Acasă Blog Pagina 260

Imagini de pe A7 Focsani – Bacau. Umbrarescu construieste un pasaj peste DN2-E85

2

Noi imagini de pe santierul Autostrazii A7 Focsani – Bacau au fost publicate in mediul online. Intr-o filmare facuta din drona, se pot vedea lucrarile la pasajul superior de la A7 Focsani – Bacau, ce se va construi peste DN2-E85 si CF500.

Autostrada Focșani – Bacău, un proiect de infrastructură vital pentru dezvoltarea regiunii, avansează cu pași siguri către finalizare. Această autostradă, cu o lungime totală de 95,9 kilometri, este împărțită în trei loturi, fiecare reprezentând un pas important către conectivitatea și mobilitatea sporită între orașele Focșani și Bacău.

Lotul 1, care se întinde de la Focșani la Domnești Târg, cu o lungime de 35,6 kilometri, este gestionat de către Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Acest lot a început în mod oficial în luna martie a anului 2023 și are în vedere o durată de execuție de 30 de luni. Valoarea contractului pentru acest tronson este de impresionantul 2,354 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea provenind din PNRR. Până în prezent, acest lot a atins un stadiu de 5% și este programat să fie deschis traficului în anul 2025.

Lotul 2, care se întinde de la Domnești Târg la Răcăciuni, cu o lungime de 38,78 kilometri, este, de asemenea, gestionat de către Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Acest lot a început execuția în luna mai a anului 2023 și are o durată de contract de 30 de luni. Valoarea acestui contract se ridică la 2,485 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat din fondurile PNRR. Stadiul actual al acestui lot este de 2%, iar termenul de deschidere pentru trafic este planificat pentru anul 2025.

Lotul 3, care leagă Răcăciuni de Bacău, cu o lungime de 21,52 de kilometri, este, de asemenea, administrat de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. La fel ca lotul anterior, acesta a început execuția în luna mai a anului 2023 și are o durată de contract de 30 de luni. Valoarea acestui contract se ridică la 1,673 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat din PNRR. Stadiul actual al acestui lot este de 2%, iar termenul de deschidere pentru trafic este, de asemenea, prevăzut pentru anul 2025.

Am putea avea o noua linie aeriana care sa gestioneze zboruri intre marile orase din Romania. Bacaul este pe lista

0

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat în data de 4 octombrie a.c., la inițiativa președintelui organizației, dl. Mihai Daraban, cea de-a doua reuniune dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României.

În cadrul acestei întâlniri, a fost prezentat un studiu complex care a avut ca temă centrală lipsa de conectivitate între orașele României, cauzată de infrastructura terestră și feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum și soluțiile identificate pentru demararea acestui nou proiect din domeniul aeronautic. Astfel, a fost avansat termenul de 1 Decembrie 2023 pentru înființarea unei societăți pe acțiuni, cu participarea consiliilor județene care au în operare aeroporturi, numele rezervat pentru această nouă companie fiind: Liniile Aeriene Române (LAR).

La reuniune au participat, atât fizic, cât și online, reprezentanții consiliilor județene din: Arad, Brașov, Bacău, Constanța, Maramureș și Sibiu. De asemenea, întâlnirea a beneficiat și de prezența reprezentanților mediului academic, care au întocmit studiul privind conectivitatea aeriană, și de cea a specialiștilor din domeniul aeronautic din cadrul Aeroportului Delta Dunării Tulcea, Aeroportului Internaţional Arad, Aeroportului Internaţional Maramureș, Aeroportului Ștefan cel Mare din Suceava, Aeroportului Internațional Craiova și Regional Air Services Tuzla.

În momentul de față, dacă cineva îşi dorește să ajungă pe calea aerului de la Constanța la Timișoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două orașe ale României. Vorbim practic de o mare pierdere de timp și de bani. Noul operator aerian propus de CCIR, care va avea forma unei societăți pe acțiuni, cu participarea consiliilor județene ca acționari, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante orașe ale țării. Pentru oamenii de afaceri și nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între orașe situate la sute de kilometri distanță unul de celălalt, economia de bani și de timp fiind evidentă. De la prima întâlnire pe această temă m-am bucurat să văd că, în urma discuțiilor, consiliile județene au agreat acest proiect. Iată că azi facem primii pași cu adevărat în sensul înființării noii companii aeriene românești”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Prezent la întâlnire, președintele Consiliului Județean Brașov, dl. Şerban Todorică-Constantin a subliniat faptul că „de acest nou proiect vor beneficia nu numai oamenii de afaceri. Există doctori chirurgi de exemplu, specializați în diferite domenii, care au nevoie să se deplaseze dintr-un oraș în altul pentru anumite proceduri medicale speciale. De asemenea, pot exista cazuri de urgențe medicale care pot fi rezolvate mai bine în diferite orașe ale României. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim și la turism, o astfel de companie putând da un impuls serios acestui domeniu economic”.

Comunicat de presa CCIR

Peste 300 de controale efectuate de D.S.V.S.A. Bacău în luna septembrie. Ce nereguli au găsit inspectorii

0

În luna septembrie, personalul cu atributii de control oficial in domeniul sigurantei alimentelor din cadrul D.S.V.S.A. Bacău a initiat si efectuat la nivel județean un număr de 305 de controale in unitatile supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.

Acțiunile de verficare au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de autorizare, înregistrare, și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului.

Principalele neconformitati identificate si sanctionate conform legislatiei sanitare veterinare in vigoare au fost:

– Nerespectarea normelor sanitare veterinare privind intretinerea spatiilor de depozitare si de valorificare a produselor alimentare cerintelor privind intretinerea spatiilor unitatii si raionarea necorespunzatoare a produselor alimentare;

– Neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (nerespectarea cerintelor privind etichetarea produselor alimentare).

Pentru  neregulile constatate și încălcarea prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor, au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat 27 sancțiuni contravenționale, si anume:

– 5 amenzi contraventionale, potrivit HG nr. 984/2005 cu modificarile si completarile ulterioare, in valoare totala de 14.800 lei.

– 3 avertismente scrise, conform OG nr. 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare.

Complementar au fost retinute oficial: 17  produse lactate, in valoare totala de 485,5 lei care au fost dirijate spre neutralizare conform legislatiei sanitare veterinare in vigoare.

„Reamintim cetățenilor numărul de telefon la care este asigurat serviciul de permanență  la D.S.V.S.A. Bacău, respectiv 0234586233, fax 0234586372 iar numărul de TELL VERDE gratuit este 0800800096, unde consumatorii pot sesiza si notifica nereguli privind siguranța alimentelor si sănătatea animalelor.” – D.S.V.S.A. Bacău

Festivalul Toamnei în loc de Zielele Bacăului. Vezi ce artiști vor fi prezenți în cele 3 zile de festival

2

Festivalul Toamnei este un eveniment privat ce va avea loc în perioada 6 – 8 octombrie, în Parcul Catedralei și se pare că anul acesta va înlocui Zile Bacăului. Cele trei zile vor avea momente artistice, târg de produse tradiționale, mâncare tradițională, târg de olărit și parc de distracții.

Program:

Vineri, 6 octombrie

Haiducii lui 7 Cai

Ansamblul “Ţara Vrancei”

Sâmbătă, 7 octombrie

George Cojocărescu

Maria Salaru

Ansamblul “Floricica de la Munte”

Andreea Hăisan

Duminică, 8 octombrie

PEPE

Ansamblul folcloric “Busuiocul”

Primarul Bacăului, Lucian Viziteu, a anunțat că în acest an nu se vor ține Zilele Bacăului din cauza lucrărilor din oraș:

Lucrările de investiții au prioritate momentan. De aceea, vă anunț că anul acesta amânăm sărbătorirea Zilelor Bacăului până în luna decembrie. Având în vedere lucrările ample care se desfășoară în tot orașul, am considerat inoportună organizarea unor spectacole în centrul orașului, cu riscul de a îngreuna și mai mult traficul rutier.Asta cu atât mai mult cu cât în zona centrală se realizează lucrările finale la pista de biciclete, trotuare și carosabil.” a transmis primarul Viziteu

CNAIR: Umbrarescu si-a asumat deschiderea lotului 2 din A0 Nord pana la finalul anului

0

Lotul 2 din Corbeanca – Afumati, parte din Autostrada Bucureștiului Nord (A0 Nord), a atins un stadiu de realizare de 87% și este planificat să fie complet finalizat până la încheierea acestui an, conform angajamentului asumat de către compania UMB, conform informațiilor furnizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Termen deschidere: 2024. Mobilizare bună. Antreprenorul și-a asumat deschiderea obiectivului până la sfârșitul anului 2023.” a transmis CNAIR

Reprezentanții CNAIR au efectuat verificări pe șantierul lotului 2 Corbeanca – Afumați (A0 – Sector Nord).

Lucrări în execuție:
– Construcție Centru de Întreținere și Coordonare;
– Construcție parcări;
– Execuție marcaje rutiere;
– Execuție șanț pereat;
– Cofrare și betonare pereu sfert de con;
– Montare rosturi de dilatație;
– Armare placă suprabetonare.

În șantier sunt mobilizați un număr de 1.100 de muncitori și 250 de utilaje, potrivit CNAIR.

UPDATE: Minor disparut din judetul Bacau. Cetatenii care au informatii, sunt rugati sa sune Politia

0

UPDATE: Minorul Hanganu Florin a fost găsit de polițiști pe raza comunei Filipeni. Din primele verificări a rezultat faptul că, acesta nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.


Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitului Hanganu Florin de 12 ani, din comuna Filipeni.

Minorul a plecat voluntar la data de 05 octombrie a.c. de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.

SEMNALMENTE: înălţime – aproximativ 1,40 m, greutate – aproximativ 30 de kg, păr șaten, ochi căprui.

La momentul plecării era îmbrăcat cu un hanorac de culoare neagră, pantaloni de culoare albastru închis, tricou de culoare neagră și era încălțat cu șlapi de culoare albastră.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţie în legătură cu această persoană, sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.511.646, Dispeceratul I.P.J.Bacău, tel. 0234.202.000 sau să apeleze 112.

Jandarmii băcăuani au răspuns pozitiv activităților desfășurate în cadrul proiectului „Provocarte”

0

Jandarmii băcăuani și specialiștii de la Agenția Națională Antidrog au răspuns pozitiv activităților desfășurate în cadrul proiectului „Provocarte”, din Parcul Cancicov.

Le-au vorbit copiilor despre cât este de important să se comporte civilizat, să fie prudenți în alegerile pe care le fac, atenți la grupul de prieteni și să ceară ajutorul unui adult atunci când se confruntă cu probleme pe care nu știu cum să le gestioneze singuri. De asemenea, i-au răsplătit pe cei mici pentru curiozitate și interes cu legitimatii de „Jandarm pentru o zi”.

„Elevii care au ales să vină în această dimineața în parc au învățat că educația și respectul pentru lege merg bine împreună, fiind interesați și de provocările meseriei de jandarm, mulți dintre ei visând la această meserie din dorința de a face ordine și o lume mai sigură. Vă mulțumim pentru zâmbetele, implicarea și aprecierea voastră!” – a transmis Jandarmeria Bacău

Primaria Bacau a publicat lista cu bacauanii care vor beneficia de cei 3.000 lei prin programul Rabla Local

0

Lista cu persoanele acceptate de AFM in programul Rabla Local din Municipiul Bacau a fost publicata. Documentele vor fi depuse incepand din 16 otombrie, la Directia de Impozite si Taxe Locale. Doar 500 de persoane s-au inscris, desi erau 1000 de tichete disponibile.

După semnarea contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei.

LISTA NOMINALĂ și CEREREA TIP le găsiți în următorul link ➡️

Până la data programării, vă rugăm să vă achitați impozitele datorate și să vă procurați documentele justificative.” a transmis Primaria Bacau

Începând cu data de 16.10.2023, între orele 09:00 și 14:00, persoanele înscrise în acest program pot depune documentele– conform listelor de mai jos- care au inițiala numelui astfel:

* litera A, în data de LUNI -16 oct.

* litera B, în data de MARTI -17 oct

* litera C, în data de MIERCURI -18 oct

* literele D,E,F, în data de JOI-19 oct

* literele G,H,I,J, în data de VINERI -20 oct

* literele L,M,N, în data de LUNI -23 oct.

* literele O, P, în data de MARTI -24 oct

* literele R,S, în data de MIERCURI -25 oct

* literele T,U,V, în data de JOI-19 oct

Top Cazinouri Germania: Descoperă cele mai bune destinații de jocuri de noroc din Germania

0

Cazinourile din Germania au o istorie bogată și oferă o experiență de joc captivantă pentru vizitatori și localnici deopotrivă. Cu o varietate de opțiuni disponibile, de la cele tradiționale până la cele online, Germania se bucură de popularitate în rândul iubitorilor de jocuri de noroc.

În acest articol, vă vom prezenta o listă cu cele mai prestigioase cazinouri din țară și vom explora și oferta online. Toate detaliile despre cazinourile din Germania le găsiți pe cazinouri.de. Aceste platforme de jocuri de noroc online au devenit din ce în ce mai accesibile și atrăgătoare pentru jucători români din Germania.

1. Casino Baden-Baden

Situat în Baden-Baden, acest cazino este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume. Cu o arhitectură impresionantă, interiorul luxos și o istorie ce se întinde pe mai mult de două secole, Casino Baden-Baden oferă o experiență de joc de neegalat. Aici, vei găsi o varietate impresionantă de jocuri, de la ruletă și blackjack până la sloturi moderne.

2. Casino Hohensyburg

Aflat în Dortmund, Casino Hohensyburg este unul dintre cele mai mari cazinouri din Germania. Situat într-un castel minunat, acest cazino oferă o gamă variată de jocuri, inclusiv poker și turnee de poker. De asemenea, poți savura o cină rafinată la restaurantul cazinoului și te poți bucura de spectacole live.

3. Casino Duisburg

Casino Duisburg se află în orașul Duisburg și este cel mai mare cazino din landul Renania de Nord-Westfalia. Cu o gamă impresionantă de jocuri de masă, inclusiv poker, blackjack și ruletă, acest cazino are ceva pentru fiecare jucător. Atmosfera sa vibrantă și modernă îl face foarte popular în rândul tinerilor și al celor pasionați de jocuri de noroc.

4. Casino Wiesbaden

Situat în Wiesbaden, acest cazino impresionant este un loc emblematic pentru jucătorii din Germania. Cu o istorie care se întinde pe mai mult de 200 de ani, Casino Wiesbaden te va cuceri cu farmecul său istoric și cu o selecție excelentă de jocuri de masă.

5. Casino Berlin

Capitala Germaniei găzduiește Casino Berlin, un cazino modern cu o gamă variată de jocuri. Aici vei găsi nu doar jocuri de masă tradiționale, ci și o selecție impresionantă de sloturi moderne. De asemenea, cazinoul găzduiește evenimente și turnee de poker pentru cei pasionați de acest joc.

Cazinouri online pentru românii din Germania

Desigur, în plus față de cazinourile tradiționale din Germania, trebuie să menționăm și creșterea popularității cazinourilor online în țară. Acestea oferă o alternativă comodă a experienței tradiționale a cazinourilor fizice. Lată câteva aspecte cheie legate de cazinourile online din Germania:

  1. Legalitate și Reglementare: Cazinourile online din Germania sunt reglementate strict. La începutul lui 2020, o nouă lege a jocurilor de noroc a fost implementată pentru a reglementa piața. Aceasta prevede că doar cazinourile online licențiate și autorizate au voie să opereze în țară.
  2. Varietate de Jocuri: Cazinourile online din Germania oferă o gamă largă de jocuri, inclusiv sloturi, poker video, ruletă, blackjack și multe altele. Jucătorii români au acces la sute de titluri diferite, fiecare cu propriile caracteristici și tematici.
  3. Bonusuri : Cazinourile online încurajează adesea jucătorii noi și existenți cu bonusuri generoase. Acestea pot include bonusuri de bun venit, rotiri gratuite sau recompense pentru loialitate.
  4. Jocuri Live: Multe cazinouri online din Germania oferă și secțiuni de jocuri live, unde poți juca cu dealeri reali prin intermediul transmisiilor video în timp real. Acest lucru adaugă o notă autentică experienței de joc online.
  5. Opțiuni de Plată: Cazinourile online din Germania îți oferă o varietate de opțiuni de plată, inclusiv carduri de credit, portofele electronice și chiar criptomonede. Aceste opțiuni fac depunerile și retragerile mai ușoare și mai convenabile.
  6. Siguranță și Securitate: Jucătorii români din Germania trebuie să fie conștienți de securitatea informațiilor personale și financiare atunci când joacă online. Cazinourile online licențiate sunt obligate să utilizeze tehnologii de criptare avansate pentru a proteja datele jucătorilor.
  7. Asistență pentru Jucători: Majoritatea cazinourilor online pun la dispoziție servicii de asistență pentru clienți, care pot fi contactate prin chat live, e-mail sau telefon. Aceste servicii ajută jucătorii în rezolvarea problemelor sau a posibilelor întrebări.

Concluzie

Germania oferă o gamă variată de opțiuni pentru iubitorii de jocuri de noroc, de la cazinouri tradiționale cu istorie bogată la cazinouri online moderne. Indiferent dacă preferați atmosfera istorică a unui cazino tradițional sau comoditatea unui cazinou online, există ceva pentru fiecare jucător în această țară. În final, alegerea este a ta, iar Germania te așteaptă cu brațele deschise pentru o experiență de joc de neuitat.


https://images.pexels.com/photos/6664249/pexels-photo-6664249.jpeg?auto=compress&cs=tinysrgb&w=1260&h=750&dpr=1

Exercițiu pentru situații de urgență desfășurat pe Heliportul SJU Bacău

0

La nivelul Heliportului SJU Bacău s-a desfășurat ieri, un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență în care a fost implicat în premieră un elicopter SMURD aflat în misiune.

Ziua de 04.10.2023 a marcat și operarea misiunii aeromedicale cu numărul 100 la nivelul heliportului SMURD BC 1, de către echipa formată din personalul secției UPU, cel al heliportului și echipajele elicopterelor SMURD ce aparțin IGAV al MAI.

Exercițiul s-a desfășurat după un scenariu prestabilit, potrivit căruia, pe timpul apropierii finale pentru aterizare pe platforma heliportului, izbucnește un incendiu la unul din motoarele elicopterului de tip EC 135, echipajul fiind nevoit să ezecute o aterizare forțată. După aterizare, situația de urgență a fost gestionată de personalul specializat al heliportului care a executat activități specifice de stingere și lichidare a incendiului, pătrundere în aeronavă, evaluare stării ocupanților, extracția acestora din elicopter, transportul în zona de siguranță și predarea către echipa medicală a secției UPU.

Conform Planului de Urgență al heliportului, la fața locului s-a deplasat dispozitivul de intervenție al ISU Bacău compus din două autospecialede stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, o ambulanță SMURD, o autospecială de Terapie Intensivă mobilă, o autospecială de primă intervenție și comandă cu personalul de deservire și echipe de salvatori.

Fluența și dirijarea traficului în zona obiectivului au fost asigurate de echipaje ale IPJ Bacău.

„Exercițiile de gestionare a situațiilor de urgență pe aerodromuri se organizează și desfășoară conform cerințelor reglementărilor aviației civile și au ca scop verificarea matricei de comunicare interinstituțională, testarea capacității de reacție și intervenție și verificarea circuitelor de evacuare și medicale stabilite.” – SJU Bacău

Grav accident pe E85. Doua persoane au ramas incarcerate

0

Un grav accident de circulatie a avut loc in aceasta dimineata, pe E85, in zona Marasesti. Potrivit IPJ Vrancea, in eveniment au fost implicate trei autovehicule : o autoutilitara, un autoturism si un tir. Doua persoane au ramas incarcerate in urma tragicului accident.

La fata locului s-au deplasat un echipaj SAJ, un echipaj SMURD si un echipaj de descarcerare. Un barbat de 36 de ani, constient, cu politraumatism a fost transportat la spital.

“Astăzi la ora 4.06, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier în localitatea Mărășești E 85. La solicitare s-au deplasat în echipaj SAJ tip C2 cu medic, un echipaj de primul ajutor SMURD și un echipaj de descarcerare. Echipajul SAJ a preluat, după descarcerare, o victimă conștientă, în vârstă de 36 ani, cu politraumatism prin accident rutier, care a fost transportată la Spitalul Județean Focșani – Unitatea de Primiri Urgențe”, au transmis reprezentanții SAJ Vrancea

Dedeman deschide, astazi, magazinul cu numarul 60 : Suntem bucuroși să așezăm pe harta țării magazinul Dedeman cu numărul 60, încă un prag important în evoluția noastră

0

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide astazi, 5 octombrie al doilea magazin din Craiova.

Noul magazin este situat pe Calea Severinului, pe un teren generos de aproximativ 36.000 mp și este rezultatul unei investiții totale de 33 de milioane de euro.

Magazinul are o suprafață construită de 16.350 mp și face parte integrantă din complexul comercial Promenada Craiova, dezvoltat de NEPI Rockcastle.

Parcarea destinată clienților însumează 598 de locuri, dintre care 361 sunt situate pe acoperișul clădirii. Accesul în această parcare se va face direct din bulevardul principal (Calea Severinului) prin intermediul unei pasarele. De aici, vizitatorii vor putea intra în magazin utilizând cele 3 lifturi disponibile.

În plus, parcarea de pe acoperișul magazinului Dedeman oferă o conexiune directă către cea a complexului Promenada Craiova care dispune, de asemenea, de un număr semnificativ de locuri de parcare situate pe acoperiș.

Dedeman Promenada își așteaptă noii clienți cu o echipă dedicată formată din 188 de angajaţi, cu peste 50.000 de produse disponibile la raft, dar şi cu numeroase servicii complementare, gândite pentru a susține cu succes toate planurile pentru casă și grădină.

Cele 12 case de marcat instalate vor facilita o experiență la cumpărături rapidă și plăcută pentru clienți. O noutate o reprezintă includerea de case de marcat și în zona dedicată raionului de Grădină, cu acces imediat în galeria comercială Promenada Craiova.

“Suntem bucuroși să așezăm pe harta țării magazinul Dedeman cu numărul 60, încă un prag important în evoluția noastră. Din 2010, anul în care am deschis primul magazin în Craiova, și până în prezent, Dedeman a crescut și a inovat constant, rămânând fidel misiunii sale de a oferi soluții de cea mai înaltă calitate pentru proiectele de construcții și amenajări interioare ale clienților săi. Ne propunem să rămânem un partener de încredere pentru toți locuitorii din oraș și din zonele învecinate. Prin noul nostru magazin din cadrul Promenada Craiova, suntem convinși că vom aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea armonioasă a orașului și a întregii comunități. – Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.

Craiovenii se vor bucura de o gamă variată de produse pentru casă și grădină, dar și de oferte speciale pregătite pentru inaugurare. Acestea sunt prezentate într-un catalog dedicat deschiderii noului magazin, disponibil exclusiv online, pe site și în aplicația Dedeman.

În plus, în paginile de produs din magazinul online sunt prezentate informații detaliate despre localizarea exactă la raft (zonă și deschidere) a produselor aflate pe stoc în magazinul fizic. Astfel, clienții pot identifica rapid și cu ușurință produsele dorite, în special atunci când timpul alocat cumpărăturilor este limitat.

Magazinul Dedeman Promenada este prevăzut cu panouri solare și cu o centrală electrică fotovoltaică care va genera energie electrică destinată exclusiv autoconsumului. Puterea totală instalată este de aproximativ 350 kWp.

De asemenea, noul magazin pune la dispoziția clienților și o stație dublă pentru încărcarea mașinilor electrice, încurajând astfel mobilitatea sustenabilă.

Odată cu deschiderea acestui magazin, rețeaua Dedeman ajunge la 60 de unități în România.

Următorul magazin care își va deschide porțile anul acesta va fi cel din municipiul Petroșani.

Dedeman în cifre

– 60 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu;

– o gamă de peste 85.000 de produse (inclusiv magazinul online);

– între 7.500 și 18.000 mp – suprafaţa unui magazin;

– peste 12.500 de angajaţi;