Acasă Blog Pagina 366

VIDEO: Bucatarul sef de la Spitalul Judetean Bacau a demonstrat, la un concurs de mancaruri, cum se poate prepara hrana sanatoasa pentru un pacient, cu doar 22 lei/zi

5

Vlad Floarea, bucătarul şef al SJU Bacău, a participat de curând, alături de bucătari din alte 28 de spitale de stat din țară, la un concurs de profil organizat la Sighişoara, care şi-a propus să demonstreze că se pot pregăti meniuri dietetice şi sățioase cu numai 22 lei/zi de persoană (pacient).

Pe Vlad l-am cooptat în echipa noastră de două luni şi a devenit unul din oamenii de bază ai transformărilor care au loc la bucătăria SJU, pentru că băcăuanii care îşi caută vindecarea la spitalul nostru merită respect şi un regim alimentar corespunzător. Cu talent şi creativitate culinară, bucătarul şef al SJU a dovedit, alături de confrații săi de breaslă, că în unitățile spitaliceşti de stat pacienții pot mânca 3 mese pe zi în valoare de 22 lei, cu condiția ca meniul mesei principale să se încadreze între 10-15 lei de persoană, masă care include – pentru a asigura pacienților nutrienții de care au nevoie – carne şi legume. Ne bucurăm că prestația lui Vlad şi a echipei gastronomice de la SJU Bacău a fost remarcată la Sighişoara: de altfel, de aproximativ 3 luni – printr-un protocol de colaborare – la bucătăria spitalului se prepară zilnic masa şi pentru pacienții – beneficiari din centrele DGASPC, realizându-se – astfel – economii importante în cheltuirea banului public şi asigurându-se o alimentație corectă acestor persoane.” a transmis SJU Bacau

Talharie pe strada Mioritei. Tanar retinut dupa ce a amenintat cu un cutit un trecator si i-a furat telefonul

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău-Poliția mun.Bacău, Biroul de Investigații Criminale au identificat și reținut pentru 24 de ore, un localnic de 17 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

La data de 11 mai a.c., polițiștii din Bacău au fost sesizați, de către un tânăr de 17 ani, despre faptul că, în dimineața aceleași zile, ar fi fost acostat de un tânăr care, sub ameninţarea cu un obiect înțepător, l-ar fi deposedat de telefonul mobil.

 Polițiștii au început imediat cercetările în acest caz și au stabilit că, la data de 11 mai a.c., în jurul orei 08.00, tânărul se deplasa pe strada Mioriței din mun.Bacău, când, la un moment dat din spatele său s-ar fi apropiat o persoană necunoscută, care l-ar fi deposedat de un telefon mobil, sub amenințarea cu un obiect înțepător.

           Ca urmare a activităților operative efectuate a fost identificat un localnic de 17 ani, bănuit de comiterea faptei. Asupra tânărului, politiștii au găsit bunul sustras, pe care urmează să îl restitie păgubitului.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

Trei tineri au fost retinuti de politisti dupa ce au furat un cablu in valoare de 100.00 lei

0

          La data de 09 mai a.c., polițiștii din Oneşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în noaptea de 08/09 mai a.c., persoane necunoscute au sustras dintr-o gură de canalizare situată pe strada bulevardul Republicii, din localitate, mai multe secţiuni din cablu pe care le-au depozitat în portbagajul unui autoturism.

         Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o gură de canalizare unde ar fi secționat cablu de comunicații pe care, ulterior, l-ar fi depozitat într-un autoturism cu număr fals de înmatriculare, valoarea prejudiciului fiind peste 100.000 de lei.

        În urma probatoriului administrat, polițiștii au identificat patru tineri, cu vârste curpinse între 18 și 30 de ani, trei dintre aceștia din comuna Ștefan cel Mare, iar unul din mun.Onești, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, jumătate din prejudiciu a fost recuperat.

       Față de trei dintre aceștia s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar cel de-al patrulea a fost reținut, fiind bănuit de săvârșirea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

          La data de 12 mai a.c., persoanele în cauză au fost prezentate instanței care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile.

Cum a fost inselat un batran din Bacau cu suma de 8.800 lei

0

La data de 11 mai a.c., un bărbat de 73 de ani din Moinești a sesizat polițiștii cu privire la faptul că în data de 10 mai a.c., două persoane necunoscute l-ar fi înşelat cu suma de 8.800 de lei.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data 10 mai a.c., doi tineri de 19, respectiv 20 de ani din municipiul Bacău, l-ar fi indus în eroare şi înşelat pe bărbatul din Moineşti, împrietenindu-se cu acesta și spunându-i că ar fi câștigat un premiu, iar pentru a intra în posesia lui trebuie să achite o sumă de bani, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 8.800 de lei.

În urma investigațiilor efectuate și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secțiilor 1 și 2 Poliție Bacău, tinerii au fost depistați pe raza municipiului Bacău, prejudiciul fiind recuperat integral. Ulterior aceștia au fost conduși la sediul Poliției municipiului Moinești pentru audieri.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înşelăciune.

Un barbat de 70 de ani, prins baut la volan pe strada Carpati din Municipiul Bacau

0

La data de 11 mai a.c, polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 70 de ani, care conducea un autoturism pe strada Carpați din Bacău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Campanii de sterilizare in Comanesti si Bacau

0

În perioada 11-14 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și Poliția Orașului Comănești, în colaborare cu Primăria Comănești și mai multe asociații de profil, desfășoară o campanie de sterilizare a câinilor, cu sau fără stăpân, aparținând rasei comune și metișii acestora, conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

          Campania se desfășoară în perioada 11-14 mai a.c., pe raza orașului Comănești.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc tuturor deținătorilor de animale faptul că este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și metișii acestora conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție, iar limitele sancțiunii sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

Si la nivelul Mun. Bacau are loc o campanie de sterilizare pe data de 26 mai. Programarile se fac la numarul de telefon : 0234 547 427

,,ÎmBUJORăm România!”, o campanie initiata de Ministerul Educatiei s-a desfasurat la Scoala „Alecu Russo” din Bacau

0

Luna mai i-a surprins cu o provocare plăcută pe elevii Școlii Gimnaziale ,,Alecu Russo” din Bacău: o acțiune în care copii, profesori, autorități au ales să adauge măcar un strop frumusețe mediului educațional, în cadrul campaniei naționale ,,ÎmBUJORăm România!”, inițiată de doamna secretar de stat din cadrul Ministerului Educației, Antoaneta Bolchiș.

Inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, a făcut echipă cu elevii și cadrele didactice din unitatea de învățământ, plantând bujori în curtea școlii. Copiii au fost încântați să fie parte a acestui proiect de promovare a bujorului ca element al frumosului din jur, reprezentativ pentru cultura și tradiția românilor, menit să stârnească emoții, apreciere și pozitivitate.

,,Vrem ca elevii băcăuani să fie mândri, ca parte a comunității locale, că lucrează în echipă, colorând spațiul școlar, nu doar prin florile plantate în acțiunea de astăzi, ci și prin vioiciune și buna lor dispoziție, ca niște adevărați ambasadori ai promovării bujorului ca element de identitate națională. Să privim și să descoperim în fiecare copil câte un BUJOR al României!!!” a declarat Anca Egarmin – Inspector Scolar General ISJ Bacau

Noaptea Muzeelor in Bacau. Ce pot vizita bacauanii in acest weekend

0

      Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” invită publicul băcăuan să participe în noaptea de 13 mai 2023 la cea de-a XIX-a ediţie a manifestării „NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR”, care se va desfăşura la două dintre subunităţile noastre: Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, între orele 18:00-01:00 (01:00 fiind ora de intrare a ultimului vizitator).

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a XIX-a ediţie. Muzee şi instituţii culturale din zeci de ţări europene şi nu numai îţi aprind luminile şi deschid porţile în aceeaşi noapte. În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău, evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor este sărbătorit în fiecare an, începând din 2007.

Între orele 18:00-01:00 (01:00 fiind ora de intrare a ultimului vizitator), vor fi organizate diverse activităţi la sediul celor două subunităţi mai sus menţionate.

    Astfel, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, vor fi deschise spre vizitare următoarele expoziţii:

  • Expoziţiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „O lume dispărută”, „Împreună cu băcăuanii din anul 1958”;
  • Expoziţiile temporare: „Prieteni şi duşmani din lumea insectelor”, „In memoriam Constantin Măzăreanu (1941-2005)”, „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”, „Personalități băcăuane – Matei Alexescu”, „Exponatul lunii”, „Valoarea cărţii”;
  • Sera cu plante ornamentale și Grădina Senzorială.

De asemenea, în cadrul „Galei filmului ştiinţific” publicul băcăuan poate viziona filme documentare având drept subiect natura.

       La Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, pot fi vizitate:

      –  Expoziţia permanentă „Universul – de la Pământ la stele”, cu următoarele teme:  „Sistemul solar”, „Astronautica”, „Grupuri stelare”, „Evoluţie stelară”, „Forma şi evoluţia Universului”;

     –  Expoziţia temporară „Apa în Sistemul Solar”.

           Dacă vremea va permite, publicul va avea acces și pe terasa circulară a Observatorului Astronomic de unde doritorii vor putea admira panorama Bacăului noaptea.

Cu ocazia acestui eveniment intrarea este gratuită!

NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR 2023 LA COMPLEXUL MUZEAL „IULIAN ANTONESCU” BACĂU

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează şi în acest an, în data de 13 mai, alături de instituţii culturale europene, un eveniment de tradiție: Noaptea Muzeelor. Inițiatorul acestei manifestări europene de larg interes cultural și educativ a fost Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Ideea ministerului francez s-a dovedit una de succes în cadrul spațiului european, fiind patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internaţional al Muzeelor, la ea participând instituții culturale publice și private din țările membre ale Consiliului Europei, dar existând și participanți din afara continentului.

Vă invităm pe tărâmul istoriei, arheologiei, etnografiei și artei să porniți într-o aventură a cunoașterii! Complexul Muzeal ”Iulian Antonescu” Bacău, prin expozițiile sale, oferă răspuns întrebărilor, descrie prin mărturii adevărul istoric, promovează tradiția, arta și vă provoacă la imaginație. Se doreşte ca evenimentele să fie prilej de învățătură, divertisment, contemplare și privire spre frumos!

Intrarea va fi gratuită.

Programul de vizitare al tuturor obiectivelor muzeale va fi între orele 18-01 (ora 01.00 va fi ora de intrare a ultimului vizitator).

În cadrul manifestării, instituţia noastră propune vizitatorilor următoarele activităţi:

Sediul central din str. 9 Mai, nr. 7, începând cu orele 18.00:

-Vizitarea expoziţiilor permanente ale Secţiei Arheologie-Istorie;

-Vizitarea expoziţiei permanente a Secţiei de Etnografie;

-Vizitarea expoziției temporare „Sfântul Pahomie, episcopul Romanului. Calea spre sfințenie”;

-Vizitarea expoziției de etnografie „Marame”;

-Vizitarea expoziției de pictură naivă „Popas în grădina Maicii Domnului. Ioan Măric și invitații săi”;

-Vizitarea expoziției „Tapiseria – pledoarie lirică”, autor Veronica Călin;

-Vizitarea expoziției de tehnică sonoră și audiție „De la Edison la digital; o istorie a înregistrărilor sonore”;

-Atelierul pedagogic „Amintire de la muzeu”;

-Programul „Voluntar de Noaptea Muzeelor”.

Galeriile „Alfa”, str. Mărășești, nr. 12, începând cu orele 18.00:

-Vernisajul expoziției „Rezidența Tescani”;

-Moment artistic susținut de Mihaela și Marcel Bălan.

Muzeul de Artă, str. N. Titulescu, nr. 23, începând cu orele 18:

-Vizitarea expoziției permanente;

-Vizitarea expoziției personale „Bestiarium 2” – artist plastic Dionis Pușcuță, curator Constantin Ținteanu.

Casa memorială „George Bacovia”, str. George Bacovia, nr. 13, între orele 18,00-24,00:

-Vizitarea expoziţiei permanente;

-Vizitarea expoziției „Portret Bacovia ”, curator Victor Eugen Mihai.

Casa memorială „Nicu Enea”, str. Nicu Enea, nr. 31, între orele 18,00-24,00:

-Vizitarea expoziţiei permanente;

-Vizitarea expoziţiei de grafică și desen „Schițe și crochiuri în opera lui Nicu Enea”.

Consiliul Judetean Bacau a organizat o actiune de ecologizare in zona Insulei de Agrement

2

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a organizat impreuna cu angajatii institutiei pe care o conduce o actiune de ecologizare in zona Insulei de Agrement si a Parcului Gheraiesti.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul unui proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu- Programul privind ecologizarea zonelor afectate de poluare.

Astfel, mi-am dorit să atragem atenția asupra potențialului acestor locuri în care mulți băcăuani aleg să petreacă timp în natură. Am constatat, după cantitatea deșeurilor colectate, că în zonele în care s-a intervenit, mediul înconjurător este puternic impactat, în mod negativ. Mulțumesc conducerii și echipei A.B.A. Siret pentru implicare și colectarea deșeurilor în zonele greu accesibile și îi felicit pe colegii mei pentru exemplul dat & mobilizare. Schimbarea începe prin implicarea fiecăruia dintre noi și împreună putem face din Bacău un municipiu mai curat. Responsabilitatea și modul în care tratăm mediul înconjurător arată că ne pasă de locul în care trăim și ne creștem copiii!” a declarat Valentin Ivancea – presedinte CJ Bacau

Ordinea de zi a sedintei extraordinare a Consiliului Judetean Bacau din 17 mai 2023, ora 12:00

0

Ordinea de zi a sedintei extraordinare a Consiliului Judetean Bacau din 17 mai 2023, ora 12:00

00.Ordinea-de-zi-sedinta-extraord-din-17-05-2023

Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău sărbătorește 47 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău

0

La Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc vineri, 12 mai 2023, deschiderea oficială a celei de-a XVIII a ediții a Conferinței Internaționale – Constructive Design and Technological Optimization in Machine Building – OPROTEH 2023. 

„Conferința OPROTEH se înscrie în manifestările de tradiție ale Facultății de Inginerie. Ne bucurăm de interesul pentru această manifestare, atât din partea participanților din țară, cât și din străinătate sau a reprezentanților mediului economic. Totodată prin această manifestare marcăm și împlinirea a 47 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău. Mulțumim autorităților locale, partenerilor, colaboratorilor, sponsorilor, colegilor din comitetul de organizare care și-au adus contribuția la realizarea acestui eveniment”, a declarat Conf. univ. dr. ing. Mirela PANAINTE-LEHĂDUȘ, Decanul Facultății de Inginerie. 

Lucrările conferinței se desfășoară în perioada 11 -13 mai 2023. Programul conferinței cumulează 7 secțiuni, unde sunt înscrise 154 lucrări ale cadrelor didactice și cercetătorilor din 70 de instituții din țară și străinătate: universități, institute de cercetare, unități de învățământ din mediul preuniversitar, agenți economici, după cum urmează: Franța, Grecia, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Algeria, Arabia Saudită, Congo, Camerun, Republica Moldova şi România. Cele șapte secțiuni tratează variate arii tematice din domenii, precum: optimizarea proceselor și sistemelor de fabricație și proiectare asistate de calculator, optimizarea tehnologiilor și echipamentelor din industriile de proces, optimizarea în ingineria și protecția mediului, mecatronică și robotică, inginerie economică, inginerie chimică și alimentară, energetică industrială și știința calculatoarelor.

„Conferința OPROTEH se află la cea de XVIII-a ediție, dar are o tradiție de 30 de ani, primele ediții fiind organizate la 2 ani. Manifestările științifice marchează 62 de ani de învățământ de stat superior băcăuan, Universitatea noastră fiind o universitate comprehensivă, cu 6.000 de studenți, 36 de programe de studii universitare de licență, 24 de programe de studii universitare de master și 3 programe de studii universitare de doctorat, studii de conversie profesională și studii post-universitare”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Pe lângă sesiunile de prezentare a lucrărilor înscrise la această ediție a conferinței se desfășoară și 3 workshop-uri susținute de parteneri din mediul economic sau ale asociațiilor profesionale din domeniul științelor inginerești. 

„Este o perioadă de sărbători în cadrul Universității, au început Zilele Școlii Doctorale, Conferința Internațională OPROTEH, avem o susținere de teză de doctorat, o sesiune științifică  a studenților. Suntem bucuroși că au venit mulți invitați din foarte multe țări și ne dorim să avem niște dezbateri interesante în domeniul științelor inginerești”, a afirmat Prof. univ. dr. ing. Carol SCHNAKOVSZKY, Rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Concomitent cu manifestările științifice ale cadrelor didactice se desfășoară și Sesiunea națională de comunicări științifice studențești „Ingineria – profesia viitorului”, aflată la ediția a VI-a, care se bucură de un interes crescut din partea studenților, la cele 9 secțiuni fiind înscrise 133 lucrări, cu 144 studenți participanți din centre universitare din Iași, Galați, București și Bacău.

Politistii in parteneriat cu Inspectoratul Scolar au organizat un Concurs de Educatie Rutiera

0

Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost prezenți în mijlocul elevilor din Bacău, pe care i-au premiat pentru cunoștințele de legislație rutieră și pentru îndemânarea conducerii bicicletei în poligon, în cadrul Concursului Interjudețean de Educaţie Rutieră Copilărie pe bicicletă .

La data de 11 mai a.c., la Școala Gimnazială Miron Costin din Bacău s-a desfășurat Concursul Interjudețean de Educaţie Rutieră ”Copilărie pe bicicletă”,ediția a IV-a.

Concursul a fost reprezentat de Inspectoratul Şcolar în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

La competiție au participat elevi de gimnaziu din mai multe școli de pe raza județului, care au fost punctați pentru cunoștințele de legislație rutieră și pentru îndemânarea conducerii bicicletei în poligon.

Concursul de Educație Rutieră se desfășoară anual, în scopul promovării unui mod de viaţă sănătos, de a preveni producerea accidentelor rutiere în rândul elevilor prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi de a verifica gradul de pregătire al elevilor în parcurgerea poligonului tehnico-aplicativ.