Orban, in Bacau: „Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând crucea”

0

Ludovic Orban a fost prezent duminica, in Bacau, la alegerea noului presedinte PNL Bacau. Deputatul Fechet a fost ales in aceasta functie, cu 468 voturi.

Orban nu a ezitat sa-i atace pe cei de la USR, despre care spune ca „parca nu s-au nascut aici”, precizând că nu i-a văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-a văzut jurând pe Bibile sau să îşi facă cruce. El a mai spus că PNL trebuie să fie un partid puternic legat de Biserică, care să promoveze morala creştină:

„Trebuie să fim PNL, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii, a personalităţii a poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de Biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, Biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să îşi uite trecutul, noi trebuie să fim partidul care să se bată aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace, riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformă într-adevăr România într-un partener respectat, într-un partener apreciat”, a explicat Orban.   

El a afirmat că liberalii au parteneri de guvernare care parcă nu s-au născut în România. 

 „Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol la naţiunii române ca să nu spun că i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând crucea. Noi suntem altfel. Noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, partid care ţine de cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român indiferent unde este el, că este în România sau trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a transmis Ludovic Orban.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.