto al companiei din mai multe orașe precum: Timișoara, Deva, Bacău, Constanța, Piatra Neamț, Buzău, Craiova, București, Ploiești și altele.

Pentru participarea la licitație, ofertanții vor depune la sediul Companiei Naționale Poșta Română menționat sau la sediile Oficiilor Județene de Poștă, obligatoriu cu minimum 24 de ore înaintea datei și orei de desfășurare a ședinței de licitație:
– cererea de înscriere și oferta de cumpărare, conținând toate datele necesare conform modelului;
– dovada plății garanției de licitație în valoare de 10% din prețul de pornire al licitației pentru fiecare mijloc auto licitat.

Politistii bacauani si-au sarbatorit ziua alaturi de copii, in Parcul Cancicov

2

Polițiștii din cadrul I.P.J. Bacău au sarbatorit Ziua Politiei Romane alaturi de copii, in Parcul Cancicov.

Astăzi, am fost bucuroși să primim vizita a zeci de copii veniți în Parcul Cancicov din Bacău, cu părinți, bunici sau dascăli pentru a se întâlni cu polițiștii inspectoratului prezenți la activitățile organizate. Iar noi, polițiștii, de ziua noastră, am sărbătorit în mijlocul comunității cele peste două secole de existență instituțională, pregătind o miniexpoziție cu Laboratorul Criminalistic mobil, Laboratorul de Siguranță Rutieră, armamentul și echipamentul de protecție utilizat în activitățile polițienești, tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a Biroului pentru Protecția Animalelor. Zecile de fotografii realizate la eveniment au reușit să surprindă doar mică parte din momentele frumoase pe care le-am primit astăzi în dar, în special de la cei mici, întotdeauna sinceri și autentici.

În sunetele autospecialelor de poliție în care aceștia au fost încântați să urce și pe care au fost entuziasmați să le descopere, le-am vorbit copiilor despre importanța educației rutiere și despre alte aspecte pe care este bine să le cunoască, ajutați și de colegii de la Prevenire, Proximitate, cei ai Biroului Siguranță Școlară, iar cei din cadrul Serviciului Resurse Umane au explicat tinerilor primii pași către cariera de polițist.” a transmis IPJ Bacau

Seful Serviciului de Pasapoarte Bacau, Florentina Neamtu, a iesit la pensie

25

Dupa 31 de ani de cariera, comisarul-sef de politie Florentina Neamtu, seful Serviciului de Pasapoarte Bacau, a iesit la pensie.

Potrivit CV-ului, de-a lungul carierei, Florentina Neamtu a detinut functia de director al Serviciului Public Comunitar – Pasapoarte in Municipiul Bucuresti si lector la Universitatea George Bacovia.

Instituția Prefectului – județul Bacău salută, cu ocazia pensionării, activitatea de peste 31 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe care doamna comisar-șef de poliție Florentina Neamțu, șeful Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, a îndeplinit-o cu dedicare și profesionalism.” transmite Prefectura Bacau

Promovarea profesiei de polițist în rândul elevilor băcăuani

0

În contextul aniversării Zilei Poliției Române, polițiștii băcăuani au desfășurat în perioada 22-24 martie a.c, o campanie de promovare a profesiei de polițist, cu scopul de a informa tinerii interesați cu privire la procedura de recrutare, dar și de a le povesti o parte din activitățile pe care le desfășoară zi de zi.

          Astfel, polițiștii de prevenire a criminalității, siguranță școlară, criminalistică, proximitate, absolvenți ai școlilor postliceale de agenți de poliție – promoția octombrie 2022, precum și elevi aflați în practică la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au făcut echipă și au vizitat trei licee din județul Bacău, respectiv Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești, Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău.

          Elevii din anii terminali au descoperit principalele activități ale Poliției Române, având ocazia să adreseze întrebări legate de aspectele de interes pentru ei direct polițiștilor.

          Polițiștii le-au prezentat elevilor condițiile legale de recrutare și criteriile specifice, documentele necesare pentru întocmirea dosarului, aspecte legate de probele de concurs, instituțiile de învățământ ale M.A.I. și le-au împărtășit propriile experiențe privind încadrarea în acest sistem.

Și TU poți deveni POLIȚIST!

          Dacă îți dorești o profesie interesantă, palpitantă, dinamică, ce îți oferă posibilitatea de a apăra drepturile cetățenilor, te așteptăm alături de noi!

          Informații suplimentare privind înscrierea și depunerea dosarelor se pot obține la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sau pe site-ul unității http://bc.politiaromana.ro în secțiunea Carieră – Admitere Instituții Învățământ.

500 de puieti au fost plantati de angajatii APM si Garda Forestiera Bacau

0

Două instituții din municipiul Bacău – Agenția pentru Protecția Mediului Bacău și Garda Forestieră Județeană Bacău, împreună cu Asociația Culturală Brothers of Rock și Agenția de Turism Travel Wild au decis să omagieze Luna Pădurii (15 martie -15 aprilie 2023) prin plantarea unui număr de peste 500 puieți de fag și gorun.

Acțiunea a avut loc într-o parcelă din cadrul Ocolului Silvic Blăgești, județul Bacău. Materialul săditor, logistica necesară (cazmale, hârlețe, sape de munte, găleți) precum și asistența tehnică au fost asigurate de către reprezentanții ocolului silvic, iar forța de muncă de către participanți. Pentru a marca acest eveniment tinerii din Brothers of Rock vor organiza un concert la o dată și o locație care va fi comunicată ulterior.” a transmis APM Bacau

Sindicalistii din invatamant au protestat in fata Prefecturii Bacau

1

In jur de 200 de membri de sindicat din invatamant au protestat, vineri, in fata Prefecturii Bacau. Astfel de proteste au avut loc in intreaga tara:

Lipsa de răspuns din partea Executivului este, de fapt, o invitaţie la noi proteste, printre care şi demararea grevei generale în educaţie. Salariaţii din învăţământ nu sunt dispuşi să renunţe la lupta pe care o duc în acest moment cu o clasă politică căreia nu îi pasă de viitorul şcolii româneşti, implicit de generaţiile de copii şi tineri care au nevoie de performanţă în educaţie”, conform comunicatului comun al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”

O delegatie a sindicalistilor din Bacau a fost invitata in biroul subprefectului Gabriel Lupu pentru a-si expune nemultumirile:

Felul în care un stat abordează chestiunea educației transmite un mesaj clar despre grija acestuia față de generațiile viitoare și despre dorința lui de progres. Astăzi, m-am întâlnit cu delegația Sindicatului Liber din Învățământ condusă de domnul președinte George Purcaru care mi-a înmânat memoriul cu cerințele personalului didactic și nedidactic din sectorul bugetar.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor se referă la salarizarea deficitară, nedecontarea deplasărilor personalului didactic și nedidactic care lucrează în alte localități decât cele de domiciliu, neacordarea sporurilor de condiții vătămătoare, dar și lipsa de investiții pentru baza materială a sistemului educațional din România!Am rezonat profund cu aceste revendicări ale colegilor din sistemul educațional, pe care le consider îndreptățite și i-am asigurat de implicarea mea totală în găsirea celor mai bune variante pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă!” a declarat Gabriel Lupu – subprefect de Bacau

Solicitările FSLI şi FSE „SPIRU HARET” către Guvernul României:

  • „rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  • identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  • adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  • în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”.

Județul Bacău, cu 15 companii antreprenoriale în Top 1.000, întrece Timișul, județul care domină businessul mare. Dedeman, UMB, Chimcomplex și Agricola în Top 10

0

Bacăul are 19 companii în top 1.000, iar 15 dintre ele sunt afaceri antreprenoriale. În Timiş, judeţ care domină businessul mare după regiunea Bucureşti-Ilfov, doar 4 firme antreprenoriale se află printre cele 48 prezente în top 1000.

Raportat la businessul antreprenorial, harta judeţeană a firmelor din Top 1.000 arată în premieră şi una dintre cele mai mari surprize: Bacăul.

Judeţul de unde a pornit dezvoltarea Dedeman, astăzi cea mai mare companie antreprenorială din România, este un judeţ campion al antreprenoriatului.

În top zece cele mai mari companii din Bacău nu există niciun business străin, sunt doar firme dezvoltate de antrprenori: Dedeman cu Dragoş şi Adrian Pavăl, grupul Spedition UMB/Tehnostrade al lui Dorinel Umbrărescu, Chimcomplex cu Ştefan Vuza, Agricola cu unul dintre cele mai apreciate branduri din industria alimentară.

Timişul, cu 48 de firme în top 1.000, este al treilea cel mai bine reprezentat judeţ din ţară raportat la numărul de companii prezente în top 1.000, după Bucureşti şi Ilfov. După cifra de afaceri a firmelor din judeţ prezente între primele 1000 din ţară, Timişul este pe patru, după Bucureşti, Ilfov şi Argeş, „casa” fabricii Dacia.

Dezvoltarea regională a României este inegală, cu multinaţionale care au ales să se aşeze acolo unde au avut infrastructură şi forţă de muncă bine pregătită. Şcoala lor a generat dezvoltare pe orizontală, dar sunt voci care spun şi că a frânat un posibil avânt antreprenorial.

foto Adevarul

Sursa: zf.ro

O aniversare speciala a politistilor bacauani

0

Polițiștii băcăuani, în contextul manifestărilor pentru marcarea Zilei Poliției Române, au sărbătorit alături de Robert, un copil de 10 ani, născut pe data de 25 martie.

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară și ai Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au sărbătorit data de 25 martie a.c., alături de un copil de 10 ani și familia acestuia, din comuna Cleja.

          Evenimentul s-a desfășurat în contextul aniversării Zilei Poliției Române și a zilei de naștere a celui mic.

Poliția Română aniversează anul acesta, la data de 25 martie, 201 ani de atestare documentară.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au dorit să marcheze această zi importantă pentru ei, alături de oameni deosebiți. Astfel, au apelat la complicitatea colegilor de la Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni și a mamei minorului pe care au vrut să-l surprindă în zi aniversară.

Polițiștii au oferit o surpriză dulce, ghiozdan și rechizite, prietenului lor, Robert și au fost recompensați cu licărirea de bucurie din ochii săi.

            Activitățile au fost realizate cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Bacău.

            La mulți ani, Robert! La mulți Ani, Poliția Română!

Noaptea, la munca! „Armata lui Umbrarescu” da, din nou, dovada ca se poate si-n Romania, lucrand non-stop pe tronsonul de autostrada Buzau – Focsani

6

O filmare din drona a surprins „armata lui Umbrarescu” pe santierul autostrazii A7 Buzau – Focsani. Angajatii lucreaza non-stop, pentru a livra cati mai multi km din Autostrada Moldovei.

Pe secțiunea Buzău – Focșani, tronsonul 1 (Buzău – Vadu Pașii), în zona nodului rutier cu drumul de legătură către DN2, cei de la UMB execută lucrări de terasamente inclusiv noaptea. Filmarea este realizată în data de 21.03.2023 și prezintă o mulțime de utilaje UMB care lucrează cu mult spor, astfel încât noua autostradă prinde din ce în ce mai mult contur, cu fiecare zi (și noapte!) ce trece. Tronsonul 1 (Buzău – Vadu Pașii) este construit de compania românească UMB și va avea o lungime de 4,6 km de autostradă (incluzând și un pod de peste 1,3 km peste Râul Buzău), precum și un drum de legătură de aproape 8 km ce va face conexiunea intre DN2 (E85) la nord de Buzău și noua autostradă, completând astfel inelul de centură a orașului.” a precizat realizatorul filmarii

Umbrarescu a castigat 3 din 4 tronsoane din Autostrada A7 Ploiesti – Pascani (Buzau – Focsani, Focsani – Bacau si Bacau – Pascani). Este vorba de peste 250 de kilometri pe care trebuie sa-i livreze pana in 2025.

VIDEO: RedWhistler