O firma din Bacau, care alimenta cu carne decongelata Spitalul de Urgenta Suceava a fost amendata luni cu 30 000 lei. Carnea de pui trimisa la Spitalul din Suceava era stricata. Directorul DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru a declarat pentru Mediafax ca , un angajat SJU Suceava care a preluat produsele de carne de la firma, avea suspiciuni privind calitatea carnii primite.
El a spus că o echipă de la DSVSA Suceava a verificat sesizarea şi a constatat că firma a livrat pulpe de pui dezosate care însă fuseseră decongelate şi reetichetate ca şi cum ar fi carne proaspătă, refrigerată.
„E vorba de o încălcare flagrantă a legii. Carnea avea miros şi era gri-verzui”, a spus Dulgheru.
El a precizat că întreaga cantitate de carne, 290,5 kilograme, a fost sechestrată, iar firma din Bacau amendată cu 30.000 de lei.
Dulgheru a mai spus că firma urmează să fie monitorizată şi a subliniat că există o practică a unor firme care importă carne congelată „de peste mări şi ţări” şi care, înainte de expirare, este decongelată şi vândută drept carne refrigerată.
Totodată, şeful DSVSA Suceava a menţionat că inclusiv maşina cu care era transportată carnea nu respecta legislaţia în vigoare întrucât pe jos, pe o folie din plastic, era o carcasă de porc, alături de lăzi cu carne de pui şi lăzi cu brânză şi alte produse alimentare.
El a menţionat că maşina făcea transport de alimente şi spre unităţi din Botoşani şi Iaşi.
Sursa : gandul