Acasă Blog Pagina 325

A transportat lemn fara a fi inregistrat in aplicatia SUMAL

0

La data de 06 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești, în urma unor activități de control la regimul silvic au confiscat de la un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Moinești, cantitatea de 35 m.c. material lemnos de diferite specii, în valoare de peste 8.000 de lei.

          Din verificări a reieșit faptul că, în perioada iunie 2022 – iunie 2023, bărbatul ar fi efectuat 56 de transporturi cu o autoutilitară, depășind cantitatea de 50 m.c. material lemnos, fără a fi înregistrat ca transportator în aplicația SUMAL.

          Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.

Peste 32.000 țigarete de contrabandă, confiscate de polițiștii băcăuani

0

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Bacău, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată. 

Polițiștii de la economic din Bacău împreună cu criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară în baza mandatelor emise de către Judecătoria Bacău, în cadrul unui dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și au vizat domiciliile mai multor persoane și sediile unor societăți comerciale, de pe raza județului, pentru identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă care interesează cauza.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea confiscării un număr total de 32.440 țigarete, de diferite mărci, care nu aveau timbru de acciză. De asemenea au fost ridicate mai multe telefoane mobile, cartele sim și înscrisuri.

Totodată au fost puse în executare 6 mandate de aducere, iar persoanele în cauză au fost conduse la sediul I.P.J. Bacău pentru audieri.

Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

În urma administrării probelor, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

La data de 07 iunie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței care a luat față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

„Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” – IPJ Bacău

Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns în situații de urgență vine în Bacău

0

Timp de două zile, în perioada 10-11 iulie a.c., pompierii băcăuani vor desfășura activități de informare și instruire a populației, prin intermediul Centrului Mobil pentru Răspuns în Situații de Urgență, care va fi în județul Bacău.

Cetățenii care sunt interesați să participe, sunt așteptați în perioada menționată, în intervalul orar 09:00-16:00, în următoarele locații (comuna Bârsănești – luni; comuna Corbasca – marți). Simulatorul va fi amplasat în fața primăriilor, iar accesul va fi gratuit. 

În cadrul activităților, cetățenii vor putea experimenta simularea unor situații de urgență produse acasă și care le pot pune viața în pericol. Dotat cu echipamente inteligente ce simulează situații de urgență complexe, precum incendiile din locuințe, un pachet pentru condiții meteo extreme sau simularea realistă a unui cutremur și a modalității în care acesta se percepe într-o casă sau într-un apartament, Centrul mobil este conceput astfel încât să poată asigura o învățare experențială. 

„Activitățile desfășurate se subscriu unui singur scop, acela de a informa cetățenii despre riscurile cu care se pot confrunta și, cel mai important, de a le explica cum să reacționeze și cum să se pregătească. Reitermăm, cu fiecare ocazie, faptul că este important să intervenim, dar esențial să prevenim!” – ISU Bacău

Castiga o plimbare cu limuzina alaturi de Grasu XXL la 2 ani de KAYA!

0

Clubul KAYA din Onești marchează 2 ani de activitate printr-o petrecere fastuoasă, promițând o seară plină de surprize și divertisment!

Vineri, 14 Iulie 2023, începând cu ora 21:00, KAYA Onesti vă invită la 2 YEARS ANNIVERSARY alături de un line-up incendiar, care va include DJ-ul Alin Dragan și dansatoarele Exotic DUMA Dancers.

Și pentru că fiecare aniversare merită să fie celebrată într-un mod unic, clubul KAYA a pregătit un artist surpriză: GrasuXXL!

Reputatul artist român de hip-hop va fi prezent la eveniment, promițând un vibe de neegalat. Surprizele nu se opresc aici!

Clubul KAYA a organizat si un concurs-giveaway pe pagina lor de Instagram, pentru a adăuga un plus de entuziasm în seara aniversării.

Câștigătorul va avea ocazia de a face o plimbare cu limuzina prin Onești alături de nimeni altul decât Grasu XXL! Nu doa ratât, câștigătorul va avea și ocazia de a face poze cu artistul, oferindu-i o amintire cu adevărat specială.

Ora de start a evenimentului este 21:00.

Biletele „Early Bird” pot fi achiziționate la prețul de 70 lei, în timp ce prețul la intrare va fi de 100 lei.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul iabilet.ro, la adresa https://www.iabilet.ro/bilete-onesti-grasu-xxl-87354/ dar si la intrare in club.

Locurile sunt limitate, așa că grăbiți-vă să vă rezervați locurile la telefon 0747 454 602 pentru noaptea plină de surprize șidistracție garantată!

KAYA se afla pe Strada Emil Rebreanu 1, Onești.

Event: https://facebook.com/events/s/2-years-anniversary-kaya-grasu/3162860637339551/

Investiție de 6 milioane de lei, pentru „Modernizarea, extinderea și furnizarea de echipamente noi pentru Compartimentul de terapie intensivă neonatală”

0

Consiliul Județean Bacău a câștigat pentru Spitalul Județean de Urgență Bacău și proiectul pentru „Modernizarea, extinderea și furnizarea de echipamente noi pentru Compartimentul de terapie intensivă neonatală din cadrul Secției de Neonatologie”, în valoare de 6 milioane lei.

Această nouă finanțare, prin PNRR/C12/ Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți, se adaugă celorlalte proiecte câștigate în vederea modernizării SJU Bacău.

Rezultate finale la Bacalaureat in Bacau. Rata de promovare pentru promotia curenta a crescut la 86,2%

0

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023, au fost afișate astăzi, 7 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro .

În judeţul Bacău, rata cumulată de promovare (calculată după mediile finale obținute atât de absolvenții din promoția curentă, cât și de absolvenții din promoțiile anterioare) este de 81,9% (peste rata înregistrată la nivel național care este de 75.0%), în creștere cu 2,5%, față de rezultatele inițiale, când rata cumulată de promovare a fost de 79,4% (față de 72,8% rata națională, înainte de contestații). Pentru promoția curentă, rata finală de promovare este 86,2% (înainte de contestații 83,8%).


Astfel, din totalul celor 3.637 de candidați prezenți (3.344 – promoția curentă și 293 – promoțiile anterioare) au promovat 2.979 de candidați (2.889 înainte de contestații), din care 2.884 de candidați (2.803 înainte de contestații) aparțin promoției curente, restul fiind candidați ce provin din promoțiile anterioare. Rata de promovare s-a calculat la totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Numărul mediilor generale de 10 (zece), înregistrate la nivelul județului Bacău, este tot de 3, cât a fost și înainte de contestații, toți acești candidați fiind din promoția curentă.
Medii de promovare – rezultate finale:

  • 3 candidați au obținut media 10 (zece);
  • 759 (692 înainte de contestații) de candidați au obținut medii între 9 și 9.99;
  • 888 (914 înainte de contestații) de candidați au obținut medii între 8 și 8.99;
  • 718 (738 înainte de contestații) de candidați au obținut medii între 7 și 7.99;
  • 611 (542 înainte de contestații) de candidați au obținut medii între 6 și 6.99.
    În total, s-au depus 1.336 de contestaţii. Cele mai multe au fost la Limba și literatura română – 581, la proba a doua au fost 396 de contestații (168 la Matematică / 228 la Istorie), iar la proba a treia, cea la alegere în funcție de profil și specializare, au fost 359 de contestații.

  • A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2023 este programată în perioada 7-29 august, pentru care înscrierile vor avea loc în perioada 17-24 iulie. Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română/maternă/de circulație internațională și digitale va avea loc între 7 și 11 august, pe 16 august va fi proba scrisă la Limba și literatura română, pe 17 august – proba scrisă obligatorie a profilului, pe 18 august – proba scrisă la alegere a profilului și specializării, iar pe 21 august – proba scrisă la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate pe 25 august, iar cele finale, după depunerea și rezolvarea contestațiilor, pe 29 august.

Comunicat de presa ISJ Bacau

Alerta meteo! Judetul Bacau, sub cod galben

0

O noua avertizare meteo a fost anuntat de INMH. Judetul Bacau intra de stazi, 7 iulie ora 12:00, sub alerta cod galben de instabilitate atmosferica, pana maine, 8 iulie, ora 10:00.

      În Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

      Notă: Vineri (7 iulie) disconfortul termic se va menține pe alocuri ridicat în Muntenia și Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

O gașcă de motocicliști din Bacău vor să ajute două familii. Alătură-te!

0

Un grup de motocicliști, împreună cu o asociație din Bacău vor să ajute două familii, implicit 8 copii, fără posibilități materiale cu lucruri și alimente necesare traiului.

„De la donatori de organe, la donatori de fericire! Binele se face cu gălăgie, gălăgia motoarelor! Ne dorim ca până pe 15 august să strângem cât mai multe lucruri pentru aceste familii, implicit pentru cei 8 copilași. Dacă ești din Bacău sau din împrejurimi, și poți dărui câte ceva, anunță-ne printr-un mesaj, iar dacă ai motocicletă și poti veni cu noi să împărțim ajutoarele, te așteptăm cu drag! Donează un zâmbet, donează fericire!” – Biker Man

Click aici pentru a intra în contact.

Un consilier local propune ca cetatenii din Municipiul Bacau sa fie alertati prin SMS, in cazul unei avarii la reteaua de apa

3

Consilierul independent, Dorin Chirilescu, propune o solutie de alertare prin SMS, in cazul unei avarii la reteaua de apa a Municipiului Bacau. Chirilescu a avut o intalnire cu directorul CRAB, Doru Constantin, unde si-a prezentat punctul de vedere in legatura cu o solutie de informare ce ar putea ajuta bacauanii.

In Municipiul Bacau au loc foarte des avarii la reteaua de apa din cauza tevilor foarte vechi din oras. Mai mult, conducta de aductiune – cea care asigura alimentarea cu apa a orasului – a cedat de mai multe ori in ultimii ani. Bacaul are in acest moment o Rezerva de Apa, insa nu a fost inca pusa in functiune la capacitate maxima, ca sa stim daca va furniza apa bacauanilor in caz de avarie.

Chirilescu vrea ca cetatenii sa fie atentionati prin SMS, in cazul unei avarii:

„În urma avariei care a afectat consumatorii din zona Sud a municipiului Bacău, am avut o întrevedere cu domnul Doru Constantin, Director General al CRAB, în cadrul căreia am discutat despre:natura și estimarea unui timp de remediere a avariei;stadiul în care se află Rezerva de apă a municipiului Bacău și posibile soluții de deblocare a situației; oportunitatea implementării unui sistem de alertă prin SMS sau printr-o aplicație de mobil a consumatorilor care sunt afectați de o asemenea avarie, pe tipul sistemelor implementate deja de companiile de distribuție a gazului.

Un asemenea sistem ar putea oferi consumatorului afectat un timp de pregătire și informații actualizate în legătură cu remedierea avariilor. Pe baza contractelor de furnizare se poate constitui o bază de date pe zone și străzi, astfel încât atunci când se produce o avarie, cetățenii din acea zonă care sunt înregistrați să primească avertizarea în mod direct, într-un timp foarte scurt, fără a mai fi necesară o altă sursă de informare externă. În cazul clienților care aparțin asociațiilor de proprietari, acestea, cu acordul specific obținut, pot furniza informațiile pentru constituirea bazei de date a sistemului de alertă.” a transmis Chirilescu

Un tanar din Bacau a fost prins circuland fara carnet in Sibiu

0

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Constituției de către un băcăuan în vârstă de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii sibieni s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Ministrul Grindeanu a anuntat ca Umbrarescu va finaliza drumul expres Braila – Galati la inceputul anului viitor

0

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anuntat ca firmele controlate de Dorinel Umbrarescu vor finaliza drumul expres Braila – Galati la inceputul anului 2024. UMB va termina viaductul peste Siret si linia CFR ( 1.8 km lungime ) la termen, iar lucrarile la drumum expres se vor incheia mai devreme de termenul final.

Stadiul fizic pentru întreg proiectul este de 60 %, potrivit CNAIR:

,,La începutul anului viitor să fie gata pe malul din Brăila Drumul Expres Galați-Brăila. Am fost în urmă cu 10 zile să văd cum merge Drumul Expres. Constructorul este la podul peste Siret, a forat 300 de piloni din 900, are multe utilaje în zonă. Sunt optimist ca la începutul anului viitor Drumul Expres care va lega Galațiul de Brăila să fie finalizat, iar descărcarea de pe Podul Brăila să fie realizată și în acel Drum Expres. La Podul peste Siret a rămas singura lucrare de anvergură. Dacă vor reuși să sape și cei 400-500 de piloni în următoarele 3-4 luni există și această șansă să termine până la sfârșitul anului, dar am spus începutul anului viitor pentru a fi cât se poate de realist. ” a explicat ministrul Grindeanu.

Amenzi de peste 38.000 lei, în urma controalelor efectuate de D.S.V.S.A. Bacău. Ce nereguli au găsit inspectorii

0

În perioada 1 – 31 iunie, personalul cu atributii de control oficial in domeniul sigurantei alimentelor din cadrul D.S.V.S.A. Bacău, a inițiat și efectuat la nivel județean un număr de 349 de controale în unitățile supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și 31 de evaluări privind încadrarea unităților în categoria de risc.

Acțiunile de verficare au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condițiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spațiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime și a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidența documentelor și a informațiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menționăm:

– Nerespectarea conditiilor de igiena a produselor alimentare conform legislatiei in vigoare (paviment, pereti, agregate frigorifice specifice neigienizate);

– Nerespectarea cerintelor privind intretinerea spatiilor unitatii si a utilajelor tehnologice;

– Nerespectarea conditiilor de depozitare a produselor alimentare (alimente asezate direct pe paviment);

– Etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare (lipsa elemente de identificare a produselor alimentare);

– Raionarea necorespunzatoare a produselor alimentare. 

Pentru neregulile constatate și încălcarea prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat  :

– 9 amenzi contraventionale, potrivit HG nr. 984/2005 cu modificarile si completarile ulterioare,  in valoare totala de 38.600 lei.

– 7 avertismente scrise, conform prevederilor OG nr. 2/2001 cu modificarile ulterioare.

„Reamintim cetatenitor numarul de telefon la care este asigurat servicjul de permanenta la D.S.V.S.A. Bacau, respective 0234586233 , fax0234586377, iar numarul de TELLVERDE gratuit este 0800800096, unde consumatorii pot sesiza si notifica nereguli privind siguranta alimentelor si sanatatea animalelor.” – informează D.S.V.S.A. Bacău