Observatorul astronomic din Bacău, modernizat – în procent de 86 la sută – cu bani de la Consiliul Județean

0

Observatorul astronomic „Victor Anestin” din Bacău va fi modernizat mai mult pe banii Consiliului Județean (CJ), decât cu fonduri europene. Aleșii județeni au aprobat la ultima ședință un proiect de hotărâre vizând modificarea contribuției CJ Bacău în proiect, aceasta urmând să se ridice la 86,3 la sută (aprox. 8 milioane lei) din valoarea totală. Inițial, CJ aprobase o cofinanțare de doar 2 la sută (189.000 lei), însă o adresă remisă de ADR Nord-Est la mijlocul lui august a dat peste cap întregul proiect.

Planetariul BacauConform adresei semnată de Gheorghe Harja, șeful Direcției Organism Intermediar POR, proiectul de modernizare a observatorului nu mai poate beneficia decât de 14 la sută asistență din fonduri europene, în condițiile în care banii existenți pe Programul Operațional Regional s-au cam epuizat. Astfel, CJ Bacău va suporta, urmare a votului dat de consilieri, peste 86 la sută din valoarea totală a proiectului, adică aproape 8 milioane lei.

În februarie 2014, instituția administrativă promova un proiect de hotărâre care fixa la 2 la sută contribuția proprie în cadrul proiectului. La acel moment, CJ urma să suporte o cofinanțare infimă, de doar 189.000 lei. În cele din urmă, instituția va susține aproape integral costurile cu reabilitarea și modernizarea obiectivului.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat în februarie de CJ, valoarea totală a proiectului se ridică la 9,12 milioane lei (fără TVA), din care construcții plus montaj în sumă de 6 milioane lei. Contractul vizând executarea lucrărilor la observator a fost scos la licitație de CJ în primăvara acestui an, fiind estimat la aproximativ 7 milioane lei.

La licitație s-au înscris 4 ofertanți, 3 asocieri de firme și un agent economic individual (Asocierea Romconstruct Group – Kato Service – Energopetrol, Asocierea MA.SA Tehnology – Edilzeta, Asocierea Agriconstruct – Eco Sort Recycling – Vlapomat, respectiv Conextrust SA). Surse administrative au confirmat pentru portalul Bacau.NET că oferta formulată de Conextrust, în valoare de 5,11 milioane lei, urmează a fi dată câștigătoare de către CJ Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.