Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1400 de lei față de o persoană de sex feminin.
În fapt polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în jurul orelor 08.40, N. Gabriela, de 33 de ani, din Bacău, în calitate de vânzătoare la o societate comercială din comuna Sarata, a continuat propaganda electorală după încheierea acesteia în sensul că îndemna alegătorii să voteze anumiți candidați la alegerile locale.
Echipa operativă a stabilit, în urma verificărilor efectuate, că aspectele sesizate se confirmă, fapt pentru care față de aceasta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1400 de lei, potrivit Legii 67/2004.
Un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe strada Orbic din Buhuși a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism din care au fost aruncate materiale de propagandă electorală.
La volanul autoturismului a fost identificat un cetățean de 61 de ani iar în autoturism au fost găsite mai multe materiale de propagandă electorală.
Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 67/2004, pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei lectorale.