OFICIAL. Romania intra complet in SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025

0

România și Bulgaria vor intra în spațiul Schengen cu granițele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, conform deciziei adoptate în Consiliul Justiție și Afaceri Interne. Anunțul a fost făcut de președinția maghiară a UE și a fost primit cu entuziasm de oficialii europeni.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a subliniat că aderarea României la zona de liberă circulație va genera beneficii semnificative pentru cetățeni, acestea fiind grupate în trei categorii esențiale.

  • avantajele economice: Aderarea României la spațiul Schengen poate genera o creștere cu până la 2% a PIB-ului României anul viitor, urmând ca beneficiile să se resimtă pe parcursul următorilor 10 ani. Sectorul transporturilor, producția industrială, turismul și agricultura vor fi principalii beneficiari. Totul va depinde și de cererea existentă pe piața internă europeană și apetența investitorilor în a dezvolta producția din România. Nu în ultimul rând, zonele transfrontaliere vor deveni poli economici cu un potențial de dezvoltare consistent;
  • climatul social: Cetățenii români vor deveni cetățeni europeni cu drepturi depline iar România va fi o destinație turistică și investițională tot mai atractivă. Totodată, țara noastră va beneficia de suportul întregului mecanism Schengen pentru creșterea siguranței interne și protecția frontierelor. Fondurile importante obținute în bugetul UE în calitate de negociator-șef al Parlamentului European ne vor ajuta în acest sens;
  • beneficiile politice: Unul dintre argumentele extremiștilor este astfel destructurat în contextul în care în campania pentru prezidențiale anti-europenii spuneau că aderarea la spațiul Schengen nu se va realiza. #România finalizează prin intrarea în zona de liberă circulație o nouă etapă importantă în integrarea sa în Uniunea Europeană care va crește interdependența noastră cu restul Europei și va face apartenența la UE ireversibilă;
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.