O femeie din Onesti a fost lovita in timp ce traversa pe trecere

0

Polițitii au fost sesizați, la data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, despre producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Oituz din Oneşti.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 54 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Oituz din Onești cu direcția de mers spre Brașov a acroşat cu oglinda laterală stânga o persoană de sex feminin de 73 de ani, care se afla angajată în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Victima a fost transportată și internată la Spitalul Municipal Oneşti, pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Atât lui cât și victimei le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.