O tânără de 25 de ani, bănuită că prin violență ar fi deposedat un bărbat de 88 de ani de o sumă de bani, a fost depistată de polițiști și reținută pentru 24 de ore.
Polițiștii au depistat, la data de 19 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, o tânără de 25 de ani, din comuna Coțofănești, bănuită de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetări a rezultat că la data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, tânăra în cauză ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 88 de ani, din comuna Sascut și prin violență l-ar fi deposedat pe acesta de aproximativ 1000 de lei.
Banii sustrași au fost găsiți de polițiști asupra tinerei în cauză și au fost restituiți părții vătămate.
Față de tânăra de 25 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătria Bacău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.