Acasă Blog Pagina 312

Accident cu victima pe Calea Romanului (FOTO)

0

Luni, seara, in jurul orei 20:30, la intersectia strazilor Calea Romanului cu Calea Barladului s-a produs un accident de circulatie soldat cu ranirea unei persoane.

Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Bacau – Catalina Paduraru – un tanar de 22 de ani in timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanului – banda 1 – a trecut pe culoarea galbena si a intra in coliziune cu un autotusim care se afla pe strada Calea Barladului (banda 2) – condus de un tanar de 24 de ani din Letea Veche. Tanarul de 24 de ani a fost ranit.

Nici un conducator nu a consumat alcool. Politistii au deschis dosar penal pentru vatamare din culpa.

Retinut pentru 24 de ore, dupa ce a fost prins baut la volan a doua oara in doua zile

0

La data 24 iulie a.c., în jurul orei 00:30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, a depistat în flagrant delict, un bărbat de 72 de ani, din comuna Poduri, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere.

          Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          În ziua precedentă, cel în cauză a fost depistat în trafic, în aceeaşi zonă, sub influenta alcoolului, fapt pentru care polițiștii au întocmit dosar penal şi i-au reţinut permisul de conducere.

          În urma administrării probatoriului, s-a dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.

         Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Bacău.

A condus baut si fara permis un moped cu numar fals

0

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Compartimentul de Ordine Publică Bacău, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Mărgineni au depistat în trafic, un moped cu număr fals de înregistrare, condus de un localnic de 46 de ani. Având în vedere că bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool în aerul pur expirat. Totodată cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.


           Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub influenţa alcoolului, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînregistrat şi cu număr fals de înregistrare.

Politistii si jandarmii bacauani au dat, in acest weekend, aproximativ 700 de amenzi in valoare de 50.000 euro

0

Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru siguranța publică în județ.

În cadrul activităților desfășurate de polițiști și jandarmi au fost aplicate 673 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 256.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării, 65 de permise de conducere, dintre care 27 pentru depășirea limitelor de viteză, 12 pentru conducerea sub influența alcoolului și 3 a substanțelor psihoactive. De asemenea, au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.

           În cele 3 zile, polițiștii au intervenit la 322 de solicitări primite din partea cetățenilor, dintre care 288 prin SNUAU 112. Totodată au fost sesizate 43 de infracțiuni, 19 contra persoanei, 5 contra patrimoniului, 16 constatate la regimul rutier și restul alte tipuri de infracțiuni.

       Activitățile pentru siguranța publică în județ continuă și în perioada următoare. 

Restricții de circulație pe șoselele din România din cauza caniculei. Județul Bacău nu face excepție

0

Marți și miercuri, respectiv 25-26.07.2023, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Bacău, Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiș, Caras-Severin, Vaslui Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul  portocaliu, cu excepția:

•           transporturilor de persoane;

•           transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

•           vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

•           transporturi funerare;

•           transporturi poștale;

•           transporturi de echipamente de prim ajutor;

•           transporturi pentru distribuire de carburanți;

•           transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

•           transporturi pentru tractări vehicule avariate;

•           transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

•           transporturi apă îmbuteliată;

•           transporturi produse provenite din exploatări agricole;

•           transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

Cum arată pompierii băcăuani care se luptă cu flăcările în Grecia (FOTO)

0

Modulul României, format din 52 de militari, dintre care 6 din Bacău, vor acționa pentru stingerea incendiilor din zonele afectate.

Sub directa coordonare a ofițerului de legătură elen, pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci și slovaci.

Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecție Civilă al Uniunii Europene, unde Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.

Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale terestră împreună cu 4 autospeciale de stins incendii de pădure, 3 cisterne de 10.000 litri, 1 autoturism 4×4 (ISUZU D-MAX) și 1 tabără mobilă pentru cazare. Din modul de intervenție fac parte și șase pompieri băcăuani: Lt. col Hodorog Gabriel- comandant, Plt. Măgirescu Cosmin – comandat echipaj și conducător auto,
Plt. maj. Munteanu Ciprian – comandant echipaj, Și plt. Benga Mihai
Plt. adj Stanciu Gabriel – conducător auto și Sg. maj. Comănescu Marius – conducător auto. Le ținem pumnii colegilor noștri, îi felicităm pentru profesionalismul și pregătirea de care dau dovadă în permanență și îi așteptăm să revină cu bine acasă!” a transmis ISUJ Bacau

Bacaul se va afla doua zile sub coduri galbene si portocalii de canicula. Vremea extrema va aduce temperaturi de pana la 39 grade

0

Timp de doua zile, judetul Bacau se va afla, pe rand, sub diverse coduri galbene si portocalii de vreme extrema. Astfel, potrivit ANM, marti, 25 iulie, Bacaul se va afla sub cod portocaliu :

” În sudul Crișanei, Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei  și în vestul Dobrogei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 19 și 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.” a transmis ANM

Miercuri, 26 iulie, jumatatea de vest a judetului va fi sub cod galben iar cea de est sub cod portocaliu :

Miercuri (26 iulie), valul de căldură și canicula vor persista în jumătatea de sud-est a țării. În nordul Olteniei și al Moldovei, sudul și estul Transilvaniei și pe litoral disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.  În sudul Olteniei, nordul Munteniei, nord-vestul Dobrogei și în centrul și sud-vestul Moldovei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.” se mai arata in informarea ANM

Urmeaza zile caniculare. Primaria Bacau instaleaza puncte de prim ajutor in oras, unde veti primi apa

0

Judetul Bacau se va afla sub cod portocaliu de canicula in urmatoarele doua zile. Temperaturile vor ajunge chiar si la 40 de grade.

Primaria Bacau a anuntat ca va deschide de maine mai multe puncte de prim ajutor, unde bacauanii se vor putea odihni si vor primi apa:

Am deschis mai multe puncte de prim ajutor care vor funcționa în aceste zile în care s-au anunțat temperaturi caniculare. Acestea vor funcționa la Direcția de Asistență Socială de pe strada Ștefan cel Mare, la sediul Primăriei Bacău, pe Mărășești, la Serviciul de Evidența Populației de pe strada Henri Coandă, la Teatrul Bacovia, la Bisericile Sf Dumitru si Sf.Neculai. Aici vă puteți opri pentru odihnă și veți primi apă gratuit. Sunt zile caniculare în care este recomandat să nu petreceți timp în soare, așadar este mai bine să rezolvați orice probleme în cursul dimineții sau să ieșiți pentru cele necesare după ora 18.” a transmis primarul Viziteu

Pozitiv la droguri. Un barbat circula cu masina prin Municipiul Bacau, desi consumase substante interzise

0

La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 19.30, un echipaj de poliţie din cadrul Biroul Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada I.L. Caragiale, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive, rezultatul testării cu aparatul drugtest fiind pozitiv.


Conducătorul auto a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.

Accident cu trei victime in Bogdanesti

0

În cursul zilei de ieri, 23 iulie a.c., pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Bogdănești, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui accident rutier.

            De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești și două ambulanțe SAJ.

Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte pasageri. Toți ocupanții celor două autovehicule s-au evacuat, până la sosirea forțelor de intervenție.

            În urma accidentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind transportate la Spitalul Municipal Onești, de către ambulanțele SMURD și SAJ.

            Echipajul I.S.U. a asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor care se impuneau la locul evenimentului.

Se opreste gazul intr-un oras din judetul Bacau

0

Pentru a permite realizarea unor lucrări de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 25 iulie, între orele 9.00 – 22.00, în localitatea Slănic Moldova din județul Bacău. Vor fi afectați consumatori care locuiesc pe străzile Ștefan cel Mare, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Dobru, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Porumbeilor.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Bilant dupa festival : 68 de amenzi aplicate, 10 pentru tulburarea ordinii si linistii publice. O persoana a fost prinsa cand incerca sa intre cu droguri la eveniment

0

În toate cele trei zile de festival, obiectivele principale ale forțelor de ordine – prevenirea incidentelor și respectarea condițiilor de siguranță – au fost realizate. „Prin măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului s-au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.” a transmis IPJ Bacau

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire și Consiliere Antidrog Bacău au desfășurat activități cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora 850 de persoane au fost informate cu privire la consecințele negative asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive, apariția unor noi substanțe, care pot fi etichetate sub alte denumiri sau în amestecuri, existând posibilitatea ca persoanele care le utilizează să nu știe ce consumă și unde să ceară ajutor de specialitate, în caz de urgență.

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au fost alături de cetățeni prin folosirea de mesaje dedicate cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase si materiale preventive unui număr de 425 de persoane.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv concentrându-și eforturile pentru prevenirea si combaterea faptelor care contravin legislației în vigoare, identificarea și sancționarea persoanelor care desfășoară activități ilegale.

Astfel, jandarmii, poliţiştii și polițistii locali băcăuani au aplicat un număr de 68 sancțiuni contravenționale (65 amenzi în valoare totală de 31.700 de lei și 3 avertismente), după cum urmează:

  • 57 de sancțiuni la regimul rutier (2 avertismente și 55 de amenzi în valoare de 27.860 lei);
  • 10 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (1 avertisment și 9 amenzi în valoare de 3.800 lei);
  • o sancțiune pentru nerespectarea normelor privind evidența populației.

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, 3 persoane au fost depistate în trafic conducând autovehicule sub influența substanțelor psihoactive, iar o persoană a fost identificată încercând să intre în festival având asupra sa substanțe interzise la deținere.

Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, activitatea forțelor de ordine fiind concentrată și pe căile de comunicații rutiere și parcările din zona apropiată Insulei de Agrement, astfel că, pe toată durata festivalului, un număr de 762 de persoane au fost testate alcoolscopic, 3 fiind sub influența băuturilor alcoolice, iar un număr de 61 de persoane au fost testate cu aparatul drug-test, 3 teste fiind pozitive.

Totodată, o atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor, astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Judeţului Bacău au acordat sprijin unui număr de 4 participanți, în următoarele situații: escoriații și sângerări nazale, lipotimii, crampe musculare.
Cele 4 persoane nu au avut nevoie de investigații suplimentare.

Comunciat de presa