Acasă Blog Pagina 379

Ziua Porților Deschise la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

0

La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în data de 26 aprilie, începând cu ora 11:00, în Aula din corpul „D” și în amfiteatrul C2, va avea loc evenimentul „Ziua Porţilor Deschise”, ediția a XVI-a.

Elevii invitați, împreună cu profesorii de la liceele din Bacău, vor avea posibilitatea de a interacţiona cu studenţii şi cadrele didactice universitare, să cunoască cele două campusuri, amfiteatrele, sălile de laborator şi seminar, baza sportivă, căminele şi restaurantul, postul de radio studenţesc UNSR Bacău, precum şi postul TV al Universității.

De asemenea, cu acest prilej participanții vor primi informații utile referitoare la oferta educațională a Universității, prin reprezentanții celor 5 facultăți în scopul unei mai bune orientări școlare și profesionale. Liga studențească va prezenta activitățile pe care organizația le implementează prin intermediul studenților voluntari.

Acţiunea se încadrează într-un proiect mai amplu, luna aprilie fiind declarată Luna Porţilor Deschise la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, când grupuri de elevi şi profesori, atât din Bacău, cât şi din celelalte judeţe apropiate, vor avea ocazia să viziteze Universitatea şi să cunoască mediul academic băcăuan.

Sentinta finala in cazul dublei-crime de la Onesti. Barbatul care a ucis doua persoane aflate in fostul sau apartament si sotia sa, condamnati la ani grei de puscarie si despagubiri de milioane de euro

0

Marti, Curtea de Apel Bacau a dat sentinta definitiva in cazul dublei-crime de la Onesti. Gheorghe Morosan a fost condamnat la 30 de ani de inchisoare, iar sotia sa la 12 ani de inchisoare. Apelul celor doi a fost respins, astfel ca sentina ramane definitiva:

În baza art. 421 pct.1 lit.b Cod procedură penală; Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții inculpați MOROȘAN AURELEA și MOROȘAN GHEORGHE împotriva sentinţei penale nr. 236/D/07.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1632/110/2021. În baza art. 422 Cod procedură penală deduce in continuare arestul preventiv de la data de 07.10.2022 la zi. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă fiecare apelant la plata sumei de 1 000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată, azi, 25.04.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta instanței de pe 25 aprilie 2023

Prima sentinta a fost data in octombrie 2022. Judecătorii de la Tribunalului Bacău au decis ca Gheorghe Moroșan să petreacă următorii 30 de ani de închisoare pentru crimele din 2021, când a ucis doi muncitori într-un apartament din Onești, după ce inițial i-a sechestrat. Sotia sa a fost condamnata la 12 ani de inchisoare.

Pronunțarea în cazul lui Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, stabilește și daune morale de 2.000.000 euro„, a spus avocatul Cuculis. 

În 1 martie 2021, după ce au fost anunțați că se fac lucrări de renovare în apartamentul din care fuseseră evacuați, bărbatul și soția sa au mers acolo „cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil”, conform procurorilor. Înainte de a ajunge la locaţie, individul a mers la un magazin din Onești de unde a cumpărat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care le-a folosit ulterior la imobilizarea victimelor. Când a plecat de acasă, mai notează procurorii, inculpatul a luat un cuţit, iar în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente de spray piper.

Ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai S.C. C. S.A., care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său.” susțin procurorii

La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul a sunat la 112 unde a sesizat faptul că a sechestrat două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.

Victimele au fost duse într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările, conform procurorilor.

  • „În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit.” Se mai arată în comunicatul parchetului din Bacău.

Thermoenergy anunta ca va opri caldura la finalul lunii

0

Incepand de pe 28 aprilie, Thermoenergy va opri furnizarea agentului termic de incalzire. Anuntul a fost facut astazi, de catre directorul general, Florin Paval.

Va facem cunoscut faptul, ca incepand de pe 28 aprilie 2023, ora 08:00, Thermoenergy va incepe manevrele de sistare a furnizarii agentului termic de incalzire. Unitatile scolare care doresc sa beneficieze de incalzire dupa aceasta data trebuie sa faca solicitare in scris” se arata intr-un comunicat de presa

Dealarul care alimenta piata de droguri din Municipiul Bacau, saltat de mascati

6

La data de 24 aprilie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, din București, care ar fi avut preocupări în alimentarea pieței drogurilor de risc către alți dealeri și consumatori din municipiul Bacău.

Astfel, au fost efectuate 2 percheziții domiciliare, în municipiul București, care au vizat probarea activității infracționale a unui tânăr, de 30 de ani, din municipiul București, care ar fi avut preocupări în alimentarea pieței drogurilor de risc către alți dealeri și consumatori, din municipiul Bacău.

În urma prechezițiilor, au fost descoperite și ridicate 200 de grame de cannabis, un cântar electronic de mare precizie, un dispozitiv tip grinder folosit la prepararea și administrarea drogurilor, 2 telefoane mobile, 1 laptop, precum și 22.100 de lei, 60 de euro și 20 de lire sterline.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, unde, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Bacău, pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă.

Față de cel în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al jandarmilor de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Umbrarescu vrea sa construiasca si Centura de la Timisoara. A depus oferta, alaturi de alti 4 constructori

0

Cinci oferte au fost depuse pentru noul contract necesar finalizării construcției Variantei Ocolitoare Timișoara Sud. Printre acestia se numara si Dorinel Umbrarescu.

1. Automagistral-Pivden (Ucraina);

2. Asocierea Duna Group International Kft (lider de asociere) – Duna Construcții RO SRL (Ungaria – România);

3. Asocierea Maxagro Center SRL (lider de asociere) – Drumuri și Poduri Banat SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – Dimex-2000 Company SRL (România – Spania);

4. Asocierea SA&PE Construct SRL (lider de asociere) – Tehnostrade SRL – Spedition UMB (România);

5. Asocierea Super Construct SRL (lider de asociere) – Bauerhof Agrobanat SRL – Rostdorstroy SRL (România – Ucraina).

Constructori din România, Spania, Ungaria și Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului lansat în licitație de CNAIR, prin D.R.D.P. Timișoara. Contractul are o valoare de 394,10 milioane de lei (fără TVA). Pe traseul cu o lungime de 25,69 de km, câștigătorul trebuie să finalizeze în 12 luni lucrările care au rămas de executat la momentul rezilierii contractului anterior:

– trei poduri

– nouă pasaje

– patru noduri rutiere

– cinci intersecții la nivel

-două parcări de scurtă durată.

Finanțarea lucrărilor va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027.

La data rezilierii precedentului contract progresul fizic al lucrărilor era de 58,26%.

O tanara de 22 ani a fost amendata de politistii bacauani pentru ca si-a abandonat cainele

1

O tânără de 22 de ani din comuna Mărgineni, a fost amendată cu 3000 de lei pentru că și-a abandonat câinele pe raza localității.

La data de 18.04.2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au fost sesizați cu privire la faptul că, o pesoană a abandonat în comuna Mărgineni, un câine de talie mică.

          În urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana în cauză și sancționată contravențional conform Legii 205/2004 (R), privind protecția animalelor, cu suma de 3000 de lei, iar exemplarul canin a fost preluat de o fundație pentru protecția animalelor de pe raza județului, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Propunerea „fratilor Dedeman” pentru conducerea Alro Slatina: Darius Paval si Adrian Fercu

0

Un număr de 12 persoane se află pe lista candidaţilor propuşi ca membri ai Consiliului de Administraţie al producătorului de aluminiu Alro Slatina (simbol bursier ALR), evaluat la 1,2 mld. lei de investitori. Aceştia vor fi aleşi de acţionari în Adunarea Generală Ordi­nară din 25 aprilie 2023, precizeaza ZF.ro

Unul dintre numele care se remarcă, propus de Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Pavăl de la Dedeman şi acţionar care deţine 23,2% din Alro, este cel al lui Darius Pavăl, economist din Bacău. Potrivit CV-ului de pe site-ul companiei, Darius Pavăl a fost implicat în diverse activităţi într-o serie de departamente din cadrul Dedeman. Darius Paval a absolvit The American School în Switzerland (TASIS) în 2019 şi ulterior, în 2022, Bayes Business School (Cass) de la Universitatea din Londra, specializa­rea business management, digital innovations & entrepreneurship. În prezent, studiază antreprenoriat la UCL School of Management.

A doua propunere este Adrian Fercu, un cunoscut bancher din Bacau. Acesta a lucrat mai multi ani in diverse banci precum UniCredit, Banca Carpatica, Abn sau BCR – unde a detinut mai functiile de ofiter , manager si director regional. In acest moment este membru in CA la doua companii controlate de Dedeman – Cemacon si Vrancart.

O companie, unde fratii Paval de la Dedeman detin 30%, a ajuns la aproape 1 miliard de lei cifra de afaceri si se extinde

0

Farmacia Tei, una dintre cele mai cunoscute de pe piata din Romania, a ajuns in 2022 la o cifra de afaceri de 950 de milioane de lei. Anul trecut, in companie au intrat si fratii Paval – proprietarii Dedeman – prin Paval Holding cu 30%. Restul de 70% este detinut de Maftei Roxana Zenovia.

Potrivit ZF.ro, cresterea cifrei de afaceri din 2022 a fost cu 9,4% mai mare decat in 2021:

Anul acesta vom depăşi un miliard de lei la Farmacia Tei, în primul trimestru am avut o creştere cu 9%, iar la Bebe Tei cu 33%. Creşterea  în cifra de afaceri este normală şi vine şi din creşterea preţurilor şi a numărului mai mare de bonuri. Dar valoarea bonului mediu s-a redus cu 7-10% în funcţie de lună. Se vede o scădere în volum, oamenii sunt mai  atenţi şi consider că pe viitor va scădea şi mai mult valoarea bonului“, a spus pentru ZF Roxana Maftei, proprietara lanţului

Farmacia Tei şi Bebe Tei continuă extinderea prin deschiderea de noi magazine în Capitală, dar atacă şi provincia cu conceptul care a devenit un fenomen pe piaţa locală.

Deschidem în mai o farmacie în Popeşti Leordeni, pe Şoseaua Olteniţei, pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi. Începem să atacăm provincia, avem curaj şi susţinere. În  iulie deschidem la Piteşti o farmacie Tei şi un Bebe Tei în galeriile din centrul Auchan, la finalul anului deschidem în Focşani şi farmacie şi Bebe Tei şi tot la sfârşitul anului deschidem farmacie”, a declarat ea.

Aproape 2.000 de bacauani au votat pe grupul „Orasul Bacau” ca nu vor eliminarea benzilor de circulatie pentru a face loc pistelor de bicicleta

33

Un sondaj publicat pe cel mai mare grup din judetul Bacau – Orasul Bacau – a scos in evidenta nemultumirea bacauanilor fata de realizarea proiectului pistelor de bicicleta – sectorul Aeroport-Centru.

Va reamintim ca cele 9 proiecte de mobilitate urbana – in valoare de 50 de milioane de euro – au fost aprobate in anul 2019, in vremea fostului edil, Cosmin Necula. De atunci si pana acum, actualul primar nu a reusit sa finalizeze nici un proiect, insa promite ca pista de biciclete de la Aeroport pana in Centru se va termina zilele urmatoare.

Aproape 2500 de bacauani si-au exprimat parerea intr-un sondaj de opinie publicat pe grupul Orasul Bacau. Dintre acestia, peste 70% ( aproximativ 2.000 de bacauani) nu sunt de acord cu eliminarea benzilor de circulatie. Bacauanii sunt pentru constructia de piste de biciclete, insa eliminarea benzilor autoturismelor nu o vad oportuna si considera ca orasul se va aglomera.

In diverse comentarii, acestia au precizat ca proiectarea trebuia sa se faca micsorand trotuarele care erau late pe ambele parti, nicedecum „ciopartind” strada.

Daca Primaria Bacau nu va finaliza cele 9 proiecte de mobilitate urbana pana la finalul anului 2023 – iar sansele sunt minime sa se intample acest lucru – municipalitate va fi nevoita sa dea inapoi banii europeni. Este de neinteles de ce, timp de 4 ani – din 2019 pana in 2023 – nu s-a reusit proiectarea si executia niciunei piste de biciclete, avand in vedere ca in 2019 erau aprobate aceste proiecte.

foto Nicu Gafiuc

Sapte fermieri din Bacau vor sa decaleze lucrarile la A7 Bacau – Pascani pentru a-si recolta culturile

3

Şapte fermieri băcăuani – care administrează suprafețe agricole supuse exproprierii, în vederea executării lucrărilor la sectorul de autostradă Bacău-Paṣcani – au solicitat decalarea începerii lucrărilor, astfel încât să poată fi recoltate culturile însămânțate pe cele peste 172 de hectare care vor fi traversate de coridorul autostrăzii.

Suprafețele agricole se află în comunele Săuceşti, Iteşti, Filipeşti & Bereşti-Bistrița şi sunt cultivate – preponderent – cu rapiță şi grâu, culturi agricole a căror perioadă optimă de recoltare este iunie-august.

Am întrunit, astăzi, Grupul suport constituit la nivelul Instituției Prefectului pentru a degaja soluția cea mai bună în raport de solicitarea fermierilor, în contextul ritmului alert în care se desfăşoară lucrările la A7: protejarea unor culturi agricole aflate în prag de recoltare este o măsură rezonabilă şi vine în sprijinul agricultorilor care au angajat cheltuieli semnificative odată cu însămânțarea culturilor în a doua jumătate a anului trecut. Totodată, recoltarea respectivelor culturi va degaja practic terenul pentru constructorul de pe A7, contribuind la menținerea unui ritm susținut al lucrărilor, fără sincope, lucru determinant în privința implementării acestui proiect de infrastructură majoră finanțat prin PNRR. Planificarea şi programarea etapizată a lucrărilor la sectorul de autostradă Bacău-Paşcani, astfel încât fermierii să-şi poată recolta producția până la 1 august, este o propunere asumată instituțional de Grupul de suport, pe care urmează s-o transmitem către CNAIR, autoritatea contractantă a lucrărilor de construire a autostrăzii A7, „Autostrada Moldovei”.” a transmis prefectul Lucian Bogdanel

Un barbat din Bacau a fost retinut pentru 24 de ore, dupa ce a ranit un caine

1

           Un bărbat de 34 de ani, din comuna Filipeni a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenţie a animalelor. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenţie a animalelor.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Filipeni, în timp ce se deplasa pe drumul comunal, ar fi lovit fără motiv un câine cu o lopată, rănindu-l.

Polițiștii au fost emis un Ordin de plasare al animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 zile, pentru a i se oferi îngrijiri medical-veterinare de specialitate.

La data de 23 aprilie a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

UPDATE: Alerta in Bacau. Un copil de 13 ani a disparut!

0

UPDATE:

Minorul dispărut din curtea școlii, a fost găsit

        Minorul de 13 ani, din Bacău, care a plecat din curtea școlii în cursul zilei de 24 aprilie a.c., a fost găsit de polițiști.

        La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, un apel la 112 anunța plecarea voluntară a unui minor de 13 ani, din curtea școlii unde învață.
        Polițiștii din cadrul I.P.J. Bacău, s-au mobilizat pentru formarea echipelor de căutare și desfășurarea tuturor activităților specifice în astfel de cazuri.
        În urma activităților investigative efectuate de către echipele de căutare, minorul a fost depistat pe raza comunei Mărgineni.
        Din primele verificări, în perioada plecării, minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
        Acesta a fost condus la sediul poliției pentru a fi încredințat familiei.
------------------------------------------------------------------------

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Bejan Daniel, în vârstă de 13 ani, din Bacău.

La data de 24 aprilie a.c., minorul a plecat voluntar din curtea Școlii Speciale Maria Montessori din localitate și nu a revenit până în prezent.

SEMNALMENTE: înălţime -aproximativ 1,40 m, greutate – aproximaiv 35 kg, păr blond, ochi albaştri. La momentul plecării era îmbrăcat cu pantaloni bleomarin cu dungi portocalii, bluză  de culoare neagră și geacă mov cu glugă.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu acest minor sunt rugaţi să contacteze Secția 1 de Poliție Bacău, tel. 0234.585.981, Dispeceratul I.P.J. Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.