Roxana locuiește într-un oraș mic din județul Bacău, a terminat o școală postliceală cu specializarea de asistent de farmacie, iar în 2021 a aflat că suferă de tulburare borderline.
La 21 de ani, Roxana a început să aibă niște crize despre care spune că semănau cu epilepsia. Crize mioclonice (contracții musculare bruște, involuntare), conștiente, în care tresărea. A luat o perioadă tratament antiepileptic, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit. În scurt timp a ajuns la un alt medic neurolog și, de data aceasta, a făcut și o electroencefalogramă (EEG), o investigație care înregistrează activitatea bioelectrică a creierului și care ajută la diagnosticarea sau excluderea diagnosticului de epilepsie.
A aflat, atunci, că nu are epilepsie, ci că tresăririle ei sunt pe fond psihic. „Așa am ajuns la un psihiatru, care mi-a dat tratament pentru tulburare somatoformă. Tulburarea somatoformă însemnă că ce aveam eu seamăna cu o boală, numai că era pe fond psihic“, spune Roxana.
Internată la psihiatrie la SJU Bacău
În 2021, Roxana începuse să plângă din orice. Se certa cu cineva, plângea. Se enerva, plângea. Se speria, plângea. Trecea de la anxietate la depresie și de la liniște la disperare în mod inexplicabil, iar mai târziu, în vară, a avut o a treia tentativă de suicid.
A ajuns mai întâi la secţia de anestezie şi terapie intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău și, după ce medicii au pus-o pe picioare, au trimis-o la secția de psihiatrie a aceluiași spital, unde a stat internată mai multe zile, fără să simtă o îmbunătățire a stării ei. Dimpotrivă.
„La Bacău nu sunt condiții. M-am îmbolnăvit și mai rău, la cum era acolo. Faianța era mucegăită, la baie era urina până la glezne, nu aveam voie cu telefonul, la masă ne cronometrau, plus că am întâlnit tot felul de persoane care nu erau în lumea lor reală, iar asta mi-a băgat o foarte mare frică în mine“, spune Roxana.
La externare a primit diagnosticul de tulburare de personalitate borderline și un tratament psihiatric.
„Internarea la Obregia a fost ca o vacanță“
Agitația pe care o manifesta Roxana se numește acatizie și este un sindrom de neliniște motorie, adică simțea nevoia să fie în permanență în mișcare. În cazul ei, acatizia a fost un efect secundar al tratamentului psihiatric pe care îl primise inițial.
La Obregia i-a fost schimbat tratamentul și, în scurt timp, a dat semne că se simte mai bine: „Din a doua zi deja am început să mă simt mai bine. Internarea la Obregia a fost ca o vacanță, pentru că acolo aveam voie cu telefonul zi și noapte, aveam voie afară de la 8.00 dimineața până pe la 9.00 seara, aveam terasă în curte, mi-am făcut prieteni“.
După trei săptămâni de stat în spital, a plecat acasă, simțindu-se mult mai bine, dar fără să știe mare lucru despre ce înseamnă tulburarea ei de personalitate. De-abia mai târziu a început să citească despre borderline.
De când a aflat că are tulburare borderline, viața ei s-a schimbat în bine. Acum măcar știe la ce să fie atentă, își recunoaște crizele și reușește să și le gestioneze mai bine.
Citește întreaga poveste a Roxanei pe smartliving.ro.
