Ziua Invierii Domnului, cunoscuta si sub numele de Pasti incepe, din punct de vedere liturgic, in noaptea dinainte; la miezul noptii, cand se spune ca mormantul s-a deschis si a inviat Hristos. Chiar daca romanii participa in numar destul de mic la Sfanta Liturghie din aceasta noapte sfanta, ei vin la Slujba Invierii, pentru a lua lumina. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineata, la biserica, in locurile unde se sfinteste pasca si prinoasele. 
In biserica este obiceiul ca, in aceasta noapte, sa se sfinteasca painea numita pasti, fie sub forma de anafura sau anafura amestecata cu vin (in Vestul tarii). In Bucovina, aceasta paine, sub forma de prescuri, o aduc la biserica femeile, in Vinerea Mare, cand se slujeste Sfantul Maslu. Iar in zona Banatului o aduce o singura familie, in Marea Joi, ca milostenie pentru o ruda decedata in anul care a trecut, impreuna cu vin si vase.
In Moldova mai ales, dar si in alte zone ale tarii, femeile pregatesc din grau pasca. Ea se framanta din faina curata de grau, la care se adauga lapte, uneori si oua. Pasca are forma rotunda pentru ca, in popor, se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac impletit in trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizand crucea pe care a fost rastignit Hristos. Intre impletituri se pune branza sarata sau dulce, framantata cu ou si stafide. Pasca se impodobeste cu ornamente din aluat – flori, spirale, frunze, etc. In anumite regiuni ale tarii, ea este un aluat simplu, ornamentat si cu cruce; aluat de paine sau de cozonac. Inainte de a se face pasca, femeile „se grijesc, se spala pe cap, se piaptana, imbraca straie curate, fac rugaciuni si apoi se apuca de plamadit” [21]. Si faza coacerii este ritulizata: „cand pun in cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe tuspatru pereti si apoi la gura cuptorului, zicand: Cruce-n casa, / Cruce-n masa, / Cruce-n tuspatru / cornuri de casa” [22].
Drobul, simbolul culinar al Pastelui
Dupa cum pasca este un aliment pe care si evreii il consumau cand sarbatoreau Pastile la fel e si mielul. La pastile evreilor, fiecare cap de familie trebuia sa aleaga din turma sa un miel sau un ied de parte barbateasca, fara defectiuni corporale, pe care il pastra din ziua de 10 Nissan pana in 14, cand trebuia junghiat intre cele doua seri. Pragul si partile laterale ale casei unde se consuma, se ungeau cu sangele lui, apoi se pregatea pentru a fi fript impreuna cu toate maruntaiele in cuptor, fara ca inainte sa fie fiert sau sa i se zdrobeasca vreun os.
Legat de mielul pe care il consuma romanii de Paste in vremurile noastre, putem spune ca preparatul traditional, drobul, s-a impus intai in lumea urbana romaneasca, apoi, prin imitatie, si in cea rurala, ca un nou aliment, cu gust distinct, care a inceput sa aiba un consum specializat, ritual. Pregatirea drobului presupune utilizarea unui intreg arsenal de mirodenii, – sare, piper,enibahar, tarhon, patrunjel,marar.
Drobul a devenit, prin excelenta, alimentul care se identifica, in actualitate, aproape complet, – la fel ca pasca si ouale rosii – cu sarbatorile Pastelui. „Taierea mielului la Paste nu este altceva decat jertfa anuala a zeului din religiile precrestine.”, spune Ion Ghinoiu (Varstele timpului, p. 166). Sau, am spune noi, are acest corespondent in religiile pagane, suferind o resemnificare in crestinism. Mielul este insa, mai cu seama, semnul „blandetii, al simplitatii, inocentei si puritatii. E unul dintre simbolurile Mantuitorului Hristos. [23]”
Pasca primilor creștini
Traditiile populare ale romanilor, dar si ale crestinilor, inca din cele mai vechi timpuri, sunt departe de traditia iudaica, ce presupunea o sarbatoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca si mielul, se consumau in graba, insotite de ierburi amare, dupa cum amara fusese si robia din tara Egiptului. Pasca primilor crestini era o paine dulce, care se sfintea de catre preoti, apoi se impartea saracilor. Amintirea acesteia este pasca de astazi.
La biserica pasca este dusa intr-un cos anume pregatit pentru Paste. Dupa sfintirea din dimineata primei zile de Paste, pasca dobandeste puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfintita si se consuma imediat dupa anafura. Tot in cosul care se duce la sfintit, femeile pun carnati, oua rosii si impistrite, colaci, branza, slanina, drob, usturoi, sare, prajituri si alte alimente. Acestor alimente, sfintite, li se atribuie puteri vindecatoare.
In unele locuri se spune ca, cine mananca oua in ziua de Pasti va fi usor peste an. In trecut albusul de ou rosu sfintit se usca, se pisa si se sufla in ochii bolnavi de albeata, ai vitelor si oamenilor. Cu slanina se ungeau ranile sau vreun picior scrantit. De asemenea, pentru friguri, omul se afuma cu slanina si tamaie puse pe o lespede. Slanina, consumata ca atare, se spunea ca are proprietati tamaduitoare pentru oameni si vite. Hreanul sfintit se pastra in pamant, crezandu-se ca el curateste apa fantanilor, vindeca de boli si friguri. Daca cineva il consuma cand vine de la biserica, se spune ca va fi iute si sanatos tot anul.
Sarea era folosita la sfintirea fantanilor, iar azi e pusa in mancare. Cuisoarele se spunea ca sunt bune pentru dureri de masele, iar cu faina se freca ochiul vitei bolnave de albeata. Despre usturoiul sfintit se spunea ca nu se strica; dar folosea si la alungarea strigoilor sau pentru tamaduirea celor bolnavi de vatamatura.
Lumânarea Învierii – puteri miraculoase
Puteri deosebite i se atribuie si lumanarii de la Inviere, care este pastrata sapte ani si aprinsa in caz de grindina, furtuni, sau mari 
primejdii. Noaptea Invierii este deosebita, ea simbolizand noaptea luminii, a izbavirii omului din iad, din pacat si din moarte. Spun sfintii ca intreaga omenire va invia dupa modelul Invierii lui Hristos.
De aceea, in zilele noastre, Invierea este privita ca o sarbatoare a luminii. Seara sau la miezul noptii, cand oamenii merg la slujba Invierii, aprind lumanari la mormintele celor morti din neamul lor. In Bucovina e obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se lase luminile aprinse in toata casa si in curte, ca sa fie luminata gospodaria, in cinstea luminii pe care a adus-o Hristos in lume, prin Invierea Sa.
Multimile participa, in toata tara, la Slujba Invierii. In unele locuri (Moldova, Bucovina) la miezul noptii, cand se spune ca s-a deschis mormantul si a inviat Hristos, se aud impuscaturi si pocnituri. Dupa unii etnologi, acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele, dar in acest moment ele nu au nimic de-a face, in acest context, decat cu invierea din mormant a lui Hristos; vestesc deschiderea mormantului Domnului.
Focuri de veghe
In unele locuri era obiceiul ca, in noaptea Invierii, sa se aprinda, pe dealuri, „focurile de veghe”. In jurul lor, oamenii istoriseau intamplari din viata lui Hristos. Flacaii sareau peste aceste focuri, pentru ca vrajitoarele si fermecatoarele sa nu aiba putere asupra lor. In zilele noastre, ele se mai fac, sporadic, prin curtile bisericilor, ca oamenii sa prinda si momentul Invierii. Din acest moment salutul obisnuit este inlocuit cu cel de „Hristos a-nviat”, la care se raspunde „Adevarat a-nviat”, salut pastrat pana la Inaltarea Domnului. Este o forma de marturisire a Invierii si a credintei crestine.
La intoarcerea de la slujba de Inviere, crestinii pun intr-un lighean un rosu si o moneda de argint, peste care toarna apa neinceputa. Exista apoi datina de a se spala, dandu-si fiecare cu oul rosu peste obraz si zicand: „Sa fiu sanatos si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit ca ouale in zilele Pastilor.” Atunci cand se da cu banul pe fata, se spune: „Sa fiu mandru si curat ca argintul. Iar fetele zic: „sa trec la joc din mana-n mana, ca si banul”, „sa fiu usoara ca si cojile de oua, care trec plutind pe apa.” In unele sate, in lighean se pune si o crenguta de busuioc existand credinta ca, daca te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul.
