Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, a relatat un caz medical ce sfidează explicațiile științifice. În 2019, o asistentă medicală din Bacău, cu studii de canto, a intrat în comă după un transplant hepatic și, la fel de neașteptat, și-a revenit complet după două săptămâni, surprinzând echipa medicală prin faptul că a început să cânte, noteaza Ziarul de Iași.
Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C și a beneficiat de un transplant hepatic la centrul din Iași, după 2 ani de așteptare.
”Deși postoperator evoluția femeii era bună, la 6 zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină. Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof. univ. dr. Cristian Lupașcu.
Și-a revenit însă după 2 săptămâni și a început să cânte. ”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, spune acum medicul despre cazul său.
„Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul. Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată. Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, a declarat medicul Lupașcu.