La data de 13.10.2012, în jurul orei 13:05, în timp ce Maria B., de 74 de ani, din comuna Caşin, se deplasa pe marginea părţii carosabile, pe DJ 115, în localitatea Caşin, a fost acroşată de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea ei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti au identificat şi depistat conducătorul auto, stabilind că se numeşte Lucian R., de 25 de ani, din Oneşti.
Totodată poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere şi se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Lucian R. a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.