Poliția din Marea Britanie va colabora cu omologii din România pentru a anihila o rețea de hoți din bancomate, care produce un prejudiciu anual de aproximativ 40 de milioane de lire sterline, relatează Daily Mail.
În primele șase luni ale anului, infracțiunile de fraudare a cardurilor bancare au crescut cu 15% față de aceeași perioadă din 2012, prejudiciul fiind de aproximativ 20,2 milioane de lire sterline. De asemenea, s-a înregistrat o creștere semnificativă și a fraudelor la bancomate, prejudiciul estimat fiind de 16,2 milioane de lire sterline, susține Daily Mail, potrivit evz.ro.
Potrivit surselor din poliție citate de jurnaliștii britanici, 92% dintre aceste infracțiuni sunt comise de imigranții români aflați în Marea Britanie, existând temeri că numărul acestora va crește de la 1 ianuarie 2014, când vor fi ridicate restricțiile de pe piața muncii referitoare la români.
O operațiune de amploare, ce va implica și polițiști români, va fi demarată în scurt timp în încercarea de a identifica rețelele care se ocupă de fraudele bancare.
Un purtător de cuvânt din cadrul Departamentului de Fraude Bancare al Poliției din Londra a declarat, pentru Daily Mail, că se lucrează la un proiect care va dura 18 luni și care va avea drept obiectiv principal identificarea rețelelor de crimă organizată din România care operează pe piața plăților online și a bancomatelor din UK. „Au fost deja identificați o serie de infractori din Bacău, dar sunt foarte greu de anihilat deoarece sunt foarte bine organizați”, au declarat sursele citate.
Jurnaliștii britanici amintesc că, luna trecută, Scotland Yard a anunțat că mai mulți ofițeri de poliție din România și Polonia vor fi mobilizați la Londra, unde vor participa la o misiune de doi ani, în cadrul căreia îi vor ajuta pe polițiștii britanici să-i captureze pe infractorii români și polonezi.
Sursa: realitatea.net