Pădurile virgine de fag din România, în patrimoniul UNESCO

0

Membrii Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO au participat la o reuniune cu reprezentanţii Greenpeace România privind susţinerea proiectului “Pădurile de fag – patrimoniu natural comun al Europei”.

La propunerea preşedintelui comisiei, senatorul Constantin Traian Igaş, membrii comisiei au decis să susţină proiectul Greenpeace de includere a pădurilor virgine de fag din România pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO și şi-au oferit sprijinul pentru finalizarea procedurilor de întocmire a dosarului şi documentaţiei tehnice.

Proiectul vizează extinderea obiectului de patrimoniu UNESCO intitulat “Pădurile virgine de fag din Carpaţi şi pădurile seculare de fag din Germania”, proiect prin care Germania, Slovacia şi Ucraina au reuşit să includă cele mai valoroase făgete din ţările respective pe lista Patrimoniului Mondial.

Greenpeace România a identificat, pe baza unui studiu realizat de Institutul de cercetări şi amenajări silvice, o suprafaţă de 218.493 ha care îndeplineau criteriile de pădure virgină în România.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.