La data de 13.07.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combaterea a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Oneşti, judeţul Bacău, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de pornografie infantilă.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că la data de 08.06.2017, prin intermediul unui site de video-chat pentru adulți, suspecta, în vârstă de 24 de ani, a oferit un spectacol pornografic cu fiica sa minoră, în vârstă de 9 luni, producând astfel și punând la dispoziția celorlalți utilizatori ai site-ului materiale pornografice cu fiica sa minoră.
În urma percheziției, au fost ridicate, două laptopuri, un hard-disk intern, 4 memory-stick-uri, două telefoane mobile și mai multe înscrisuri, bunuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
De asemenea, cei doi copii minori ai suspectei, identificați la adresa unde a fost efectuată percheziția domiciliară, au fost încredințați D.G.A.S.P.C. Bacău.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 2 persoane.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Bacău, precum și jandarmi, iar cooperarea internaţională a fost facilitată de către EUROPOL.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
De ce si-a implicat copilul in asa ceva? Nu cred ca doar banii au determinat-o sa faca asta… Oricine poate sa faca videochat atatat timp cat are 18 ani, este sanatos mintal si o face voluntar. In rest, vorbim de grave probleme psihice.