Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au sancționat compania de telecomunicații Orange România cu amenzi contravenționale în valoare de 150.000 de lei și au emis un ordin de încetare a practicilor comerciale înșelătoare, în urma investigațiilor efectuate asupra operatorului economic.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, ca parte a unei tematici naţionale de verificare a modului în care companiile de furnizare de servicii de telefonie mobilă şi comunicaţii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniu. În urma cercetării documentelor solicitate operatorului economic, respectiv un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoţionale, asigurării de bunuri, accesorii şi câte 10 contracte semnate de către consumatori, de furnizare servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, şi a deficienţelor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 150.000 lei şi au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înşelătoare, care a fost dispusă prin Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 846/1.11.2023”, se menţionează într-un comunicat al autorităţii.
La ce practici apela Orange
Abaterile de la legislaţia în vigoare întâlnite în timpul acţiunii au fost: promovarea către public a preţurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare; comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanţe de preţ între cel promovat şi cel calculat conform scadenţarului de rate; rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depăşirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omiţându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat (lipsa menţionării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situaţii, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaşte ce documente trebuie să prezinte); soluţionarea reclamaţiilor primite de la clienţi pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depăşeşte termenul legal de cercetare a reclamaţiilor, de 30 de zile.
Am fost tratata foarte urat de operatorii din magazin.
.
Mi-am dat seama de faptul ca Orange își înșală clienții de foarte mult timp și după mai multe discuții și reclamații fără succes, am decis sa ma portez la o alta companie ceva mai serioasa.